De la lap-lap la kava (din fericire, nu și înapoi)

La piață

E unul dintre cele mai bune moduri de a vedea dincolo de fața turistică a locului. Las deoparte bunătățile pe care le poți descoperi bântuind printre tarabe!

Ne trezisem oricum dimineață la 6:30 (probabil efectul benefic al diferenței de fus orar de 9 ore în plus față de România), așa că am fost matinali și am dat peste o piață plină în Nambawan. Fructe de toate soiurile (din care doar jumătate cât de cât familiare), crabi și tot felul de alte bunătăți îngreunau tarabele, lângă care tanti ni-Vanuatu afuriseau muștele cu mănunchiuri de frunze.

Tarabe în piața din Port Vila

La piață

Ne-am cumpărat un ananas, niște banane dolofane și un mănunchi de fructele pasiunii, dar atracția a fost lap-lap, mâncarea tradițională a ni-Vanuatu. Lap-lap se pregătește din banane, manioc, kasava (cartofi dulci), lapte de cocos și, eventual, ceva proteine (pește sau pui). Totul se împachetează într-o frunză mare de palmier, apoi se pune timp de multe ore într-o groapă peste care se pun pietre încinse. Tot conținutul se topește și devine o masă omogenă, presupus extrem de delicioasă.

Lap-lap

Lap-lap, mâncarea tradițională a ni-Vanuatu
Lap-lap
Lap-lap, de aproape

Presupus, bine zis. Trebuie să-ți fie foame serios să-ți placă lap-lap, mai ales când vorbim de niște gurmanzi simandicoși cum suntem noi. Adriana a reușit cu stoicism să-și termine porția, însă a mea a luat calea tomberonului, după ce m-am uitat înainte să nu mă vadă nimeni!

Am spălat gustul cu un mic dejun mai ortodox la Nambawan Café—două pahare gigantice cu suc proaspăt de fructe, quiche după rețetă franțuzească (un alt beneficiu al ocupației franceze), espresso și o nucă de cocos.

Mic dejun în Nambawan
Coconut

N-am avut același noroc însă cu nuca de cocos. E mai fadă cu siguranță decât surioara ei din Thailanda, lăsând deoparte periculozitatea crescută—semne de genul celui de mai jos abundă prin grădinile și parcurile din Vanuatu.

Coconuts falling

Imersiune culturală

Am uitat să menționez, probabil, că în Vanuatu plouă. E normal, e sezon ploios, însă nu mă așteptam ca singurul cer senin să-l vedem doar din avion, mult deasupra norilor. Sub nori plouă mocnit, nu chiar toată ziua dar cu siguranță de fiecare dată când vrem să facem ceva interesant.

Plouă în Port Vila
Plouă…

Murați de ploaia tropicală, ne-am adăpostit la National Museum of Culture, presupus a fi cel mai frumos muzeu din Pacificul de Sud și obligatoriu de bifat pentru orice călător.

Adriana la muzeu
Muzeul național de cultură
Muzeul național de cultură

La muzeu
Sand drawing

Demonstrație de „sandroing”—desene pe nisip

Ne-am petrecut o oră printre exponate doar pentru că ploua. Încep să cred din ce în ce mai mult că suntem niște călători prețioși pentru că n-am găsit nimic extraordinar în muzeu (în afară de câteva statuete și măști exotice), așa cum n-am găsit nimic extraordinar nici în Port Vila. Mai există și posibilitatea ca Lonely Planet să fi exagerat.

Kava

Pe lista de lucruri de încercat musai era și kava, băutura tradițională din Vanuatu. Extrasă din rădăcina unei plante asemănătoare piperului, modern prin procedee mecanice, tradițional prin mestecarea rădăcinii și apoi scuiparea în recipientul final, kava are un presupus efect sedativ și puțin halucinogen, parțial asemănător alcoolului, minus mahmureala de a doua zi. E o băutură rezervată doar bărbaților, însă în Port Vila nici femeile nu se dau în lături de la a bea.

La recomandarea unui șofer de microbuz, am ajuns seara pe întuneric la un nakamal tradițional—„barul” în care se bea kava. Ne-am trezit într-o beznă aproape totală (băutorii de kava nu suportă lumina), înconjurați de localnici beți care horcăiau și scuipau în toate direcțiile. Cu siguranță nu locul în care ne-am fi dorit să experimentăm ceva nou, mai ales din zona etnobotanică tradițională.

Ne-am luat tălpășița spre un alt nakamal, presupus frecventat de turiști. După ce am rătăcit jumătate de oră pe străduțele aproape pustii (noroc că Port Vila e un loc în care poți rătăci noaptea în siguranță), am dat peste Ronnie’s Nakamal. Foarte similar cu cel dinainte, diferența făcând-o puțin mai multă lumină, care ne-a ajutat să nu ne împiedicăm. În rest, horcăieli și scuipat similar.

Ronnie's nakamal
Ronnie’s nakamal

Am cumpărat două boluri cu kava. Băutura arată ciudat, cam cum ar fi apa în care îți speli șosetele după ce ai călătorit o săptămână pe munte, prin ploaie și noroi. Din fericire, gustul a fost mai puțin respingător decât aspectul și am avut inspirația să ascultăm un localnic, care ne-a recomandat să dăm bolul peste cap dintr-o înghițitură, dacă nu vrem să ne răzgândim dacă simțim gustul.

Kava

Kava

Am înghițit, am scuipat tradițional, după care am așteptat, curioși. După un minut, ne-au amorțit buzele și limba, cam cum se întâmplă la dentist. După încă cinci, am început să ne simțim mai relaxați. După încă cinci, eram stoned (n-am găsit un termen mai bun pentru a descrie senzația). Starea n-a ținut mai mult de un minut, din păcate, mai ales că extrema curiozitate pe care o aveam legată de experiență ne-a făcut să fim analitici și să încercăm să o explicăm, în loc să ne bucurăm de ea.

Urma, probabil, să avem și alte ocazii să o încercăm, așa că am evitat să devenit totat stupefiați de un al doilea bol de kava, și ne-am întors cuminți la hotel.