Orez cu arome
A trebuit sa ne inscriem cu aproape o saptamana in urma la lectiile de gatit ale lui Janet de Neefe, la Casa Luna in Ubud. Janet e una dintre persoanele cele mai influente in bucataria balineza–o australianca, casatorita cu un localnic din Ubud de peste 20 de ani, care a adus bucatele balineze in atentia turistilor si in meniurile restaurantelor locale. Cartea ei, Fragrant rice povesteste ,printre retete, cum s-a incadrat in societatea balineza, trecand prin toate ritualurile–inclusiv cel de pilire a dintilor (balinezii isi pilesc caninii pentru a fi la nivelul celorlalti dinti, pentru a arata ca sunt diferiti de animale).
La piata
Lectiile de gatit au inceput cu un tur de piata, la ora 8.30.
In piata din Ubud
In sir indian, ne-am strecurat printre cosurile cu tot felul de fructe, legume sau condimente, printre femei cu prosoape pe cap–pe care, in fiecare dimineata la 6, cara masa si marfa de vandut, diverse mancaruri delicioase gatite incepand cu ora 2 noaptea.
Am fost singurii curajosi din grup care au incercat dalumen, o bautura cu muuuulta clorofila, facuta dintr-un ‘sos’ de frunze, amestecat cu orez, zahar de palmier si lapte din nuca de cocos. Daca treci peste aspectul de matasea broastei amestecata cu viermi si ulei de motor, arata chiar delicios.
Taraba cu dalumen
Nu sunt chiar viermi, matasea broastei si ulei de motor…
Si e chiar delicios
Incursiunea prin piata a continuat cu fructe, legume si, cel mai interesant, taraba cutitarului local de unde am cumparat un set de cutite facute local, pe care nici un bucatar din Bali nu le-ar da pe cutitele gourmet din Europa. Si am cumparat marfa buna, doveda faptul ca imediat ce am scos cutitul din toc am reusit sa-mi tai un deget pe jumatate.
In bucatarie
Lectiile au inceput cu pregatirea ingredientelor, amestecarea lor si maruntirea pentru sosuri, dupa care s-a trecut la prajitul lor in wok. Nici n-am simtit cum au trecut trei ore, cu Janet povestindu-ne despre obiceiurile culinare ale balinezilor.
Adriana, pregatind pasta de curry intr-un mojar facut din piatra neagra de pe vulcanul Gunung Agung
Ascultand povestile lui Janet, in timp ce pregateam sosul sambal
Unul dintre cele mai interesante aspecte e ca, daca pentru noi orezul e garnitura, pentru balinezi e mancarea principala. Toate celelalte sosuri, salate, carnuri sunt garnituri pentru orez, in cantitati destul de modeste.
Kuah ikan, un fel de curry balinez cu peste
Lectia s-a terminat cu un pranz la care am mancat propriile creatii–kuah ikan (curry de peste), urab pakis (salata de ferigi si germeni de soia), kare tempe (curry din pasta de soia fermentata), mie goreng (taitei prajiti) si inca cateva feluri pe care nu le mai tin minte. Totul udat cu brem, vin din orez fermentat si ceai rece de hibiscus. Absolut delicios!
Pe masa
Nu, nu e vorba de masa din bucatarie, ci de o masa de masaj.
Am lenevit mult dupa pranzul copios de la Casa Luna, suficient cat sa ne simtim motivati sa incercam un masaj balinez, mai ales ca ne impiedicam in fiecare zi pe strada de spa-uri si sali de masaj. Drept urmare, am cedat tentatiei si ne-am trezit asezati pe doua mese la Eve’s Spa, masati de doua balineze tinere incredibil de puternice. Dupa o ora in care am fost ‘framantati’, a urmat o sesiune de mandi lulur, adica un ‘body scrub’ cu ierburi si nuca de cocos. In continuare, am fost spalati cu iaurt, dusati si aruncati intr-o cada cu saruri si petale de flori, unde ne-am murat in compania unui ceai fierbinte de ghimbir.
La un spa balinez
Trei ore au trecut repede, iar somnul de seara ne-a gasit curati, razuiti, frageziti, obositi, numai buni de dormit.
