La ora 18:20 trebuia sa fiu neaparat in gara New Japalguiri, langa Siliguri, pentru a prinde Dwarka Express spre Varanasi.
M-am trezit devreme, am admirat muntii la rasarit si am plecat din Pelling, cu un jeep care a intarziat peste jumatate de ora, pentru ca a trebuit sa-si trezeasca pasagerii care aveau rezervare.
Mi-am luat ramas bun de la Sikkim, statul himalayan, cu aer curat, oameni cinstiti, trafic mai civilizat, Khangchendzonga, manastiri budiste, orhidee si livezi de portocali. Nu inainte insa de a opri jeepul pentru a cumpara de la o fetita nepaleza opt portocale mici si parfumate care se cojeau foarte usor.
Dupa cinci ore am ajuns in Siliguri, in Bengalul de Vest.
Welcome to India. In aproape trei saptamani petrecute in Darjeeling si Sikkim, am uitat de fapt ca India.e altfel: zgomotoasa, murdara, poluata, cu un trafic groaznic si o multime de vaci. Siliguri e pentru mine avanpostul acestei Indii.
Am luat o ricsa pentru a ma descurca sa ajung la un restaurant, apoi la un Internet café, apoi la gara din New Japalguiri. Orasul e plin de aceste vehicule, si e destul de greu sa mergi pe jos fara sa fii urmarit de rickshaw-wallahs care sa vrea sa te duca incotro doresti pentru cateva rupii. Calatoria cu ricsa iti da ocazia sa admiri nestingherit bazarul uman din jur, insa iti bumbaceste bine fundul, pentru ca gropi sunt destule.
Astfel, am ajuns la gara cu suficient timp inaintea plecarii trenului, si am intrat Iuptandu-ma cu o multime de cersetori si vanzatori ambulanti.
Calatoria cu trenul in India e o experienta care nu trebuie ratata. Dupa multimea colorata din gara, pasageri, soldati, cersetori, vanzatori ambulanti si foarte putini turisti, am remarcat anunturile de pereti, nu foarte incurajatoare. Avertizau ca nu e bine sa accepti ceai sau mancare de la straini pentru ca pot fi drogate, sau ca e recomandat ca in tren sa-ti legi bagajele cu lant de verigile de sub banchete. Cum am ajuns pe peron, am observat si gratiile de la geamurile trenurilor. Incurajator. Eram oarecum mai linistit in privinta sigurantei, pentru ca platisem mai mult pe bilet pentru a sta la vagoane de dormit cu aer conditionat si paturi pe doua randuri. Cea mai buna varianta, imi garantase mustaciosul care mi-l vanduse la agentia din Gangtok.
Trenul, ca orice mijloc de transport din India care se respecta, a intarziat aproape jumatate de ora. Am urcat intr-o imbulzeala de indieni, impreuna cu un cuplu elvetian si unul german din Hanovra, pe care ii cunoscusem pe peron.
Ma asteptam la.ceva cat de cat asemanator cu vagoanele de dormit din Romania. Nu la un fel de submarin. Vagonul nu era compartimentat–imaginati-va un vagon cuseta romanesc, fara usi, si cu inca un sir de paturi pe doua nivele de-a lungul coridorului. Coridor care devenea astfel extrem de ingust, de abia te puteai strecura. Ne-am instalat bagajele sub banchete, le-am legat cu lantul lui Markus, elvetianul, si am plecat spre Varanasi.
Coridorul a fost mult timp o vanzoleala continua de vanzatori ambulanti care vindeau de toate, de la ceai si mancare, pana la baterii, orgi muzicale Yemaha si casetofoane cu beculete colorate, asa ca am tras perdeaua pentru a scapa de insistentele lor. Am continuat cu povesti si rasete zgomotoase pana tarziu, cand ne-am dat seama ca restul conlocuitorilor vagonului dormeau. In afara de o duzina de gandaci de bucatarie care tropaiau peste tot, si un soricel care a aparut in mijocul banchetei si apoi s-a retras urgent de parca ar fi zis „Oups! Wrong way!”
Am adormit greu, sperand sa nu fiu invadat de armata de gandaci si sa nu ma trezesc cu Mickey Mouse intr-unul din buzunare.