Ar trebui sa existe o lege a lui Murphy care sa avertizeze turistii ca de fiecare data cand vei face eforturi deosebite sa vezi ceva deosebit, conditiile meteorologice vor face acel lucru imposibil, insa se vor gasi foarte multi localnici care vor insista la nesfarsit sa iti vanda o poza superba cu acel loc.
Asta ni s-a intamplat noua, treziti la 3.30 dimineata pentru a pleca sa vedem rasaritul deasupra vulcanului Bromo, de pe un varf din apropiere. Bineinteles ca cei de la hotelul la care stateam ne convinsesera sa inchiriem un jeep pentru drumul de mai bine de o ora facut la acea ora inumana din dimineata. Am stat o ora asteptand ca ceata (sau norii) sa se risipeasca. Fotografia de mai jos a surprins o clipa din cele cinci secunde in care am vazut si altceva decat doar alb.
Bromo e „Borobudur-ul naturii”. Aceasta descriere ar fi trebuit sa ne fi tras un semnal de alarma. Insa masochismul turistic din noi a fost mai tare. Din fericire n-am suferit foarte mult, pentru ca odata ajunsi inapoi la poalele lui, am coborat sub nori si ne-am pornit sa ne cataram pe vulcan. Nu pe fratiorul mai mare, Gunung Batok ci pe Gunung Bromo, un vulcan mic dar nervos si destul de activ.
Vulcanii Batok si Bromo
N-am reusit sa stam mai mult de doua minute pe buza craterului lui Bromo–vaporii de sulf ne-au atacat plamanii si am preferat sa continui sa scriu povesti pe blog multe alte zile si calatorii, decat sa mor asfixiat acolo.
Pe marginea craterului
Intorsi la hotel, ne-am bucurat macar de privelistea oferita la 8 dimineata, la micul dejun–craterul plat de 10 km al fostului vulcan Tenggeru, in care se scaldau vulcanii Batok si Bromo. Norii nu ne-au permis sa vedem partea mai interesanta, adica vulcanul Semeru (cel mai inalt din zona), care exploda la fiecare zece minute.
La ora 9.30 a reinceput calvarul cu autobuzele. Singura parte nostima a fost ca in autobuz se desfasura o intreaga activitate de ‘entertainement’, de la indivizi care urcau sa faca reclama la tot felul de produse (gen pliculete Knorr) pana la cantareti ambulanti. Autobuzul oprea sa ii culeaga, ii lasa sa isi faca numarul, sa stranga banii de la calatori, dupa care ii lasa sa coboare. Show-ul a durat pana aproape cand am ajuns in Denpasar (Bali) la 11 noaptea, fara ca vedetele sa fie incomodate de intuneric sau de faptul ca autobuzul devenise extrem de aglomerat (se pusesera scaune de plastic pe coridorul dintre randuri, pentru a acomoda mai multi pasageri).
Un trubadur autostopist