Tri haos e unul dintre cele mai frumoase locuri în care am stat vreodată în călătoriile noastre, la peste zece metri înălțime, bine legată de crengile unui banyan (cel mai mare copac din lume, care crește deseori cu o coroană mare cât un teren de fotbal).
În copac
Pe lângă urcatul în casă, mai e și priveliște care îți ia respirația. Junglă verde cât vezi cu ochii, iar deasupra junglei Yasur, vulcanul magic al insulei, care pufăie și explodează zi și noapte. E fascinant de-ți vine să stai toată ziua și toată noaptea să admiri împrejurimile de aici de sus. Doar așa vom putea lua, poate, o bucățică din priveliște, pe care să o putem revedea în viitor, când reușim să luăm o pauză din fața monitorului de la computer și să închidem ochii.
N-am rezistat să nu vrem să mergem cât mai aproape. Ne-am luat și un ghid local, Dominique, un tannez vesel care vorbea franceza, și am pornit la drum încântați și nerăbdători.
Încântarea a trecut prima, având în vedere că statul în scaun la birou și chiulitul de la fitness și-au spus cuvântul după ce am luat panta în piept. Am rezistat, gâfâind și uzi leoarcă (50% de la ploaie, 50% de la transpirație) timp de mai bine de o oră în care am urcat prin junglă pe poteci alunecate, cu bocancii afundându-se în cenușa neagră, bâzâiți de muște dar cu nerăbdarea intactă.
Spre vârful lui Yasur
Când deja nu mai credeam că supliciul are sfârșit, am ieșit din junglă la poalele lui Yasur. Priveliștea e fascinantă, iar primul lucru care mi-a venit în minte a fost scena din Lord of the Rings cu ascensiunea hobbiților spre Mordor. Nu m-ar fi mirat să aflu că acea scenă a fost filmată aici. Totul era negru, ca o dună de cenușă împânzită cu bolovani aruncați cândva alandala de explozii.
Mordor (sau un frate de-al lui)
Eram norocoși, pentru că nivelul de activitate era 2 (unde 0 înseamnă lipsă activitate iar 5 e deja pregătirea de evacuare)—numai bun de băgat nasul în crater. Am mai urcat ceva și ne-am trezit pe buza craterului, îngustă de doar un metru. Am înaintat cu grijă, un pas în dreapta ne-ar fi dus direct în găleata bolborosind de lavă, un alt pas, în stânga, ne-ar fi asigurat de o rostogolire serioasă pe o pantă de câteva sute de metri… niciuna dintre ele o opțiune atrăgătoare.
Cu siguranță, așa ceva n-ar fi posibil într-o țară civilizată, în care ar exista cu siguranță o platformă metalică, gratii, paznici și amenzi serioase. Din fericire (speram), aici nu exista așa ceva—aveam aventura și vulcanul doar pentru noi.
Ne-am oprit pe un vârf dincolo de care nu puteam trece și a trebuit să ne așezăm pentru siguranță. Spectacolul, incredibil, a depășit orice limite după ce s-a lăsat întunericul. Orice explozie arunca în aer lavă și bombe care aterizau doar la o sută de metri în fața noastră, iar suflul exploziei se făcea simțit până sus pe marginea craterului. Vulcanii pe care îi mai văzusem, Gunung Papandayan și Gunung Bromo din Java, Indonezia, erau o joacă de copii pe lângă Yasur.
Am stat parcă în neștire, martori la cel mai terifiant dar și incredibil spectacol pe care îl poate da mama natură. „Hai să mai stăm o explozie!”. „Încă una!”. „Și următoarea!”. „Ultima!”.
Nu, nu sunt poze furate de pe National Geographic…
Ne-a alungat de pe marginea craterului doar noaptea neagră care ne aștepta și vântul care începuse să bată din ce în ce mai tare, amenințându-ne fie cu aruncarea în crater, fie cu sufocarea printr-o reacție chimică și formarea de acid sulfuric direct în plămânii noștri. Drumul înapoi spre tri haos a trecut pe nesimțite, a trecut și cina. Abia când am adormit am mai scăpat din vraja maleficului Yasur, cu siguranță frate geamăn cu Mordor (sau măcar văr de gradul I).
