Treziti la doi pasi de plaja, de ploaia de sezon care s-a oprit la fix, cu norii care ascundeau in departare insula Lombok, ne-am dat seama ca e prea liniste. Poate ca ma repet, insa sunt fascinat cat de autentic balinez poate fi Padangbai, spre deosebire de Kuta Beach. E liniste, cele zece restaurante si zece mici hoteluri sunt foarte cuminti, oamenii iti dau buna dimineata (ca la noi la tara). In plus, barcile cu ochi si tufele de palmieri ii dau acel aer de Bali exotic.
Si pentru ca e un alt Bali, mult mai autentic, ne-am hotarat sa il vedem mai bine. Ketut, un sofer pe care il negociasem cu o seara inainte, a aparut in fata hotelului imediat ce am baut ultima gura de ceai la micul dejun.
Un sat uitat de lume
Inca somnorosi, am pornit spre Tenganan, un sat locuit de Bali Aga–printre cei mai vechi si mai conservatori locuitori ai insulei–spre poalele vulcanului Gunung Anung. Satul are o legenda ciudata. Se spune ca un rege din sud si-a pierdut calul indragit, care a fost gasit mort de taranii din zona, care l-au anuntat pe rege. Acesta, desi intristat de moartea calului, i-a intrebat pe tarani ce recompensa doresc. Taranii i-au cerut regelui sa le dea lor in stapanire pamantul pe care a fost gasit calul–mai precis, zona din jurul hoitului in care se putea simti mirosul. Regele si-a trimis un ‘expert’ cu un nas foarte fin, care a colindat imprejurimile cu seful satului. Spre surpriza lui, mirosul de hoit parea sa fie raspandit peste tot, asa ca suprafata donata taranilor a fost considerabila. Ce n-a mai vazut expertul e ca, la intoarcerea in sat, dupa marcarea suprafetei, seful satului a scos de sub haina si a aruncat o halca din hoitul calului.
Din fericire, mirosul de hoit a trecut in sutele de ani de la povestea cu calul. In schimb satul parea neschimbat, in mijlocul padurilor de cocotieri si bananieri. Pare aproape incredibil ca asa ceva poate exista in foarte turisticul Bali. Asa ca ne-am indreptat, curiosi, pe ulita principala, ghidati de un localnic saritor, Kiming, care ne-a asigurat ca nu vrea bani pentru serviciile de ghid.
In Tenganan
Tenganan e plin de caini, majoritatea roscati. Nu sunt vagabonzi, ci fiecare apartine de o casa, dupa cum ne-a povestit Kiming, adaugand ca acestia au un rol foarte important in bunastarea satului, la fiecare festival fiind sacrificat un caine pentru a imbuna zeii. A tinut sa completeze rapid ca nu sunt mancati dupa sacrificiu. Sincer, nu cred ca mai conteaza pentru caini.
In bale banjar, o zona comunala, un grup mare de femei pregateau ofrande pentru o ceremonie care urma sa aiba loc peste cateva zile. In timp ce ne priveau curioase, un caine a profitat de ocazie, sterpelind cativa biscuiti ornamentali pregatiti pentru zeul cunoasterii.
Pregatind ofrande
Peste tot, in cosuri impletite din palmieri, se agitau cocosii pe care balinezii ii cresc pentru lupte. Din pacate desfasurate doar la inceputul festivalurilor importante (in iunie si iulie), luptele de cocosi sunt un spectacol sangeros (cocosilor li se leaga o lama de 10 cm de pinteni, pentru a face luptele scurte si decisive), dar si un pretext pentru pariuri substantiale. Asa ca balinezii au grija de cocosi ca de ochii din cap, ba chiar mai mult–ii maseaza, le fac baie etc.
Cocosii de lupte
Intre timp, am ajuns acasa la Kiming, care se lauda cu tesaturile facute de sotia lui. Kamben gringsing sunt tesaturi magice, care apara pe cel care le poarta de magia neagra. Ce e mai interesant e ca, desi nu exceleaza prin design si motive, tesatura se face doar aici in intreaga Indonezie, printr-un procedeu traditional extrem de complex si de durata–firele (in ambele directii ale tesaturii) sunt vopsite pe bucati, inainte de a fi tesute. Intregul proces dureaza pana la un an pentru o simpla esarfa, iar in concluzie sunt extrem de scumpe (pot ajunge la cateva sute de euro).
Kamben gringsing si firele vopsite
Mult mai ieftin e, de asteptat, batik-ul, pe care Kiming incerca sa ni-l vanda
Kiming si batik
Bineinteles, nu puteam pleca inainte sa vedem si lontar–caligrafie si ilustratii balineze traditionale pe frunze de palmier. Kiming, cu excesul de zel caracteristic, ne-a demonstrat cum se fac calendare sau povesti cu scene din Ramayana, zgariind frunzele de palmier uscate cu un varf ascutit, apoi umpland zgarieturile cu carbune din nuca muscat. Am fi cumparat o scena din Ramayana, insa n-am fost foarte incantati de talentul artistic al lui Kiming.
Lontar
Tirta Gangga
Am parasit satul la timp, pentru ca ploaia revenise. Ketut, soferul nostru, ne-a dus spre urmatoarea tinta, palatul de la Tirta Gangga. Nu sunt, in mod normal, un fan al muzeelor si palatelor, insa piscinele de la Tirta Gangga sunt fenomenale. Nu stiu daca din cauza faptului ca poti merge prin ele, pasind pe pietre la nivelul apei, din cauza carasilor (sau mai degraba crapilor) aurii imensi care te urmareau, sau din cauza sculpturilor fascinante de peste tot.
Palatul de apa de la Tirta Gangga
Oricum, sunt un fan declarat al sculpturilor balineze cu demoni, cu un nivel de detaliu pe care nu l-am mai vazut pana acum si cu o expresivitate intre ghidusenie si agresivitate care imi aduce aminte de ‘Gremlins’. Si ii gasesti in perechi, la orice intrare a templelor, sau la capatul oricarui pod, sau pur si simplu pe marginea strazii.
Demoni balinezi
Picturile de la Kerta Gosa
De la Tirta Gangga sunt doar zece kilometri pana la Klungkung, insa din cauza serpentinelor si a traficului, a durat aproape jumatate de ora sa ajungem acolo. Si chiar in centrul Klungkung-ului, ne astepta palatul Kerta Gosa, un alt loc superb, cu nenumarate povesti pictate pe tavanul pavilioanelor, in stilul wayang, asemanator cu papusile javaneze din piele de bivol.
Oameni, maimute si diavoli, implicati in chestii sangeroase
Goa Lawah
Goa Lawah e un templu foarte apropiat de Padangbai, asa ca a fost ultima escala inainte de a ne intoarce. Nimic special, in afara de faptul ca e construit la gura unei pesteri, care se spune ca duce mai departe, prin munte, cale de 35 de km, pana la Pura Besakih, cel mai sfant templu al balinezilor. Iti trebuie, totusi, mult curaj sa incerci asta, in principiu din cauza locuitorilor pesterii–am uitat sa traduc, goa inseamna pestera, iar lawah liliac.
Batman, batman…