Puran a fost cel care m-a trezit, din nou, iar cand am incercat sa protestez, a deschis fereastra larg. Tocmai cand ma pregateam sa arunc cu cana de ceai spre el, a zambit si mi-a zis „Look, sir!”. Afara nu mai era pic de ceata, era o dimineata superba, cu un soare cu dinti cam ascutiti si o priveliste superba dominata de varful Pandim.
Ziua urma sa o petrecem in Tsokha, pentru a ne acomoda cu altitudinea. Urcusul prea rapid da AMS (acute mountain sickness) care se manifesta prin dureri de cap, ameteala, lipsa poftei de mancare si insomnie.
Asa ca m-am bucurat de vremea frumoasa si m-am apucat de cotrobait dupa ursi panda rosii prin tufisurile din jurul satului. Bineinteles ca nu m-am ales decat cu o plimbare de dimineata, pentru ca probabil ursii panda rosii dormeau adanc in vizuine, chercheliti dupa petrecerea de Craciun. Am zis „sat”, desi Tsokha e doar o mana de case din barne, ghemuite pe coasta muntelui, si locuite, in timpul verii, de yakmen. In momentul vizitei mele, satul era inghetat, si in afara de cativa yaci rataciti, nu era prea multa activitate.
La pranz, l-am spionat pe maestrul Sambu, si dupa indelungi rugaminti m-a invatat sa fac supa gyathuk, insa n-o sa impartasesc aici reteta, nu de alta, dar o sa salivati pe tastatura. „Dhannyabaad, Sambu. Mito chha!” (Multumesc, Sambu. A fost foarte buna).
Spre seara am primit cateva telefoane de la prieteni, pentru ca accidental reteaua la care aveam cartela avea acoperire in zona. M-am bucurat enorm ca nu fusesem uitat de sarbatori, si m-am bagat in sacul de dormit cu mult inaintea gainilor, adica pe la 6, cand deja era intuneric bezna.