Desi cu o zi inainte, dupa dimineata superba se lasase din nou ceata, cand m-am trezit era iar frumos. Urma sa urcam spre Dzongri, la 4200m (Tsokha e la 3000m), un urcus abrupt de 9km. Din fericire, nu mai aveam portiuni de coborare, ceea ce macar elimina senzatia de frustrare. In plus, imi lasasem cateva kilograme din rucsac (tot in afara de haine) incuiate la cabana din Tsokha.
Din pacate, dupa prima ora de urcus, au aparut primele simptome ale raului de altitudine–greata. Am „eliminat” micul dejun si lucrurile s-au mai ameliorat, vremea a ramas frumoasa tot restul zilei, iar Navin a urcat in urma cu un alt ghid, la popasuri cu taclale si ganja. Asa ca am urcat in ritmul in care am crezut ca e mai bine, cu pauze multe si scurte din cauza rarefierii oxigenului. Ca sa imi faca in ciuda, ghetele noi luate din Gangtok au inceput sa isi faca de cap, asa ca m-am procopsit si cu o durere la glezna stanga care ma incetinea.
Dupa primele doua treimi ale drumului, cand ma bucuram ca mai e putin si ajungem la Dzongri, am vazut in fata versantul pe care trebuia sa il urcam, pe o cararea abrupta pe care trebuia uneori sa te ajuti de maini. Am crezut din nou ca imi dau sufletul si m-am blestemat ca nu alesesem o varianta mai comoda pentru cele 10 zile destinate initial Nepalului. De exemplu, 10 zile de plaja in sudul Indiei in loc de aceste 10 zile de fitness continuu.
A fost in final o alegere fericita, si nu numai din cauza ca am scapat de calamitatile care au lovit sudul Indiei. Intr-un final, cand am ajuns in varf (nepalezii ii zic „deorali”), toate chinurile mele au fost rasplatite. Se zice ca o mie de cuvinte de cuvinte fac cat o poza. Si daca n-a zis-o cineva inainte, zic eu acum ca o experienta ca asta face mai mult decat o mie de poze. Ei bine, nu exista cuvinte sau poze care sa descrie senzatia pe care am avut-o vazand de la un capat la altul al orizontului crestele albite de zapada ale celor mai inalte piscuri himalayene indiene. Rathong, Kabru North, Kabru South, Kabru Dome, Black Kabur, Khangchendzonga, Pandim si varful Narsing.
Am uitat instant de orice greturi, oboseala sau durere si m-am asezat jos, sub steagurile de rugaciune, si am stat cel putin jumatate de ora uitandu-ma la peisaj ca vitelul la… stiti voi.
Insa in momentul in care soarele a apus, un vant patrunzator a adus si un frig care m-a trezit din contemplare. Mi-am luat rucsacul din nou in spate si am pornit spre cabana Dzongri, la jumatate de ora de deorali, pe poteci acoperite de gheata, mai ceva ca un patinoar.
Iar inainte de culcare, pentru ca ma luasera deja durerile de cap de la cei 4200m, am luat o tableta de Dioxam, in speranta ca a doua zi va fi mai ok.