De cand am venit in India n-am auzit decat „de bine” despre situatia din Nepal. Se pare ca maoistii, care pana acum aveau ce aveau doar cu soldatii si politistii nepalezi, acum s-au apucat de jefuit turisti. Se pare ca doar in Kathmandu e mai sigur, insa doar capitala nu merita efortul. Ce ma atrage pe mine e restul tarii: Pokhara, Lumbini Gardens, parcul national Chitwan, bungee jumping, rafting si ballooning deasupra muntilor.
Asa ca in loc sa petrec o saptamana in Nepal, am ales sa vad muntii Himalaya indieni mai de aproape. Trekking (adica plimbari pe poteci abrupte si dificile, dupa cum zice colegul meu Kobe) spre Goecha La, la 4990m, fata in fata cu Khangchendzonga, cel mai inalt varf din India si al treilea din lume, pe ruta Gangtok-Yuksom-Tsokha-Dzongri-Goecha La.
Datorita restrictiilor existente in Sikkim, trebuia sa apelez la o agentie de trekking, asa ca am ales agentia recomandata de hotel, Adventure Travels, condusa de un tanar de doar 22 de ani, Baichung Buthia. Foarte intreprinzator, avand in vedere ca a reusit sa imi obtina permis de trekking pentru a merge singur, in ciuda faptului ca e interzis trekkingul in grupuri de mai putin de 2 turisti.
Toata a fost petrecuta in Gangtok, prima parte alergand dupa echipament (impotriva frigului) si restul intr-o relaxare totala, pe principala artera a orasului, Mahatma Gandhi Marg (sau MG Marg, pe scurt). M-am plimbat de cateva ori de la un capat la altul, cascand gura la vitrine si, mai ales, la trecatori.
De cand ajunsesem in India, ma frapase numarul imens de panouri si firme pictate – 90% din total (si nu sunt putine). Asa ca nu m-am sfiit sa intru intr-un mic aterlier de sign painting si sa ii pun sa imi arate ce si cum lucreaza, si sa ii bombardez cu intrebari. Motivul pentru care panourile pictate sunt peste tot e costul fortei de munca comparativ cu al tehnologiei. Costul pentru un panou simplu (echivalentul „firmei luminoase” omniprezente la noi) pictat e intre 100 si 400 de rupii ($2.5-$10), pe cand unul tiparit e intre 1000 si 2000 de rupii ($25-$50). La peste un miliard de indieni, e absolut normal ca numarul de talentati sa fie proportional, asa ca profesia e la moda, iar ce vezi pe ziduri sau panouri e uneori uimitor de detaliat. Culmea e ca sunt si la curent cu „manualele de identitate”, pentru ca ultimele picturi cu reclame la Pepsi sau Coca-Cola reiau elementele vizuale de ultima ora (explozia de gheata si literele cu „colturi” la Pepsi, si banda galbena la Coca Cola).
Iar sculele folosite sunt cele traditionale: borcanele cu vopsea, pensoane, cuttere, sabloane decupate din carton, litere din metal si, pentru cei intr-adevar pretentiosi, serigrafie.
Si pentru ca tot eram un vizitator de seama, dupa ceaiul cu lapte (simbolul ospitalitatii indiene) am asistat la o demonstratie live–un banner cu Merry Christmas & a Happy New Year, pictat pentru o agentie de turism. Precizia si rapiditatea cu care au fost pictate literele (fara sabloane) m-a lasat fara cuvinte, mai ales ca incercarile mele de a picta o litera (Y din Year) au dus la un rezultat pe care mi-e jena sa il arat.
