In Lombok
Pe o ploaie torentialo-tropicalo-enervanta, am plecat din Sanur spre Padangbai, de unde am luat feribotul spre Lombok, urmatoarea insula in lantul indonezian. Urma sa stam aici 4-5 zile, dupa care sa ne intoarcem in Bali pentru a lua avionul spre Jakarta, apoi spre Amsterdam si, in final, spre Bucuresti.
Pe feribot, luandu-ne ‘la revedere’ de la Bali
Dupa cinci ore pe o mare destul de agitata, am ajuns in Lembar, un port situat intr-un mic golf din vestul Lombok. Inca dinainte de a cobora de pe feribot am fost placut surprinsi de calmul peisajului de pe insula. Daca Bali e turistic, agitat, comercial, modern (ca un oras), Lombok e traditional, linistit, prietenos si rustic. Aveam aceeasi senzatie, probabil, pe care au avut-o piratii (sau exploratorii) care au acostat aici acum cateva secole. Din prima, ne-a parut rau ca n-am ajuns mai devreme aici.
Acostand in Lombok
Din Lembar am ajuns in Mataram (capitala Lombok), dupa care in Senggigi, un orasel pe coasta, la 15 km nord de Mataram. Pentru ca feribotul ajunsese prea tarziu, sansele noastre de a prinde ultima barca spre insulele Gili erau minime, asa ca am ramas in Senggigi pentru o noapte.
Apusul in Senggigi, la fereastra hotelului nostru
Am profitat de ragaz pentru a cumpara biletele de avion pentru intoarcere (direct din Mataram spre Jakarta, asa ca revederea Bali-ului ramane pe alta data, fara mari pareri de rau). Ne-am aprovizionat cu cash de la bancomate (pe insulele Gili nu exista asa ceva) si am petrecut seara in compania unei portii de pelecing kankung, mancarea traditionala a sasak, locuitorii traditionali ai insulei Lombok. Delicioasa, cat am putut sa deduc din spatele iutelii sosului chili, care aproape m-a invins (aproape, pentru ca am lasat farfuria curata, dupa transpiratia si lacrimile care m-au cuprins de la primele guri–de retinut ca cititi blogul unei persoane care cultiva in balcon ardei iuti in loc de muscate). In concluzie, o mancare recomandata doar celor curajosi, inconstienti sau in cautare de senzatii tari!
Un logo sugestiv pentru un restaurant cu mancare sasak
Exquisite Bali
Am decis ca Sanur nu e, nici pe departe, locul in care sa ne dorim sa continuam aventurile lui Habarnam si ale Prichindutei. E doar o statiune pe malul marii, careia ii lipseste agitatia cosmopolita din Kuta, farmecul cultura din Ubud sau calmul rustic din Padangbai. E o statiune care ar putea, foarte bine, sa fie mutata pe coasta Mediteranei sau a oricarei alte mari, fara sa faca vreo diferenta. In plus, daca ploua, n-ai ce face in Sanur.
O alta zi ploioasa in Bali
Asa ca am negociat cu un taximetrist, Gusti, pentru o zi intreaga in Seminyak, statiunea de lux din nordul Kuta Beach. O zi in care am uitat de aventura (nu prea e loc de aventuri in Bali, de cati turisti sunt), de backpacking si de cultura, si ne-am delectat prin designer outlets si galerii prin Seminyak.
Obiecte de mobilier semnate Kenneth Cobonpue
Desi o statiune de lux, au existat numeroase detalii care sa ne aduca aminte ca suntem in Bali, precum ar fi modul in care se alimenteaza vehiculele cu combustibil.
Nu, nu e biocombustibil. Asa arata o mini-statie de benzina in Seminyak. Si nu din snobism
Printre galerii, ne-am potolit frustrarea ca n-am ajuns in Papua (si, pe de alta parte, ne-am ambitionat mai mult sa ajungem cu alta ocazie) in galeria unui colectionar francez, mutat aici cu cativa ani in urma.
Printre obiecte de arta tribala
Spre seara, ne-am reintalnit cu cuplul de timisoreni din Legian, Catalin si Cami, la Chandi, un restaurant fusion de pe Jalan Oberoi. Clar, cea mai buna mancare din Bali, un nasi goreng cu orez rosu si carne de vita, o reinterpretare in stil fusion new-yorkez a mancarii indoneziene. Chandi fusese recent deschis de Agung, un indonezian emigrat in New York, si sotia lui (o frantuzoaica plina de energie), insa sunt convins ca se va bucura in continuare de un succes binemeritat.
Nu e nasi goreng, ci mancarea Prichindutei, o alta delicatesa de la Chandi
Chandi a fost si gazda unui exceptional concert (tot fusion, bineinteles) cu Balawan, un chitarist balinez considerat a fi unul dintre cei mai buni din lume (conform cu Billboard Magazine). Si, desi nu colectionez CD-uri cu muzica ethno jazz/fusion, am fost impresionat de tehnica virtuozului chitarist, care canta simultan pe ambele grifuri ale chitarii sale (mi-a adus aminte, ca stil, de ultimele incercari ale lui Steve Vai).
Balawan
Sanur
Am iesit sa exploram Sanur. E o statiune pentru varsta mijlocie, anosta (statiunea, nu varsta) si amortita. Drept dovada, hotelul Hyatt ocupa aproape jumatate din suprafata statiunii, pe cateva hectare cu bungalow-uri si piscine.