(Bineinteles, neobisnuit cu astfel de delicii, m-am trezit a doua zi intepenit. Au mai trecut doua zile pana cand sa imi revin de pe urma masajului).
Kretek si zmee
Eram curios sa incerc kretek, tigarile indoneziene. Sunt facute din tutun si cuisoare amestecate in proportii egale, fara filtru–90% din tigarile fumate de indonezieni sunt kretek. Iar pentru a face fata cererii, Indonezia a devenit din principalul exportator de cuisoare, principalul importator de cuisoare.
Am haladuit tot restul zilei prin Ubud, cascand gura la de toate–insa cel mai mult ne-a placut de Aji, proprietarul (si artizanul) unui magazin cu zmee de tot felul, de la fluturi la lilieci si dragoni si (cele mai fascinante) corabii.
Aji si zmeele lui
Temple si masti
In Bali, la fel de mult ca in restul Indoneziei, timpul e ceva flexibil–’rubber time’ inseamna ca e ok sa intarzii in limite care la noi n-ar fi considerate decente. Asa ca am ramas surprinsi sa il vedem pe Made sosind la punctul nostru de intalnire la fix 8.30 dimineata.
Am plecat spre lacurile din muntii din nord, unde se gaseste Pura Ulun Danu Bratan, cel mai fotogenic templu din Bali, care a tinut sa pozeze solemn pentru noi chiar si in conditiile in care ceata invaluia lacul, se apropia ploaia si era invadat de familiile de indonezieni si balinezi iesiti duminica la iarba verde.
Pura Ulun Danu Bratan
Ploaia care a urmat venirii noastre ne-a taiat cheful de explorat lacurile, asa ca am pornit spre un alt obiectiv, templul Gunung Kawi, descris de Lonely Planet ca fiind cel mai spectaculos din zona. Dupa cum se vede din poza de mai jos, plus marturiile noastre frustrate, nu e nimic spectaculos in a cobori si urca cateva sute bune de trepte pentru ca sa vezi doar niste altare sapate in stanca si cateva zeci de tarabe cu suveniruri de-a lungul obositorului drum.
Gunung Kawi
Asa ca am sters de pe lista toate obiectivele din zona (Goa Gajah, Pejeng, Yuh Pulu, Pura Kebo Edan si inca vreo doua cu nume la fel de sugestive) si l-am redirectionat pe Made catre cateva sate mai cunoscute pentru mestesugari de tot felul.
Primul sat, Singapadu, e faimos pentru sculptorii de masti pentru dansurile traditionale balineze. Cu toate astea, ne-a fost greu sa gasim un sculptor, pe stradute departate de strada principala. Insa cautarea a meritat, si ne-am holbat mult peste umarul sculptorului, respectiv pe rafturile din atelierul sau.
Masti traditionale in Singapadu
Tegallalang e renumit pentru sculpturile in lemn, iar de-a lungul strazii spre Ubud sunt presarate sute, daca nu mii de magazine. Aici se fac o mare parte din sculpturile ‘primitive’, presupus importate de la triburi din Papua, Sumatra, Borneo sau Insulele Moluce, precum si multe alte antichitati. Nici macar nu se sfiesc sa ascunda, dupa cum arata multe pancarte.
Am dat insa si peste ateliere ale unor sculptori pasionati (spre obsedati) de anumite teme, ateliere care ne-au mai destins dupa orele petrecute printre magazine alternand intre kitsch si traditional.
Designer de signalectica
Obsesia pasarii mitologice, Garuda
Si mai multa arta
Ne-am cam saturat de Ubud, dar nu prea ne venea sa ne mutam din superbul hotel (sau mai bine zis templu), din mijlocul unui lan de orez, in care stateam de cateva zile (din nou, la un pret derizoriu).
Ala Hibiscus
Asa ca am cautat din nou o modalitate de a o sterge prin imprejurimi. Pentru ca nu catadicsisem sa imi fac permis international de conducere, a trebuit sa ne multumim cu a inchiria o masina cu tot cu sofer. Am negociat ‘dur’, pana cand Made, un sofer tanar cu o tunsoare foarte funky a acceptat conditiile noastre pentru urmatoarele zile. Ne-am urcat in spate, iar dupa o ora eram inapoi in Tenangan, satul Bali Aga in care mai fusesem.
