Din Rusia cu dragoste
M-am trezit pe la 10:00, am luat micul dejun la hotel şi tocmai mă pregăteam să ies din hotel când m-a sunat Sergey şi am stabilit să ne vedem la fântâna arteziană din centrul shopping center-ului Gum sau Ţum (nu mai ştia nici el cum se numeşte), de lângă Piaţa Roşie.
Câteva cuvinte despre Sergey “Iron Lung” Safonov. De o vârstă cu mine, este fondatorul Neomega, o agenţie de design din Moscova, pe care am angajat-o acum 4 ani să creeze un nou logo pentru Grapefruit Design (actualmente Grapefruit). Sergey a venit cu o idee de floricică din care, după o serie de modificări din partea mofturosului subsemnat, a ajuns să fie actualul logo. În prezent, datorită competiţiei acerbe pe design, Neomega s-a reprofilat pe animaţie 3D.
Întrebând în stânga şi în dreapta, am găsit magazinul Gum sau Ţum, chiar vis-a-vis de mausoleul lui Lenin din Piaţa Roşie, o clădire impresionantă care găzduieşte cele mai pretenţioase magazine şi mărci prezente în Moscova (Louis Vuitton, Gucci, Armani, Nina Ricci, Swarovski). În mijocul acestuia nici pomeneală de fântână arteziană, în schimb trona un brad imens decorat cu zeci de mii de cristale. Semnat Swarovski. Nedumerit, am întrebat unde e fântâna din mijlocul Ţum, ocazie cu care am aflat că Gum şi Ţum sunt magazine diferite, iar cel din urmă e la 1km distanţă.
Am alergat pe lângă celebrul teatru Balşoi, şi am găsit magazinul Ţum. Sergey nu era nici acolo, iar magazinul era mult mai mic decât Gum, aşa că am luat un taxi înapoi spre Gum. Taximetristul a făcut ce ar face orice taximetrist decent unui turist străin grăbit: m-a jecmănit, pe pretextul că era taxi VIP (deşi era o rablă de Volgă).
Am ajuns din nou la Gum, unde mă aştepta Sergey. Ne-am cerut reciproc scuze pentru cât de ameţiţi suntem şi am plecat să îmi arate câte ceva din Moscova turistică.
Mausoleul unde este expusă mumia lui Lenin este chiar în faţa Kremlinului (Kremlin înseamnă cetate sau centru în rusă), şi e deschis 2 ore de 2 ori pe săptămână. Norocul meu a fost să fie deschis chiar în momentul în care ieşeam din Gum. Ghinionul a fost că, deşi am trecut de primul filtru de miliţieni, o tanti cu exces de zel mi-a interzis să trec de al doilea filtru deoarece aveam aparat foto în geantă. Cu toate rugăminţile mele şi asigurările că nu o să îl folosesc să distrug mumia, n-am avut succes, aşa că mi-am zis că oricum strugurii erau acri şi am plecat. Sergey a înjurat în barbă regulile stupide din Rusia.
Ne-am mai plimbat, dar în continuare eram singurul fără căciulă pe stradă şi, credeţi-mă, chiar n-ar fi fost cazul, pentru că pe lângă ger şi vânt mai şi ningea). Am intrat să ne încălzim la un ceai, şi am stat la discuţii despre tot felul de chestii, începând cu designul şi terminând cu stupiditatea birocraţiei ruse.
Am aflat că singura agenţie de care ştiam în Moscova, Art Lebedev, dau destule rateuri, îşi plătesc oamenii foarte prost şi obţin proiecte prin metode nu foarte ortodoxe. Că Aeroflot şi-au concediat agenţia britanică angajată pentru rebranding, Identica, implementând doar noua grafică pe avioane şi păstrând logo-ul vechi. Sergey îmi spune că, în opinia lui, logo-ul Aeroflot e cel mai bun din câte există în Rusia, iar că mult urâtul simbol al secerii şi ciocanului e o moştenire culturală la care mai toţi ruşii ţin foarte mult.
Discutând despre şcoala de design din Rusia, aflu de la Sergey că este comparabilă (şi ca vechime şi ca impact cultural) cu şcoala germană Bauhaus. Sincer, deşi îmi aduc aminte de afişele de propagandă ale URSS din secolul trecut, ceea ce văd peste tot în Moscova mă face să mă îndoiesc de spusele lui. Whatever :)
Înainte de a mă despărţi de Sergey, mergem să vedem o parte din Moscova care e ferită de ger: staţiile de metrou construite pe vremea tovarăşului Stalin. Vedem mai întâi Arbatskaya, care are candelabre de bronz impresionante, însă simplitatea ei nu mă impresionează foarte tare. Oricum, bate de la distanţă orice staţie a metroului bucureştean.
Ploschad Revolutsii, în schimb, este extraordinară. 76 de statui de muncitori, soldaţi, ţărani (oare ce altceva?) străjuiesc ieşirile şi intrările pe peron.
Moskovskaya are tavanele ornate cu mozaicuri ce ilustrează scene predominant aeriene–dirijabile, avioane, paraşute şi paraşutişti.
La Moskovskaya m-am despărţit de Sergey, mulţumindu-i pentru răbdarea care a avut-o cu mine. Am luat metro-ul până în Okhotny Ryad, apoi m-am îndreptat spre hotel, pregătit să-mi fac bagajul şi să o întind spre aeroport.
În drum, trecând prin Piaţa Roşie (mausoleul lui Lenin se închisese deja), am vizitat biserica Sf. Vasili Blajinul. Ce e interesant e că de fapt, Vasili nu era blajin, ci era nebun–săriţii de pe fix fiind consideraţi oameni sfinţi pe acea vreme. Alt detaliu de menţionat e că biserica a fost construită de doi arhitecţi la ordinul lui Ivan al III-lea cel Groaznic, pentru a celebra o victorie sângeroasă undeva prin Tadjikistan. Rezultatul l-a impresionat într-atât pe Ivan cel Groaznic, încât i-a plătit regeşte pe arhitecţi, după care a poruncit să li se scoată ochii, pentru ca să nu mai facă ceva mai frumos vreodată. Să sperăm că acest lucru nu li se va întâmpla niciodată designerilor.
M-am întors la hotel rapid, am mai pierdut ceva timp cu navigatul până în cameră şi înapoi, după care am plecat spre Sheremetyevo, cu un avans de 3 ore, grijuliu să nu pierd trenul. Bine am făcut, că o oră şi jumătate le-am petrecut la cozi leneşe la ghişeele sovietice din aeroport. Birocraţie mai mare n-am văzut. Şi, pentru ca bombănelile să fie complete, mă voi plânge şi de regulile deseori fără rost de care te împiedici la tot pasul în Moscova. În prima noapte n-am putut ieşi prin uşa laterală, deşi era deschisă, pentru că portarul a insistat că ieşirea după ora 10 se face doar prin faţa hotelului, aşa că m-am mai plimbat o tură pe coridoare. În Piaţa Roşie miliţienii m-au alungat cu tot cu aparatul de fotografiat, că cică nu e voie să faci poze noaptea acolo. N-am avut voie să îl văd pe tovarăşul Lenin, că aveam aparat foto în geantă. Şi doi miliţieni călare, foarte caraghioşi în această postură, m-au ameninţat cu bulanul când am încercat să îî imortalizez. Toate acestea mi-au lăsat o impresie nu foarte bună, aşa că, parafrazânu-l pe vărul Avi din “Snatch”, aş zice “Don’t go to Moscow!”. Glumesc, desigur, dar nu-mi pare rău că plec. O zi mi-a ajuns.