Singura dovada de existenta a unor activitati locale, altele decat turismul
Cam atat. Concluzia: Sanur e plictisitor.
Tanah Lot
Tot ce e bun are si o limita. Am hotarat sa plecam din Ubud, nu de alta, dar mai avem zece zile si am vrea sa mai vedem si alte fete ale Bali-ului. Pentru 20 de dolari, am inchiriat o masina cu care sa plecam spre Sanur, in sudul insulei, facand insa un ocol considerabil in vest, la templul Tanah Lot.
Pura Tanah Lot e cel mai fotografiat templu din Bali (daca nu impreuna cu Pura Ulun Danau Batur, templul de pe lac). Insa, spre deosebire de romantismul templului de pe lac, Tanah Lot e o priveliste dramatica. E urcat pe o stanca, care la flux e separata complet de tarm, iar valurile pot face dificila traversarea pana la templu.In ciuda ploii care s-a dezlantuit, privelistea n-a facut decat sa devina mai dramatica.
Credinciosi hindusi, infruntand valurile pentru a depune ofrande la templu
Spre seara, tot prin ploaie, am ajuns in Sanur.
Ceremonie la Campuhan
Desi spectacolele cu dansuri au fost impresionante, pentru a vedea adevarata cultura din Bali trebuie sa asisti la un festival. In aceasta perioada a anului e destul de dificil, pentru ca majoritatea au loc in sezonul uscat, intre mai si septembrie. Asa ca am fost norocosi ca am aflat de o sarbatoare a unui templu (un fel de hram), care avea sa aiba loc pe 7 ianuarie. Si nu orice templu, ci cel mai vechi din Bali, templul Campuhan de langa Ubud.
Asteptasem cu nerabdare sa vina seara, asa ca la 6 punct eram la poarta templului, impreuna cu Catalin si Cami, doi romani din TImisoara, veniti in Ubud din Legian (langa Kuta Beach) special pentru festival, pe care tocmai ii intalnisem la Casa Luna.
Templul era ‘gatit’ de sarbatoare, cu ofrande, ornamente din frunze de palmier, flori si saronguri cu patrate albe si negre, considerate a apara purtatorul impotriva magiei negre.
Templul Campuhan si demonii sai gardieni, gatiti de sarbatoare
Ceremonia a inceput, propriu-zis, la 8 seara. Pana atunci, fiecare ‘cartier’ din Ubud a adus ofrande la templu, impreuna cu ‘mascota’ cartierului–fie un barong, o Rangda sau alti demoni care au fost depusi in altarul templului.
Pentru prima data in Bali, am simtit ca turismul si turistii sunt pe un loc secundar. Ne-am afundat, asadar in multime, fara sa existe riscul sa ne confundam, desi aveam precum toti balinezii un sarong si o esarfa in jurul braului.
Localnic la templu
A fost singura ocazie in care am putut sa trecem de demonii de la usa templului intern si de balinezii de la ‘security’. Curtea templului intern e, de obicei, interzisa pentru non-hindusi, asa ca am profitat de ocazie sa aruncam curiosi priviri, desi multimea stransa in jurul brahmanului (preotul hindus) ne-a impiedicat sa exploram prea mult.
Binecuvantarea brahmanului
E foarte interesant (si placut) faptul ca Bali-ul e o oaza de hinduism in mijlocul celei mai mari tari musulmane din lume. E o cultura mult, mult mai bogata (sunt in extaz la vederea demonilor sau mastilor barong), mult mai exotica si mai incitanta fata de cultura subtila musulmana (care interzice clar orice reprezentare a chipurilor). Unde mai pui ca nu mai suntem treziti la 4 dimineata de cantecul imamului la moschee.
Curiosi, ne-am invartit mult prin curtile templului, asistand la pregatirile pentru dansuri.
Tanar pregatindu-se pentru Baris, dasul razboinicilor
Gata pentru Legong, unul dintre cele mai spectaculoase dansuri balineze, intotdeauna executat de tinere adolescente
Ceremonia se dezlantuise, in fiecare curte intamplandu-se altceva, fie ca erau concerte ale orchestrelor gamelan sau dansuri Legong, Baris, Topeng sau altele de care nu auzisem.
In Bali, cultura e mai vie parca decat oriunde. Desi extrem de traditionala, intotdeauna exista inovatie. Walter Spies si alti expati europeni au adus o influenta benefica in perioada interbelica (si dupa), iar in prezent atelierele de pictura si galeriile in Ubud sunt mai dese decat chioscurile in Romania (ce n-as da sa se inverseze situatia). Unul dintre cele mai cunoscute dansuri, Oleg Tambuligan (dansul bondarului) a fost inventat de un dansator local acum 50 de ani. Iar recent, foarte recent (3-4 ani) au aparut si orchestre gamelan compuse exclusiv din femei. Si care canta extraordinar!
Am plecat, intr-un tarziu, dupa multe dansuri si cantece, insa ceremonia a continuat pana dupa miezul noptii, cu razboinici scuturandu-si lancile, adolescente contorsionandu-si trupurile pe melodiile orchestrelor gamelan si, cu siguranta, cu un barong invingand-o pe Rangda, simbolul raului, in final!
