Kecak

Un rumpah makan padang nu e cel mai select loc in care poti sa iei masa in a doua zi de Craciun, sau locul in care sa iti inviti iubita la un pranz deosebit. Adriana a acceptat totusi invitatia de a experimenta mancarea din Sumatra la un restaurant pe Jalan Legian, unde mananca de obicei localnicii.


La un restaurant ‘padang’

In Sumatra (ca si in alte zone din Indonezia), mai multe feluri de mancare sunt gatite de dimineata, apoi zac in bucatarie, unde pot fi consumate reci pe parcursul intregii zile. La un restaurant padang bucatele zac in vitrina, unde pot fi admirate si de unde ajung direct in farfurie.

M-am facut ca nu vad mustele pe care le-am deranjat de la pranz, si am comandat ce mi se parea, totusi, mai sigur si mai normal. Cu exceptia unui ghemotoc de viermi prajiti, care s-a dovedit (incredibil) a fi cel mai delicios exponat din farfurie.


Un fel de viermi la felul principal

In rest, n-am fost atat de incantati incat chiar sa ne dorim sa vizitam Sumatra in aceasta calatorie.

La templu

Dupa ce ne-am facut siesta (cu semne de intrebare privind colaborarea pasnica dintre un pranz padang si stomacele noastre), ne-am hotarat sa trecem la un program artistic. Nu de alta, dar Kuta Beach e prea cosmopolita pentru ca sa ma pot simti in vacanta.

Asa ca ne-am indreptat spre sud, la Pura (templul) Ulu Watu, agatat periculos de o stanca deasupra marii. Desi sta acolo de cateva sute de ani, ma intreb ce-o fi fost in capul arhitectului–ok, privelistea e frumoasa, dar sunt prea multe cutremure in zona pentru ca sa iti faci casa/biserica/templu aici. De altfel, nu e singur, ci parte dintr-un grup de noua temple foarte importante pentru balinezi (90% hindusi), construite pe malul marii intr-un anume fel, incat de la un templu poti vedea inca alte doua temple.


Pura Ulu Watu

Am urcat cararea de la intrare, printr-un parc plin de maimute tupeiste, gata sa sara sa fure ochelari, camere foto sau video, palarii si alte de-astea. Ba mai mult, un maimutoi cu ceafa lata si fundul rosu incerca sa-i fure prietena unui turist japonez, speriat, care ameninta degeaba cu un bat spre agresor.

N-am apucat sa vedem finalul scenei, avand in vedere ca ne grabeam sa prindem locuri la spectacolul de kecak care trebuia sa inceapa. Kecak e cel mai renumit dans din Bali, o redare a unei scene din Ramayana, in care o armata de maimute conduse de regele lor, maimuta alba Hanuman, incearca sa o salveze pe Lakshmi din mainile unui rege viclean.


O reprezentatie de dans kecak, la templul Ulu Watu


Kecak, o scena din filmul Baraka

Desi reprezentatia a fost interesanta, se cunostea ca e regizata pentru turisti–dansatoare in varsta si grase, costume cam jerpelite, o trupa de doar 30 de maimute, in loc de 70, cat e standard. Si, bineinteles, cel mai frustrant, cam 200 de turisti stransi intr-un mic amfiteatru gandit pentru 100.

Din nou, Jimbaran

Jimbaran e un orasel intre Kuta si Ulu Watu, renumit pentru fructele de mare si pestii serviti in restaurante–atat de faimos incat restaurantul din Yogya la care incercasem tot felul de bunatati ii purta numele.

Asa ca am oprit pentru o cina pe malul oceanului, la care ne-am reintalnit cu vechii prieteni din Yogya, care aproape ca ne asteptau in tigaie si la gratar.


Reintalnirea cu vechi prieteni