Sarnath

Zilele in care am vazut locuri, monumente sau muzee pe care altii le stiu doar de pe Discovery Channel mi s-au parut mai fade decat cele pe care le-am petrecut intre localnici, mancarea indiana, muzica, vacarmul zilnic si tot ce inseamna stilul indian de viata.

Marlboro Man, richkshaw-wallah-ul care de fapt se numea Lali, ma astepta la iesirea din orasul vechi, pentru a ma duce la Sarnath, la 5km nord de Varanasi, locul in care Buddha sustinuse primele invataturi dupa iluminare.

Am facut un ocol pe la gara, unde mi-am facut rezervari pentru biletul pentru Agra si pentru cel de la Agra la Jaipur. Ocazie cu care Lali m-a uimit, pentru ca stia pe de rost numarul trenului, ora plecarii si ora sosirii in Agra (desi sunt 6 sau 7 trenuri care circula spre aceasta destinatie).

Dupa o calatorie de doua ore cu ricsa prin traficul infernal din Varanasi, am ajuns la Sarnath, unul dintre locurile cele mai sfinte pentru budisti, unde am facut traseul turistic standard:

– templul budist al Mahabodhi Society, cu fresce superbe pictate de japonezul Kosetsu Nosi.

Templul Mahabodhi

Picturi din templu

Picturi din templu

– un copac bodhi, „descendent” din copacul din Bodhgaya unde Buddha a atins iluminarea.

Copac Bodhi

– parcul cu caprioare, unde, pe langa un fel de gradina zoologica, am dat si peste un pui de caprioara oarecum domesticit, care umbla prin parc. A venit si si-a bagat botul in palma mea si, dupa cc si-a dat seama ca nu creste gazon pe ea, a plecat suparat.

Pui

Crocodil la gradina zoologica din Deer Park

– un templu jainist neinteresant, desi e ceva important.

Pustnic Saddhu in Sarnath

– parcul in care se afla ruinele palatului imparatului budist Ashoka si o stupa imensa, de 34m, pe locul in care Buddha a predicat invataturile sale.

Stupa si ruinele din Sarnath

– muzeul arheologic in care se afla capitelul cu 4 lei al coloanei lui Ashoka, emblema guvernului indian. Din pacate, ca in toate locurile interesante, fotografierea e interzisa.

– templele budiste japonez si tibetan. Cel tibetan, in afara de statuile cu bau-bau de la intrare, e o umbra palida fata de manastirile pe care le-am vazut in Sikkim

Bau-bau tibetan

M-am intors in Varanasi, nu foarte impresionat de Sarnath, insa la timp pentru lectia zilnica de tabla cu Nandu. Dupa lectie, a avut loc un mic concert: Nandu la tabla, Sri Monilal Hazra la sitar si inca un nene la flaut. Nandu m-a uimit cat de repede putea sa-si miste degetele pentru a bate ritmul, si cum putea scoate orice din cele doua tobe. Flautistul a fost, la fel, extraordinar–m-a lasat fara cuvinte. In schimb Sri Monilal, un batran de 75 de ani, cu barba de Mos Craciun, a mai dat gres cu sitarul, punand degetele pe langa. Audienta a fost modesta: eu, un cuplu de englezi in varsta, doi pusti japonezi care s-au plictisit dupa 10 minute si au taiat-o, si un indian Punjabi din Vancouver, Canada, care era de o luna elevul lui Nandu.

Sri Monilal

Am incheiat seara la unul dintre cele mai bune restaurante din orasul vechi, Spicy Bites, la taclale cu indianul din Vancouver si cu un cuplu din Alaska, Luke si… am uitat.