Din Rusia cu dragoste

M-am trezit pe la 10:00, am luat micul dejun la hotel și tocmai mă pregăteam să ies din hotel când m-a sunat Sergey și am stabilit să ne vedem la fântâna arteziană din centrul shopping center-ului Gum sau Țum (nu mai știa nici el cum se numește), de lângă Piața Roșie.

Câteva cuvinte despre Sergey „Iron Lung” Safonov. De o vârstă cu mine, este fondatorul Neomega, o agenție de design din Moscova, pe care am angajat-o acum 4 ani să creeze un nou logo pentru Grapefruit Design (actualmente Grapefruit). Sergey a venit cu o idee de floricică din care, după o serie de modificări din partea mofturosului subsemnat, a ajuns să fie actualul logo. În prezent, datorită competiției acerbe pe design, Neomega s-a reprofilat pe animație 3D.

Întrebând în stânga și în dreapta, am găsit magazinul Gum sau Țum, chiar vis-a-vis de mausoleul lui Lenin din Piața Roșie, o clădire impresionantă care găzduiește cele mai pretențioase magazine și mărci prezente în Moscova (Louis Vuitton, Gucci, Armani, Nina Ricci, Swarovski). În mijocul acestuia nici pomeneală de fântână arteziană, în schimb trona un brad imens decorat cu zeci de mii de cristale. Semnat Swarovski. Nedumerit, am întrebat unde e fântâna din mijlocul Țum, ocazie cu care am aflat că Gum și Țum sunt magazine diferite, iar cel din urmă e la 1km distanță.

Magazinul Gum

Am alergat pe lângă celebrul teatru Balșoi, și am găsit magazinul Țum. Sergey nu era nici acolo, iar magazinul era mult mai mic decât Gum, așa că am luat un taxi înapoi spre Gum. Taximetristul a făcut ce ar face orice taximetrist decent unui turist străin grăbit: m-a jecmănit, pe pretextul că era taxi VIP (deși era o rablă de Volgă).

Teatrul Balșoi

Am ajuns din nou la Gum, unde mă aștepta Sergey. Ne-am cerut reciproc scuze pentru cât de amețiți suntem și am plecat să îmi arate câte ceva din Moscova turistică.

Mausoleul unde este expusă mumia lui Lenin este chiar în fața Kremlinului (Kremlin înseamnă cetate sau centru în rusă), și e deschis 2 ore de 2 ori pe săptămână. Norocul meu a fost să fie deschis chiar în momentul în care ieșeam din Gum. Ghinionul a fost că, deși am trecut de primul filtru de milițieni, o tanti cu exces de zel mi-a interzis să trec de al doilea filtru deoarece aveam aparat foto în geantă. Cu toate rugămințile mele și asigurările că nu o să îl folosesc să distrug mumia, n-am avut succes, așa că mi-am zis că oricum strugurii erau acri și am plecat. Sergey a înjurat în barbă regulile stupide din Rusia.

Piața Roșie și mausoleul Lenin

Ne-am mai plimbat, dar în continuare eram singurul fără căciulă pe stradă și, credeți-mă, chiar n-ar fi fost cazul, pentru că pe lângă ger și vânt mai și ningea). Am intrat să ne încălzim la un ceai, și am stat la discuții despre tot felul de chestii, începând cu designul și terminând cu stupiditatea birocrației ruse.

Tarabă în Moscova

Am aflat că singura agenție de care știam în Moscova, Art Lebedev, dau destule rateuri, își plătesc oamenii foarte prost și obțin proiecte prin metode nu foarte ortodoxe. Că Aeroflot și-au concediat agenția britanică angajată pentru rebranding, Identica, implementând doar noua grafică pe avioane și păstrând logo-ul vechi. Sergey îmi spune că, în opinia lui, logo-ul Aeroflot e cel mai bun din câte există în Rusia, iar că mult urâtul simbol al secerii și ciocanului e o moștenire culturală la care mai toți rușii țin foarte mult.

Discutând despre școala de design din Rusia, aflu de la Sergey că este comparabilă (și ca vechime și ca impact cultural) cu școala germană Bauhaus. Sincer, deși îmi aduc aminte de afișele de propagandă ale URSS din secolul trecut, ceea ce văd peste tot în Moscova mă face să mă îndoiesc de spusele lui. Whatever :)

Înainte de a mă despărți de Sergey, mergem să vedem o parte din Moscova care e ferită de ger: stațiile de metrou construite pe vremea tovarășului Stalin. Vedem mai întâi Arbatskaya, care are candelabre de bronz impresionante, însă simplitatea ei nu mă impresionează foarte tare. Oricum, bate de la distanță orice stație a metroului bucureștean.

Arbatskaya

Ploschad Revolutsii, în schimb, este extraordinară. 76 de statui de muncitori, soldați, țărani (oare ce altceva?) străjuiesc ieșirile și intrările pe peron.

Ploshad Revolutsii

Moskovskaya are tavanele ornate cu mozaicuri ce ilustrează scene predominant aeriene–dirijabile, avioane, parașute și parașutiști.

moscovskaya1.jpg

La Moskovskaya m-am despărțit de Sergey, mulțumindu-i pentru răbdarea care a avut-o cu mine. Am luat metro-ul până în Okhotny Ryad, apoi m-am îndreptat spre hotel, pregătit să-mi fac bagajul și să o întind spre aeroport.

În drum, trecând prin Piața Roșie (mausoleul lui Lenin se închisese deja), am vizitat biserica Sf. Vasili Blajinul. Ce e interesant e că de fapt, Vasili nu era blajin, ci era nebun–săriții de pe fix fiind considerați oameni sfinți pe acea vreme. Alt detaliu de menționat e că biserica a fost construită de doi arhitecți la ordinul lui Ivan al III-lea cel Groaznic, pentru a celebra o victorie sângeroasă undeva prin Tadjikistan. Rezultatul l-a impresionat într-atât pe Ivan cel Groaznic, încât i-a plătit regește pe arhitecți, după care a poruncit să li se scoată ochii, pentru ca să nu mai facă ceva mai frumos vreodată. Să sperăm că acest lucru nu li se va întâmpla niciodată designerilor.

st_vasili_2.jpg

M-am întors la hotel rapid, am mai pierdut ceva timp cu navigatul până în cameră și înapoi, după care am plecat spre Sheremetyevo, cu un avans de 3 ore, grijuliu să nu pierd trenul. Bine am făcut, că o oră și jumătate le-am petrecut la cozi leneșe la ghișeele sovietice din aeroport. Birocrație mai mare n-am văzut. Și, pentru ca bombănelile să fie complete, mă voi plânge și de regulile deseori fără rost de care te împiedici la tot pasul în Moscova. În prima noapte n-am putut ieși prin ușa laterală, deși era deschisă, pentru că portarul a insistat că ieșirea după ora 10 se face doar prin fața hotelului, așa că m-am mai plimbat o tură pe coridoare. În Piața Roșie milițienii m-au alungat cu tot cu aparatul de fotografiat, că cică nu e voie să faci poze noaptea acolo. N-am avut voie să îl văd pe tovarășul Lenin, că aveam aparat foto în geantă. Și doi milițieni călare, foarte caraghioși în această postură, m-au amenințat cu bulanul când am încercat să îî imortalizez. Toate acestea mi-au lăsat o impresie nu foarte bună, așa că, parafrazânu-l pe vărul Avi din „Snatch”, aș zice „Don’t go to Moscow!”. Glumesc, desigur, dar nu-mi pare rău că plec. O zi mi-a ajuns.