Desi aseara cerul se inseninase de se vedeau toate stelele si stelutele, dimineata (daca se poate numi asa ora 11 cand ne-am trezit) ploua in Taghazout.
Nu puteam sa ma declar invins, asa ca am luat placa in spate si am plecat singur prin ploaie spre Mistery Beach, unde ar fi trebuit sa gasesc valuri. Am ajuns ud leoarca (daca eram suficient de destept ar fi trebuit sa-mi dau seama ca un wetsuit de surfing e numai bun si pentru ploaie). Valuri erau pentru toata lumea, asa ca am profitat pentru a-mi perfectiona tehnica si am prins sub placa mai multe valuri decat toata saptamana. Momentul de glorie al zilei a durat doua secunde, cat am reusit sa stau in picioare pe placa. Pentru care am avut de platit–dupa cele doua secunde am fost dat peste cap si am luat o inghititura serioasa de apa cu nisip; in urmatorul sfert de ora am primit doua placi in cap, una a mea, una a altui surfer; iar la final m-am lovit la un picior in pietrele de pe fundul apei, suficient de dureros incat sa ma scoata pe tusa, nu foarte grav insa (nu va fi nevoie de amputatie). Pentru a-mi face in ciuda, soarele a iesit din nori cand am iesit si eu din apa topaind de durere.
In Taghazout
Restul zilei l-am petrecut pe terasele din Taghazout de la malul oceanului, uitandu-ma la surferii mai norocosi si innecandu-mi amarul in suc de portocale, mere si banane.
Pe inserate am tras o fuga in Banana Village, satul vecin un pic mai rasarit, dovada ca avea Internet. Care venea cu ceai si prajiturele gratuite, asa ca am profitat, desi scopul initial era sa-l ajut pe Jason sa-si comande online ghidul Lonely Planet pentru Africa de Vest.
La intoarcerea in Taghazout am ajuns la concluzia ca mi s-a acrit de calmari, asa ca am incercat un kouskous la unul dintre restaurantele locale. Concluzia a fost ca ceaiul a fost cel mai bun fel al cinei.