Ongel Lama

Noroc ca alarma mea e desteapta si stie ca stapanul ei trebuie batut la cap de mai multe ori ca sa se trezeasca. Drept urmare, m-am ridicat din pat la timp pentru a prinde jeepul de 6:30 spre Pelling.

Mi-am luat la revedere de la un Navin chior de somn, sperand ca odata, poate, il voi revedea. Rotofeiul ghid nepalez, pe care la inceput nu prea il suferisem pentru ca habar n-avea de engleza si pentru ca parea cam prostanac, care pe munte fusese mai tot timpul ametit de ganja, ma facuse sa il apreciez si sa il indragesc.

Ultimul rasarit in Yuksom

La iesirea din Yuksom, l-am vazut pentru ultima data pe Puran, care mi-a facut din mana, si am trecut pe langa casa lui Sambu, unde savurasem deliciosul pui nepalez cu o seara in urma. Imi parea rau ca trebuia sa ma despart de acesti oameni cu care petrecusem ultimele zece zile si care reusisera sa ma faca sa ma simt extraordinar de bine.

Ma indreptam spre Pelling, o statiune turistica aflata la 24km, de unde urma a doua zi sa plec spre Siliguri/New Japalguiri pentru a lua trenul spre Varanasi. Pe drum, l-am rugat pe sofer sa opreasca cinci minute sa admir furioasa cascada Khangchendzonga.

Cascada Khangchendzonga

Daca la plecarea din Yuksom in masina eram cinci oameni, pana in Pelling s-au tot urcat. Eu eram dintre norocosii care stateau in fata langa sofer.In spate, cand se mai urca cineva, toata lumea se subtia, sugeau burtile, intra noul pasager, se trantea portiera pana se inchidea, dupa care burtile reveneau la loc ocupand toate spatiile disponibile. Asa am ajuns in Pelling 17 oameni intr-un jeep. Imi aduc aminte de romanul „Trei intr-o barca” al lui Jerome K. Jerome. Poate o sa scriu si eu unul, „17 intr-un jeep”, insa e posibil ca pana plec din India numarul sa creasca.

Pelling e doar un pic mai mult decat o adunatura de hoteluri imprastiate pe creasta unui munte. E renumit pentru doua atractii: panorama muntoasa, de la Narsing la Rathong, si manastirea Pemayangtse.

In Pelling

M-am cazat la hotelul cel mai de sus din Upper Pelling, recomandat de Navin, Hotel Kabur. Desi extrem de ieftin (150 de rupii, mai putin de $4), privelistea de la geamul meu sau de pe terasa era uluitoare. Si umbrita doar de doua lucruri: un palc de copaci care au crescut prea inalti (pe care, daca as fi fost patronul hotelului, m-as fi dus noaptea sa ii tai) si norii. Carora n-aveam ce sa le fac, asa ca m-am orientat catre al doilea punct de atractie, manastirea Pemayangtse.

Dupa ce am cautat in van un taxi in Lower, Middle si Upper Pelling, m-am resemnat si am parcurs pe jos cei trei kilometri pana la manastire. La intrare, dupa poarta, poteca e presarata cu 108 steaguri albe, in memoria victimelor din 11 septembrie, ale razboiului din Irak si a altor evenimente.

Pemayangtse e cea mai importanta manastire Nyingmapa din Sikkim si una dintre cele mai vechi. Insa ca toate manastirile vechi, e restaurata cu exces de zel si arata ca si cum acum s-ar fi uscat vopseaua. Oricum, artistul a avut ceva de munca, pentru ca Pemayangtse e cea mai bogat si mai frumos ornamentata manastire budista pe care am vazut-o. La etaj e o sculptura migaloasa inalta de aproape trei metri, un intreg univers al lui Padmasambhava (sau Guru Rinpoche, intemeietorul sectei Nyingma): o puzderie de dragoni, curcubee, zei, Buddha si Boddhisatva.

