Ubud e un sat. Ai putea sa ii zici zona metropolitana, avand in vedere ca e, intr-un fel, fuzionat cu alte satulete vecine. Preocuparea principala pentru ‘taranii’ de aici e cultura–de la dansuri si spectacole de genul celor la care am asistat cu o seara inainte, la sculpturi in lemn si piatra, la picturi in tot felul de stiluri si la orice altceva ce poate fi considerat cultura sau arta si poate fi vandut unor turisti.
Recunosc ca am fost usor dezamagit, avand in vedere ca e greu sa vezi cultura autentica, avand in vedere ca mergi kilometri intregi fara sa vezi altceva decat magazine, baruri, restaurante, hoteluri, spa-uri si (din nou) magazine.
Insa sunt si partile bune…
… precum ar fi nenumaratele lanuri de orez, tot timpul verzi, unde poti sa stai la un hotel si sa nu fii deranjat de trafic, ci de oracaitul broastelor si zdranganitul greierilor…
… sau sa citesti intins(a) pe perne la un restaurant sau o cafenea, in timp ce afara toarna cu galeata (2-4 ore pe zi)…
… sau sa savurezi budinca de orez negru sau clatite cu nuca de cocos si miere, specialitatile locale…
… sa te intrebi cum de exista atat de multe flori, incat in fiecare zi sa vezi peste tot ofrande si ornamente cu flori proaspete…
… sau sa iti cultivi obsesiile, uitandu-te dupa cat de multi dracusori poti, de la masti la frontoanele templelor, caselor sau restaurantelor.