La revedeeere, tabara draga…

Ne-am indragostit de atmosfera exagerat de relaxata din Arambol, de hipiotii din jur, de plaja si de mare, de restaurantele dintre ele, de palmieri si de ziarul in engleza si de ceaiul cu lapte de la micul dejun. Insa cum toate lucrurile au un sfarsit, sau macar o pauza de cativa ani, am luat in spate rucsacul, am pus intr-o cutie mare de carton lucrurile pe care le cumparasem din Anjuna si pe care nu eram atat de masochist incat sa le car, cutia am pus-o in capul unul hamal si am plecat din Arambol spre Margao, de unde urma sa ne intoarcem spre Mumbai (Bombay), unde ne astepta sfarsitul vacantei.


Desi poza nu e logica, pentru ca arata ca ne indreptam spre Arambol, de fapt plecam din Arambol

Asta nu insa fara a face un stop in Arambol la posta, pentru a expedia cutia pe vapor spre casa, unde oricum va ajunge in trei luni (optimist). Au urmat si alte stopuri, in drum spre Margao, primul intr-un orasel numit Mapusa, doar pentru a casca gura la tot felul de litere pictate printr-un cartier in care ne-am ratacit intamplator.




In Mapusa

Bineinteles ca oprirea n-a durat mai mult decat au durat fotografiile, asa ca am plecat in continuare spre Old Goa, vechea capitala a provinciei. Aflata sub dominatie portugheza, din momentul in care Vasco da Gama a pus piciorul prin zona pana recent, in 1961, cand primul ministru Jawarlahal Nehru a recuperat-o prin forta de la dictatorul portughez Salazar, Goa e una dintre zonele cele mai curate si mai prospere economic in India. Pe vremuri, vechea cetate Goa (actualmente Old Goa) rivaliza cu Lisabona, ba chiar o intrecea ca marime, faima si atmosfera.

Azi e greu sa-ti imaginezi asta, pentru ca din gloria de atunci au ramas doar cateva catedrale marete. In rest, epidemiile de ciuma si holera de acum doua sute si ceva de ani si-au facut simtite din plin efectele, orasul fiind mai degraba un muzeu in aer liber, care pare ca noaptea se goleste.



Catedrala St. Xavier in Goa

Am ajuns pe seara, plictisiti, in Margao, unde am avut dificultati serioase in a gasi un restaurant cu bucate traditionale. Toate restaurantele au in meniu un capitol numit „Goa”, insa in realitate in bucatarii gasesti doar mancaruri chinezesti si la chelneri doar ridicari prostesti din umeri cand ii intrebi (politicos) de ce mama naibii au doar pui Sechuan si orez dragon cand in orasul lor nimeni n-are ochii oblici. Din fericire, unui localnic i s-a facut mila de noi si ne-a indrumat spre un loc in care, desi n-am putut gusta bebinca sau vindaloo de porc, ne-am imbuibat cu alte picanterii (la propriu). Iar faptul ca trenul a binevoit sa-si opreasca vagonul S3 chiar in dreptul nostru, a facut seara sa fie aproape perfecta. Cu exceptia faptului ca, dupa ce am legat rucsacele cu lanturi si lacate de bancheta (adica patul) de jos, si ne-am intins sa dormim, am fost chinuiti toata noaptea de curentul care intra in vagon prin toate crapaturile si de picaturile de apa care curgeau dintr-un loc nebanuit chiar pe capetele noastre.