Manastirea Pemayangtse

Manastirea Pemayangtse

Intreband unde am sanse sa gasesc o masca tibetana in marime naturala, precum cele folosite in dansurile traditionale Chaam, am aflat ca cel mai indicat sa-mi raspunda e cel care a restaurat manastirea, Ongel Lama. Care, dupa spusele celor de la manastire, ar fi fost prin apropiere, la un concurs de tras cu arcul.

Am parasit Pemayangtse in cautarea calugarului Ongel. N-a fost deloc usor sa-l gasesc–nu era la tras cu arcul. Insa am dat de fiica sa (calugarii Nyingmapa au voie sa se casatoreasca) care mi-a spus ca am sanse sa il gasesc in Lower Pelling, la Hotel Simtoling. Dupa ce am pedalat cei aproape 6km pana acolo, am aflat ca tocmai plecase, spre o noua manastire care se construia la 4km mai jos de Lower Pelling.

Am uitat numele manastirii la mai putin de 5 minute dupa ce am plecat spre ea. Oricum, n-aveam cum sa n-o observ, dupa spusele celor de la hotel. Ei bine, puteam sa merg mult si bine si sa ajung inapoi in Yuksom daca nu-mi dadea prin cap sa intreb dupa ce mi s-a parut ca am pedalat cei 4km.

Noua manastire, inca la stadiul de caramida si mortar, se afla la mai bine de 300 de metri de strada, ascunsa bine de palcurile de copaci. Am dat de Ongel Lama, un Bhutia cam de 40 de ani, caruia i-am explicat ca ma intereseaza ce face, ca mi se pare extraordinar ce a pictat la Pemayangtse si ca, daca nu il deranjez, as vrea sa vad cum lucreaza. Privirea nedumerita si raspunsul ferm „Yes” m-au lamurit ca vorbisem degeaba: calugarul stia engleza cam cat mine nepaleza (daca nu si mai putin).

Pana la urma a priceput ceva, si m-a invitat in baraca de langa noua manastire, pentru a-mi arata la ce lucreaza. In momentul in care am vazut, prima reactie a fost un „aaaaaargh”, din fericire mut. Pe podeaua atelierului zaceau 3-4 statuete, vechi de peste o suta de ani, vopsite proaspat in culori tipatoare, izvorate din niste cutii de vopsea Duco (in fine, echivalentul indian). Fara sa-mi observe oripilarea, calugarul imi arata mandru creatiile sale. Treptat m-am linistit, desi probabil n-am sa inteleg niciodata de ce exista atat de putin respect si atasament pentru arta veche. Peste tot pe unde am fost am observat pornirea de a infrumuseta lucrurile–asa cum romanul s-a nascut poet, indianul s-a nascut artist. Si ceea ce unui european i s-ar parea kitsch, aici e doar simt decorativ, simplu si neingradit de canoane si reguli.

In atelierul lui Ongel Lama

In atelierul lui Ongel Lama

In atelierul lui Ongel Lama

In atelierul lui Ongel Lama

M-am despartit de Ongel Lama, urandu-i succes, insa dezamagit de modul in care ceva frumos pentru mine era mutilat in ceva frumos dupa gustul local.

Am urcat gafaind panta abrupta pana la strada, pentru a constata ca, la ora apusului, adica 16:30, nu mai urcau jeepuri spre Pelling, asa ca ma asteptau peste 6km de drum voios.

Apus in Pelling

Se pare insa ca Buddha a apreciat interesul meu si sacrificiile (adica mersul pe jos) de dragul artei tibetane, asa ca a trimis sa ma salveze un camion al unei scoli budiste, condus de un calugar vitezoman si plin de calugarasi in sutana visinie. Am fost debarcat chiar in fata hotelului Kabur, unde m-am refugiat sub dusul fierbinte si apoi muntele de paturi pufoase, in speranta ca e ultima noapte sub zero grade din tara lui Buddha, a lui Krishna si a vacii sfinte.

Camionul scolii budiste