Ne-am trezit la 6, chiori de somnul pe care hotarasem ca-l sacrificam pentru ca sa vedem un antrenament de kalarippayatu, o arta martiala specifica Keralei. Cel putin Adriana are gusturi similare cu ale mele, ceea ce presupune ca vrem sa stam departe, de obicei, de partea foarte turistica a Indiei, si ca preferam sa ne bagam nasul in locuri in de obicei turistilor nu le fierbe oala. Asa am ajuns la CVN Kalari Sangar, o scoala de arte martiale de langa templu. In interior, in ceea ce era efectiv o groapa de 4 metri adancime, antrenamentul incepuse. Vreo zece-douazeci de indieni isi faceau deja incalzirea aruncandu-si picioarele in aer, unsi cu ulei si avand doar o carpa alba innodata in jurul salelor si organelor genitale (cu rol de protectie impotriva privirilor, nu cred ca si impotriva loviturilor). Pe pereti atarnau sabii, scuturi, sulite, bate si niste chestii care aratau mai degraba a facalete de invartit mamaliga decat a arme albe). N-am aflat, din pacate, cum se folosesc armele, pentru ca dupa o ora de stat in mirosul de ulei ranced in devenire, si dezamagiti de lipsa spectaculozitatii, am plecat. N-am avut voie sa fotografiem nimic, ce sa mai zic de filmat, asa ca ma revansez cu un scurt film despre kalarippayatu gasit pe YouTube
Ne-am trezit de-a binelea abia la micul dejun, la Ariya Nivaas, un restaurant de langa gara, cu o cafea ca in copilarie—cu mult, mult lapte si zahar. Dupa care n-am mai avut rabdare sa stam si am tras o fuga pana la laudata gradina zoologica, in lipsa de alte atractii in oras. Partea placuta a fost sa vedem ca animalele (cu putine exceptii) erau bine intretinute si nu traiau in spatele gratiilor (exceptand cele foarte obraznice). N-am vazut picior de turist strain, ci doar familii intregi de indieni cu cei mai galagiosi si mai rasfatati copii din lume.
Urs himalayan si tigri
O ricsa (un fel de tricicleta cu motor) ne-a adus inapoi in oras, de unde ne-am hotarat sa atacam o alta ciudatenie, dintr-un sat de pe langa. Mai exact, Academia de Stiinte Magice, unica de astfel din Asia, infiintata de Gopinath Muthukad, un fel de David Cooperfield al Indiei, bineintes cu o mustata pe care orice macho de aici o afiseaza. Am dat nas in nas cu maestrul, care ne-a strans mana si… supriza… n-am disparut nici eu nici Adriana, nici n-am patit altceva. Am rasuflat usurati si am aflat cu stupoare ca maestrul nu tinea demonstratii in acea seara, scena fiind in reconstructie. Insa ca puteam sa venim in seara urmatoare si, chiar mai mult, sa stam cateva zile bune la cursuri de magie. Desi suna tentant, am refuzat, pentru ca Thiruvananthapuram devenise deja usor plictisitor si n-am fi reusit sa-l schimbam, oricate scamatorii am fi facut. Ne-am multumit cu un curs de magie pe DVD, si acasa promit ca facem o demonstratie, desi nu cred ca Adriana va accepta sa fie taiata in doua cu fierastraul de un incepator ca mine.
Gopinath Muthukad, un David Cooperfield cu mustata
Soferul de ricsa, care ne adusese pana acolo, ne-a carat mai departe 15 km spre malul marii Lakshawdeep, in Kovalam. Kovalam e o statiune facuta pentru turisti, insa voiam neaparam sa vedem oceanul sau marea (ne-am lamurit pe harta ca e mare, desi apa e la fel). Am tras o cearta zdravana cu soferul de ricsa care voia sa ne taxeze de trei ori tariful normal, i-am lasat banii pe „volanul” ricsei si am coborat pe plaja, sa ne udam picioarele in apa marii, in semn de solidaritate cu prietenii de acasa care isi uda picioarele cu zapada care le intra in ghete.
Kettu maran, un stramos al catamaranului
Farul din Kovalam
Si, pentru ca nesimtirea sa fie totala, ne-am lafait pe o terasa la marginea plajei, cu niste creveti gigantici (cat un rac), perpeliti la gratar si asortati cu orez cu nuca de cocos, pana spre apus, cand am revenit in oras, rupti de oboseala si satui de pronuntat numele orasului. Maine plecam de aici, macar din motivul asta!
Creveti gigant yum-yum