Inca o zi cu soare, a patra in sir, ceva total neobisnuit. Mi-a parut rau ca trebuie sa plecam, insa n-aveam cum sa urcam mai sus datorita patinoarului in care se transformase poteca spre Thansing si Goecha La (4900m).
Asa ca ne-am luat ramas bun de la zeii Khangchendzonga si Kabur, precum si de la celelalte piscuri, si am coborat, nu inainte de o sedinta foto finala in care zeii au pozat mai ceva ca fotomodelele.
Coborarea n-a fost interesanta, si nici usoara. Mai degraba abrupta, si mi-a solicitat niste muschi ai picioarelor despre care habar n-aveam ca exista. Dar am ajuns destul de repede inapoi la Tsokha, de aceasta data dezghetata si calda. Am oprit pentru ca Sambu sa porneasca soba cu kerosen si sa transforme continutul misterios al cosurilor in mancare gustoasa. Si am stat la taclale cu doi studenti indieni care, extenuati, abandonasera urcusul si se lafaiau la soare in fata cabanei.
Cu burta plina si o siesta de doar cinci minute, am continuat coborarea pana la Sachin, unde petrecusem Craciunul. Iar seara, la un foc de tabara, Rajib (cel mai retras dintre cei trei purcelusi), mi-a facut un masaj serios la picioare cu ulei de mustar fierbinte. Am adormit instant, iar a doua zi dimineata, cand m-am trezit, bataturile disparusera ca prin minune si eram gata de o noua runda de rostogoliri spre Yuksom.
