Gata, ne plictisisem sa spunem Thiruvananthapuram, asa ca am luat un bilet de tren spre Alappuzha (fosta Alleppey). Experienta calatoriei cu trenul in India e unica, si chiar daca am mai trecut prin ea mai de mult, e la fel de interesanta.
Ne-am urcat la inghesuiala intr-un vagon „sleeper class”, adica un fel de vagon de dormit care are paturi rabatabile in loc de scaune. Toate vagoanele au gratii la geamuri si sunt sumbre si intunecoase, insa interiorul e plin de viata intodeauna. Am avut parte de multe familii cu copii galagiosi si alintati, de tineri obraznici care faceau ture si un sir neintrerupt de vanzatori—chai-wallahs, coffee-wallahs si, bineinteles, mancare. Am decis sa ne riscam la un orez, avand in vedere ca nu luasem micul dejun, insa biryani-ul cu legume care a venit cu doar zece minute inainte de a ajunge in Alleppey a fost mai bun decat multe mancate la restaurant. Sau ne era chiar asa de foame?
In tren
In Alleppey am avut noroc sa gasim o ultima camera libera la Palmy Residency, o casa in stil traditional, cu un indian foarte zambitor si saritor, Joseph, pe care l-am rebotezat José.
Templu hindus in Alleppey
N-am stat mult si ne-am indreptat spre strada centrala, Mullakal Road, pe care era in plin toi un festival de… shopping—adica multe, multe tarabe cu tot felul de mancaruri, de chinezarii de plastic si de haine. Foarte apropiat de bazarele de la noi, cu singura diferenta ca preturile erau in rupii si vanzatorii mai negriciosi. Am stat mult si bine la coada la o singura taraba, care vindea chili pakora, ardei iuti inveliti in ou si prajiti, care iti lasau gura apa (inainte) si foc (dupa).
Chili pakora