„Good morning, sir. Black tea!” m-a trezit Puran, cel mai vorbaret dintre hamali. M-am extras lenes din sacul de dormit si dupa un mic dejun sumar, am luat iar cele 20 de kilograme in spate si am pornit spre urmatoarea tinta, Tsokha, la 6km de Sachin si 3000m altitudine.
Ma asteptam ca urcusul, mai scurt, sa fie mai usor. Ba bine ca nu… uitasem de oboseala musculara din urma urcusului cu o zi inainte. In plus, cararea era mult mai abrupta, iar afara era frig si ceata, de abia vedeai la cativa pasi in fata. Inainte de jumatatea drumului deja ma intrebam daca nu facusem o greseala plecand in munti fara o pregatire fizica adecvata, si pe un traseu deloc usor. Cand am aflat ca mai aveam 1km de urcat pana la Tsokha, vestea buna a fost umbrita de cararea care devenise prea abrupta la cat de epuizat eram. Sincer, am crezut ca n-o sa mai ajung. Pe ultima suta de metri am activat ultimele resurse de combustibil si m-am prabusit literalmente pe prispa cabanei din Tsokha.
Mi-am revenit dupa ce m-am schimbat in haine uscate si am baut un „kalo tchya” fierbinte. In cabana mai era un trekker elvetian, Francois, care urcase pana la Dzongri cu inca trei prieteni insa coborase din cauza unor probleme la genunchi. Avea experienta gramada, asa ca am mai invatat niste trucuri impotriva frigului si oboselii pe munte. Am stat cu el la povesti pana s-a intunecat, si am primit cadou un ghid de invatat nepaleza care s-a dovedit a fi de mare ajutor in zilele care au urmat.
Ziua urmatoare, dimineata, cand m-am trezit, Francois disparuse, continuandu-si traseul spre Yuksom.