‘Vanam’ o festivitate la templu, insa n-am dat de nici o urma (probabil ca informatiile pe care le aveam erau eronate). Cascand gura peste tot, am dat insa peste un foarte talentat localnic, Wayan Tumben, exceland in grafica pe frunze uscate de palmier, lontar. Am petrecut mai bine de o ora uitandu-ne impresionati la scenele din Ramayana, executate cu o migalozitate incredibila pe frunzele uscate, cu un varf de lama de cutter. Vedeta a fost o varianta de Ramayana cu 90 de ‘frunze’ (pagini), la care Wayan lucrase mai bine de trei ani.
Wayan Tumben…
… si benzile lui desenate
Ne-am despartit cu greu de arta lui Wayan, pe care am fi vrut sa o luam cu noi daca artistul ar fi fost cat de cat inclinat spre negocieri, si am plecat mai departe, printre vaile cu palmieri ale Bali-ului de est, admirand vulcanul Gunung Agung pentru prima oara–datorita unei zile cu vreme superba.
Gunung Agung
Am oprit pe drum la un restaurant local unde am incercat babi guling, purcel de lapte cu tot felul de condimente si lawar, carnati iuti facuti cu sangele aceluiasi purcel.
Apetisant, nu?
Cautarea manifestarilor artistice ne-a dus mai departe in Mas, renumit pentru sculptura in lemn, si Batubulan, renumit pentru sculptura in piatra. Daca Mas are pe ici pe colo magazine si ateliere, Batubulan e un muzeu de sculptura in aer liber–nenumarate ateliere insirate unul dupa celalalt pe o portiune de 10 km pe soseaua dintre Denpasar (capitala Bali-ului) si Ubud.
Muzeul de pe marginea straizii
Doar lipsa conditiei fizice si teama de a nu ingreuna prea mult avionul la intoarcere ne-au impiedicat sa plecam din Batubulan fara sa taram dupa noi doi monstrisori din piatra.
Padurea maimutelor
Monkey Forest Road nu se cheama asa degeaba. Spre capatul ei sudic intri intr-o padure, inainte de a da in satul urmator, Nyuhkuning, populata cu nenumarate maimutele. Nenumarate, pentru ca se inmultesc in nestire, atat datorita faptului ca au mancare la discretie–mai toti turistii care trec prin padure se aprovizioneaza cu banane sau rambutan–cat si, probabil, datorita faptului ca atunci cand ploua, e recomandat sa numeri bani sau sa faci copii. Avand in vedere ca maimutelele n-au bani… ramane a doua varianta care explica densitatea populationala a padurii.
Trecerea noastra printre ele a fost extrem de distractiva, fiecare maimutica fiind foarte pasionata de activitatea proprie si foarte expresiva.
“Hmmm.. oare ce scrie pe biletelul asta?”
“Puahhhh! Iar am fire de par pe limba!”
Echilibrul in viata se mentine mancand, bineinteles, banane
Am scapat la milimetru sa fim calariti de maimute, pentru ca nu aveam nici un fruct prin buzunare sau genti, sau poate pentru ca aparitia unui varan (dragon) de Komodo a provocat panica in tribune, si toate maimuticile au urcat brusc in copaci.
Ne-am retras si noi intr-o zona mai sigura, desi mai spooky, un templu dedicat mortilor (Pura Dalem Agung), scos parca dintr-un film cu Indiana Jones. Motiv pentru care am fost, din nou, entuziasmat de statuile macabre cu demoni mancand copii sau pazind intrarile in templu.
Pura Dalem Agung si demonii care il pazesc
Timpul a trecut mult prea repede, si ne-am trezit iesiti spre Nyuhkuning, satul mai la sud de Ubud. Dupa o portie serioasa de mers pe jos, ocolind padurea maimutelor, am ajuns inapoi in Ubud, unde am mai servit o portie de arta, la muzeul de arta Agung Rai (ARMA). Dezamagitor, comparat cu Neka Art Museum, desi galeria cu reproduceri dupa Walter Spies (cel mai influent expat in arta balineza, prin anii 1930, catalogat drept ‘suprarealist mistic’) si mastile Rangda au mai indulcit vizita la muzeu.
Rangda