Hai-hui prin Londra
N-am reuşit să mă trezesc atât de dimineaţă pe cât aş fi vrut, pentru a profita la maxim de singura zi turistică din program. Însă, cinstit vorbind, nici nu aveam de gând să mă angajez într-un maraton turistic. La ultima vizită în Londra, acum 7 ani, cele 10 zile petrecute abia îmi deschiseseră pofta.
Am coborât din metrou în Leicester Square, şi ne-am îndreptat spre Soho, printre teatrele şi cinematografele de premieră înghesuite în Covent Garden. Am cutreierat magazinele cu instrumente muzicale de pe Denmark Street, cu Bogdana aşteptând afară, bătând nerăbdătoare din picior şi aşteptând să termin cu “boy’s toys”. După un mic dejun sumar în Soho, am plecat spre Design Museum. Pentru că e prea plăcut, nici nu pot să descriu cumsecade senzaţiile pe care mi le-au provocat străzile londoneze, Monumentul ridicat în cinstea incendiului din 1666, râul Tamisa sau incredibilul London Bridge. Să zicem doar că am uitat de toate, inclusiv de luna de vacanţă care urma, şi m-am lăfăit sub un soare de decembrie nesperat de binevoitor.
Design Museum a fost singurul punct obligatoriu de pe lista turistică. Am petrecut peste o oră rătăcind prin expoziţia lui Eileen Gray, una dintre cele mai celebre femei designer de mobilier ale secolului trecut, şi printre creaţiile lui Robert Brownjohn, unul dintre designerii cei mai influenţi, asociat cu Chermayeff & Geismar. Am redescoperit scaunele lui Tom Dixon, fonturile lui Matthew Carter şi o grămadă de altele cu care n-are sens să vă plictisesc. Călătoria s-a sfârşit în Design Museum Shop, unde m-am simţit ca un copil în castelul cu bomboane şi a trebuit să fac eforturi supraomeneşti să nu îmi cheltui toţi banii de vacanţă pe obiecte semnate Allesi, Philippe Stark sau pe jucării şi cărţi.
Am continuat plimbarea pe lângă Tower of London, spre Holborn, pe străduţe pline de magazine şi nelipsitele pub-uri londoneze, pe lângă St. Paul’s Cathedral, unde o veveriţă hămesită şi curajoasă a încercat să-şi bage botul în sacoşa cu bunătăţi de la Design Museum şi să ronţăie jucăriile.
Plimbarea a continuat fără Bogdana, care avea de susţinut o prezentare. Am rătăcit încă patru ore pe lângă podurile Tamisei, fără să apuc să ajung prea aproape de imensul carusel de la London Eye, prin Picadilly Circus, pe Regent Street, strada shoppingholicilor paralelă cu la fel de animata Carnaby Street. Si pur şi simplu m-am bucurat cât am putut de mult de atmosfera agitată, fără să mai pot face poze (pentru că uitasem să schimb bateriile la camera foto), încercând să păstrez în minte cât mai mult din Londra până la următoarea vizită.
Seara s-a încheiat cu o porţie mare de sushi, primele patru episoade din foarte amuzantul serial “My Name is Earl”, o acţiune fulger de înghesuit bagajele într-un stil cât mai compact şi reîntâlnirea cu confortabilul Adam, patul pliant.