In Peru, timpul este relativ sau, dupa cum spune un prieten de-al meu, „imediat dureaza”. Asa ca dimineata inca nu stiam la ce ora va pleca lancha, micul si prapaditul feribot spre Requena, la sud de Iquitos, si abia spre pranz capitanul s-a hotarat ca vom pleca la 2 dupa-amiaza.
La 3 a sunat semnalul de plecare, moment in care jumatate din cei prezenti pe feribot s-au napustit spre ponton, calcandu-se in picioare si imbrancindu-se. Un sfert din ei erau vanzatori ambulanti de toate cele, de la mancare la sucuri, bere, tigari si brichete. Restul erau hoti de buzunare, insa din fericire echipamentul nostru era la loc sigur, cu Richard tolanit si dormind pe el.
Pe feribot, la vale pe Amazon
Ne-am repezit si noi sa ne atarnam hamacele in linie cu ceilalti peruani, inghesuiti ca sardelele pe cele trei nivele ale feribotului, cu gaini, caini, motociclete si copii plangaciosi. Si, pentru ca aveam coate ascutite si un cap in plus la inaltime, am prins si un loc bun (sau cel putin asa am crezut pana cand a dat noaptea).
Aliniati pentru 14 ore de somn in hamac
Iquitos e extrem de izolat fata de restul Peru-ului, asa ca cele 14 ore erau doar o gluma—pentru a ajunge pe rau din Iquitos in cel mai apropiat oras conectat la reteaua rutiera (Pucallpa), ai de mers 7-10 zile cu feribotul. Insa atmosfera era la fel de somnolenta ca si cum am fi avut in fata un drum mai lung, asa ca ne-am conformat si ne-am lungit in hamac, asteptand sa treaca apusul (nimic deosebit, e la fel de fascinant in fiecare seara), iar mai apoi noaptea.
Un alt apus pe Amazon
Si pentru ca la jungla i se mai zice si rainforest, am avut parte de mai multa ploaie cat puteam duce pe timpul noptii, cu rafale de vant care ne-au udat si in hamace, unde am tremurat pana dimineata, pe feribotul care mormaia monoton, la vale spre tropice.