John!!!! …Yes, sir?
Mi-a fost lene să mă trezesc la 7 dimineaţa, cum îmi propusesem, pentru a vedea marea şi a face vreo două ture de piscină. Am aterizat direct la micul dejun, pentru a degusta un mic dejun cu experimente gurmande de un rafinament extrem.
Toată atmosfera, de altfel, e unică. E exact confortul de care îţi imaginezi că beneficiază lordul englez, începând cu fotolii de pe vremea străbunicii, paturi imense şi adânci, camere mari cu tot ce ai nevoie, un restaurant cu un bucătar care le dă lecţii francezilor, un centru cu fitness, spa, piscină şi tot arsenalul, şi bineînţeles o servire ireproşabilă. Singurul lucru care sucks-big-time este cafeaua–cel mai tare espresso pe care au reuşit să-l facă era o apă de ploaie chioară cu aromă vagă de cafea.
La 9 a început conferinţa. Ca să nu vă imaginaţi că am plecat să mă distrez lenevind şi îndopându-mă, vă pot spune că motivul prezenţei mele la Bailiffscourt e conferinţa “Nurturing the creative economy”. E vorba despre rolul crecând al industriilor creative (arhitectură, design, teatru, muzică, mass-media, turism cultural şi multe altele) în dezvoltarea economiilor în contextul globalizării, al brandingului de loc, proprietăţii intelectuale etc. etc. etc. (nu vă plictisesc cu mai multe detalii).
Prima zi a fost destul de plictisitoare, ascultând 20 de prezentări, printre care şi a subsemnatului. Colegii de conferinţă sunt adunaţi de peste tot unde şi-a înţărcat dracu’ copiii–începând cu România (de unde am apărut eu), Filipine, Bulgaria, Africa de Sud, Brazilia, Nigeria, Jamaica şi încă o găleată de ţări. Majoritatea oameni serioşi, de prin ministere, ONGuri, tot felul de instituţii. Notă discordantă facem eu (cu un tricou cu Southpark şi o freză rebelă) şi Muhamad, din Bosnia, care e îmbrăcat cu ce a găsit (pentru că i-au pierdut bagajul). Muhamad e consilier la primăria din Tuzla (al treilea oraş din Bosnia) şi la doar 21 de ani vorbeşte 26 de limbi fluent (printre care şi româna) şi se descurcă bine în alte 6.
M-am trezit din somn la aplauzele de după ultima prezentare, la 17.30 şi am tăiat-o spre piscina hotelului. M-am relaxat cu nesimţire într-un jacuzzi fierbinte sub cerul liber pe un frig cât de frig poate să fie în Anglia, am înotat în piscina acoperită şi aproape am adormit în saună. Deja încep să sughit, nu mă mai invidiaţi!
După o cină copioasă şi la fel de rafinată, am ascultat un nene care cânta telenovele la chitară–şi pentru că am întrebat cu o privire inocentă cine e, am aflat că e Gil Gilberto, ministrul culturii din Brazilia. Supercool!
