Monkey Forest Road nu se cheama asa degeaba. Spre capatul ei sudic intri intr-o padure, inainte de a da in satul urmator, Nyuhkuning, populata cu nenumarate maimutele. Nenumarate, pentru ca se inmultesc in nestire, atat datorita faptului ca au mancare la discretie–mai toti turistii care trec prin padure se aprovizioneaza cu banane sau rambutan–cat si, probabil, datorita faptului ca atunci cand ploua, e recomandat sa numeri bani sau sa faci copii. Avand in vedere ca maimutelele n-au bani… ramane a doua varianta care explica densitatea populationala a padurii.
Trecerea noastra printre ele a fost extrem de distractiva, fiecare maimutica fiind foarte pasionata de activitatea proprie si foarte expresiva.
„Hmmm.. oare ce scrie pe biletelul asta?”
„Puahhhh! Iar am fire de par pe limba!”
Echilibrul in viata se mentine mancand, bineinteles, banane
Am scapat la milimetru sa fim calariti de maimute, pentru ca nu aveam nici un fruct prin buzunare sau genti, sau poate pentru ca aparitia unui varan (dragon) de Komodo a provocat panica in tribune, si toate maimuticile au urcat brusc in copaci.
Ne-am retras si noi intr-o zona mai sigura, desi mai spooky, un templu dedicat mortilor (Pura Dalem Agung), scos parca dintr-un film cu Indiana Jones. Motiv pentru care am fost, din nou, entuziasmat de statuile macabre cu demoni mancand copii sau pazind intrarile in templu.
Pura Dalem Agung si demonii care il pazesc
Timpul a trecut mult prea repede, si ne-am trezit iesiti spre Nyuhkuning, satul mai la sud de Ubud. Dupa o portie serioasa de mers pe jos, ocolind padurea maimutelor, am ajuns inapoi in Ubud, unde am mai servit o portie de arta, la muzeul de arta Agung Rai (ARMA). Dezamagitor, comparat cu Neka Art Museum, desi galeria cu reproduceri dupa Walter Spies (cel mai influent expat in arta balineza, prin anii 1930, catalogat drept ‘suprarealist mistic’) si mastile Rangda au mai indulcit vizita la muzeu.
Rangda