Ultima zi de surfing (nu pentru foarte mult timp, sa speram)

Jason a fost extrem de amabil si mi-a imprumutat perechea lui de surfing boots. Pereche e impropriu zis, pentru ca erau modele diferite, insa erau foarte buni–imi protejau piciorul lovit, iar in plus erau unul pentru piciorul stang si unul pentru cel drept. Faptul ca aratam ca o testoasa ninja a fost un bonus.

Desi am facut mai bine de jumatate de ora pe jos pana la Mistery Beach, efortul si riscul de a lovi cu placa de surf vreun camion care gonea prea aproape de parapet au meritat. Am avut parte de cele mai bune valuri, m-am ridicat din nou in picioare pe placa si am incercat sa fac si turtle-roll (adica te rasucesti cu placa pentru ca sa treci pe sub valuri). Evident ca nu prea mi-a iesit, am inghitit cealalta jumatate de ocean, am mai luat cateva placi in cap si una in marul lui Adam. Insa senzatiile bat tot ce am incercat pana acum–snowboarding, parapanta, scufundari si nu mai stiu.

Alti surferi
Alti surferi
Bineinteles ca alti surferi

De entuziasmat ce eram, nu m-a afectat foarte tare faptul ca, in timp ce faceam pe vitejii printre valuri, cineva ne-a furat hainele, ceasul, banii pe care ii aveam la noi si cheia de la gazda. Din bun simt, ne-a lasat slapii. Ne-am mai balacit un pic, de ciuda, dupa care ne-am intors in Taghazout.

Pentru ca nu ma saturasem de valuri (era ultima zi in Taghazout) si pentru ca erau suficiente chiar pe plaja din fata casei, l-am lasat pe Cristi in camera si m-am aruncat in apa. N-am nici poze si nici cuvinte sa descriu apusul fantastic care m-a prins, cu valurile inalte care ascundeau de tot soarele (fantastic e prea putin spus). M-a prins noaptea si probabil as mai fi stat daca n-as fi ramas ultimul. Din nou, la starea de beatitudine in care ma aflam, putin mi-a pasat ca, de data aceasta, imi furasera slapii de pe plaja.

Am incheiat seara la o cina de ramas bun cu Mhand, Abdellah si inca doi prieteni ai lor. M-am incumetat sa gatesc tajina, iar faptul ca imensa strachina s-a golit a insemnat mai mult decat complimentele primite si promisiunile lui Mhand si Abdellah de a-mi oferi gratuit echipament si lectii de surfing data viitoare in Taghazout.

Mhand
Mhand

Tajina
Tajina
Tajina
Faze in procesul de fabricare a tajinei