Programul de conferință a continuat ca în celelalte zile, cu mici dejunuri englezești (adică la care poți să mănânci orice îți tună), cu discuții despre diversitate culturală cu Antonio Rudd din Bahamas și cu pauze de cafea și prăjituri. De terminat, s-a terminat mai repede și am plecat spre Brighton cu toată lumea, unde urma să vedem un concert de muzică simfonică.
Bineînțeles, am chiulit și am hoinărit timp de câteva ore prin oraș. E fascinant să vezi cum la 9 seara parcă toată lumea e ieșită în pub-uri, restaurante, cu trupe de jazz sau blues, deși e doar joi. În contrast, the Pavilion (un palat în stil Indian) în buricul târgului pare un Disneyland grotesc, iar în apropiere, Brighton Pier, un ponton și în același timp parc de distracții e pustiu și cu o atmosferă de Stephen King–te aștepți ca de după un colț să îți sară în față un clown malefic.
