Fugăriți din Port Vila

Una dintre cele mai mari greșeli pe care le-am făcut venind în Vanuatu a fost să subestimăm cât de scump e să călătorești aici. Plecând de la ecuația simplă: țară de care n-a auzit mai nimeni + triburi + junglă = aventuri accesibile, am fost neplăcut surprinși de prețurile pe care le-am găsit.

Moneda națională e vatu (VUV) iar paritatea e aproximativ 1 EUR la 120 de Vatu. Și, cu toate că bancnotele au pe față un șef de trib dezbrăcat, aproape totul în Vanuatu e mai scump decât în Australia, Noua Zeelandă și, implicit, decât acasă.

Banii din Vanuatu
Bancnote de vatu, pe care sub un nene șef de trib scrie
„For God you and me stand up” în Bislama

O călătorie cu autobuzul e 150 vatu. Un suc de fructe e 750 vatu. Cea mai ieftină cameră de hotel de o stea e 5,000 vatu (două persoane). Iar un prânz nu scade sub 2,000 vatu de persoană (noroc că am găsit autoservirea de la un hypermarket unde poți mânca decent cu doar 1,000 de vatu).

Era momentul să fugim repede din Port Vila de prețurile mari, în speranța că în junglă va fi măcar puțin mai ieftin. Așa că la prânz eram deja cu bagajele la check-in pe aeroportul Bauerfield, fericiții posesori ai unor bilete pentru Tanna, o altă insulă din cele 82 pe care locuiesc fericiții ni-Vanuatu.

Spre Tanna
Spre Tanna

În copac

Sar peste detaliile legate de zbor și țopăiala fericită pe bancheta din spate a unui 4×4 pe o ploaie torențială pe singurul drum care traversa insula (zic „drum” sub formă de compliment pentru o porțiune lată de doi metri și lungă de 41 km a cărei singur merit e că nu crește junglă pe ea). Oricum, eram încântați că am scăpat de orașul presupus a fi perla Pacificului de Sud și că eram în mijlocul junglei.

Ca și cum asta n-ar fi fost suficient, am ajuns să dormim într-un tri haos (treehouse), un bungalow cocoțat într-un copac (la propriu, un banyan mai mic) la zece metri deasupra pământului, cu o vedere superbă spre Yasur, vulcanul din insulă.

Tree house
Dormim în copac!

Am adormit duși, legănați de vânt și deloc deranjați de bubuiturile emise de exploziile de pe Yasur.