Dimineata, dupa micul dejun, ne-am decis sa schimbam din nou tinta. Ubud in loc de Lombok.
Plaja din Padangbai, cu insula Lombok la orizont
Am plecat din Padangbai, iar dupa o ora coboram in caldura umeda de pe Monkey Forest Road in Ubud. Ne-a luat inca o ora sa gasim un hotel, nimic neobisnuit, doar ca nu e deloc placut sa ti se lipeasca tricoul de tine si tu de rucsac, si sa simti ca nu mai ai nimic uscat cu care sa-ti stergi picaturile sarate de transpiratie care ti se preling in ochi (acum stiu de ce avem sprancene).
Cazati, intr-un final, si dupa un dus care n-a fost decat o consolare temporara, ne-am bagat nasul in activitatile din Ubud, cunoscut drept capitala culturii balineze. Am inceput cu un spectacol la intamplare, care s-a nimerit sa fie unul al naibii de bun.
Pentru aproape doua ore, am asistat la un caleidoscop de stiluri de dans balinez, de la traditional la reinterpretari moderne. Startul a fost dat de orchestra de gamelan, dupa fiecare repriza muzicienii schimbandu-se intre ei la instrumente (un fel de ‘schimba-ti cuibul pasarica’, insa cu instrumente muzicale in loc de scaune), fara sa sesizam ca tobosarul ar fi avut mai putin talent la xilofon (gamelan) sau gong.
Gamelan
Asteptam sa vad faimosul dans legong si n-am fost dezamagit. E unul dintre cele mai elaborate dansuri balineze, interpretat de una (sau mai multe) fetite sub 12-13 ani. Complexitatea miscarilor, de la ochi la ultimul deget, te fac sa te intrebi cum e posibil ca un copil sa se unduiasca intr-un mod in care nu ti-ai fi putut imagina ca poate sa o faca corpul uman. Stiam ca e vorba de un efort si un timp deosebit pentru a ajunge la performanta, insa copiii sunt mandri sa reuseasca sa faca asa ceva–pentru ca e una dintre cele mai importante realizari in viata sa fii tinuta minte ca o dansatoare buna de legong.
Legong
Tot felul de alte dansuri n-au reusit sa depaseasca impresia sub care ne lasase legong-ul. Nici macar topeng, un dans cu o masca de lemn, in care personajul, un batran, incearca sa spuna o poveste prin dans, atitudine si gesturi–destul de dificil, avand in vedere ca masca nu are gauri pentru ochi si nici o parte mobila care sa poata aduce expresivitate.
Topeng
Finalul a fost cireasa de pe tort, cu doi tineri din orchestra de gamelan facand un duet la tot felul de instrumente de suflat, de la digeridoo la nai, flauturi si fluiere, culminand cu un duel (gen ‘Duelling Banjos’) la patru fluiere.
Duet/duel neobisnuit