Pe 21 aveam avionul spre casa, dar nici un chef sa petrec timpul in Lima, mai ales ca Iquitos avea mult mai mult farmec. Asa ca am ramas si am acceptat sugestia lui Richard de a vedea imprejurimile orasului (destinatii clasice pentru turisti, de altfel), desi acesta a dezertat rapid din functia de ghid si a plecat la o bere cu Fernando „Commando”, pasand responsabilitatile sotiei sale, Delicia.
Prima destinatie a fost Pilpituhasu, o ferma de fluturi a unei austriace, Gudrun, stabilita langa Iquitos in urma cu 25 de ani. Am vazut fluturi si omizi de tot felul–interesante, n-am ce zice–insa cred ca am apreciat mai mult „musafirii” adoptati ai fermei de fluturi, adica un jaguar, o familie de tapiri, un furnicar, doi macaw (papagali) si o gasca de maimute jucause si obraznice. Jucause pentru ca imediat m-au invadat, tragandu-ma de pantaloni si catarandumi-se in cap. Obraznice pentru ca dupa ce au incercat sa-mi deschida fermoarul de la geanta, au reusit sa-mi fure din buzunar o bancnota de 20 de soli.
Fluturi imperechindu-se
Fluture „ochi de bufnita”
Jaguarul Paco
Tapir (sachavaca)
Furnicar
Macaws
Una dintre maimutele
Partea a doua a programului turistic a fost vizita intr-un sat Bora de langa Iquitos. Iar Bora? Nu ma saturasem? Ei bine, in primul rand nu ma saturasem, iar in al doilea rand cautam ceva diferit, adica partea comerciala, turistica. Spectacolul Bora, de care nu avusesem parte in Pucaurquillo. Dupa o scurta dar feroce targuiala cu asa-zisul curaca (un tanar care era un fel de trezorier al grupului), spectacolul a inceput. Aceeasi treaba ca si la Yagua–tup-tup, un pic de fugareala in jurul malocai si dupa aia va rugam sa cumparati din produsele noastre artizanale. Nu-i vorba, ca spectacolul a fost mai interesant decat cel Yagua, si nu doar pentru ca femeile topaiau cu sani goi (nu ati pierdut nimic, e mai frumos la Marea Neagra daca vreti topless), insa targuiala pentru a cumpara coroana de pene a sefului Bora m-a scarbit. N-am mai avut chef nici de poze, si am taiat-o spre destinatia urmatoare din program, un serpentario.
Nu prea am inteles de ce se chema asa, ca aveau un singur sarpe, un anaconda cam somnoros. Daca ar fi dat ortul popii, in menajerie ar fi ramas o puma, o capibara, cateva broaste testoase, niste papagali si cativa lenesi (nu, animale!).
Anaconda
Puma
Capibara, cel mai mare rozator
Un lenes
Restul zilei a fost mai putin interesant, pana spre seara, cand am ajuns la concertul unei formatii locale, Kaliente. Experienta a fost interesanta, incepand cu numele locului unde era concertul, Agricobank, are n-avea nici o legatura cu vreo banca agricola sau de alt fel, ci era mai degraba o discoteca modesta in aer liber. Interesanti erau si membrii formatiei, care in ciuda popularitatii nu prea erau glamorous, si aratau ca o gasca de instalatori, studenti si ospatari care canta in timpul liber la nunti. Oricat de carcotas as fi, trebuie sa recunosc ca muzica si spectacolul au fost excelente. Insa cel mai interesat lucru au fost dansatoarele trupei, patru la numar, care „incalzeau” publicul si care, din pacate, nu erau reprezentative pentru populatia de sex feminin din Iquitos, atat de laudata de peruani.
