Etichetă: Iquitos

In Peru, timpul este relativ sau, dupa cum spune un prieten de-al meu, „imediat dureaza”. Asa ca dimineata inca nu stiam la ce ora va pleca lancha, micul si prapaditul feribot spre Requena, la sud de Iquitos, si abia spre pranz capitanul s-a hotarat ca vom pleca la 2 dupa-amiaza.

La 3 a sunat semnalul de plecare, moment in care jumatate din cei prezenti pe feribot s-au napustit spre ponton, calcandu-se in picioare si imbrancindu-se. Un sfert din ei erau vanzatori ambulanti de toate cele, de la mancare la sucuri, bere, tigari si brichete. Restul erau hoti de buzunare, insa din fericire echipamentul nostru era la loc sigur, cu Richard tolanit si dormind pe el.

Pe feribot, la vale pe Amazon

Ne-am repezit si noi sa ne atarnam hamacele in linie cu ceilalti peruani, inghesuiti ca sardelele pe cele trei nivele ale feribotului, cu gaini, caini, motociclete si copii plangaciosi. Si, pentru ca aveam coate ascutite si un cap in plus la inaltime, am prins si un loc bun (sau cel putin asa am crezut pana cand a dat noaptea).

Aliniati pentru 14 ore de somn in hamac

Iquitos e extrem de izolat fata de restul Peru-ului, asa ca cele 14 ore erau doar o gluma—pentru a ajunge pe rau din Iquitos in cel mai apropiat oras conectat la reteaua rutiera (Pucallpa), ai de mers 7-10 zile cu feribotul. Insa atmosfera era la fel de somnolenta ca si cum am fi avut in fata un drum mai lung, asa ca ne-am conformat si ne-am lungit in hamac, asteptand sa treaca apusul (nimic deosebit, e la fel de fascinant in fiecare seara), iar mai apoi noaptea.

Un alt apus pe Amazon

Si pentru ca la jungla i se mai zice si rainforest, am avut parte de mai multa ploaie cat puteam duce pe timpul noptii, cu rafale de vant care ne-au udat si in hamace, unde am tremurat pana dimineata, pe feribotul care mormaia monoton, la vale spre tropice.

Azi n-a fost o zi cu chestii interesante de povestit, pentru ca a trebuit mai mult sa alergam prin Iquitos dupa tot felul de lucruri necesare in jungla, unde urma sa plecam ziua urmatoare—de la spray impotriva tantarilor (am luat opt), la baterii pentru lanterne, dezinfectant pentru apa si alte de-astea.

Prin Iquitos

Unul dintre ciudatii ‘gringo’ rezidenti din Iquitos

Mai multe despre Iquitos-ul pe care l-am vazut acum trei ani, cititi aici. Vesti proaste, insa—Karol „Charlie” Pal, romanul pe care l-am intalnit atunci aici, a murit intre timp de cancer. Dumnezeu sa-l odihneasca!

Cu o seara inainte urcasem in autobuz in Chiclayo, pentru a ajunge in Lima, de unde urma sa luam avionul spre Iquitos (nu, nu suntem chiar asa de masochisti incat sa mergem distanta asta cu autobuzul).

Mare parte din zi n-am facut mare lucru decat sa lancezim in cafenelele din Miraflores—rusine noua—in asteptarea orei de plecare. Oricum, meritam un pic de rasfat inainte de jungla, un rasfat numit cofeina. Ce e ciudat aici e ca, desi Peru exporta cafea, 99,9% din cafeaua pe care o poti bea in tara asta e o posirca „ness” instant, pe care doar o doza mare de lapte o poate face ingerabila.

Seara, cand am coborat in aeroportul din Iquitos, mi-am adus aminte imediat de jungla. Cald. Umed pana la sufocare. Si tantari. Insa am simtit mai mult decat bucurie sa le reintalnesc. Plus prieteni vechi care ne asteptau la iesirea din aeroport—Richard „Aukcoo” Fowler si Delicia, „delicioasa” lui sotie.

Richard (sau Aukcoo, cum ii zice mai toata lumea) fusese ghidul meu in jungla in urma cu trei ani. Veteran din razboiul din Vietnam, herpetolog (nu inseamna doctor de herpes, ci expert in serpi) si specialist in tehnici de supravietuire, Richard imi asigurase o experienta cu adevarat off-the-beaten-track, cu triburile Bora, Huitoto si Huacaina, la nord de Pevas. Revenisem acum, cu Adriana, pentru noi aventuri „habarnamiene” in jungla amazoniana.

Richard „Aukcoo” Fowler, singurul ghid cu care as calca in jungla

M-am simtit ca ajuns acasa. Iquitos imi fusese cel mai drag loc din Peru, cu trei ani in urma. Poate pentru ca i-am gasit multe asemanari curioase cu Iasul—de la numarul foarte apropiat de locuitori, la relaxarea si calmul oamenilor, la faptul ca ambele orase au in centru o cladire proiectata de Gustave Eiffel (Hotelul Traian in Iasi, respectiv Casa de Fierro in Iquitos).

Casa de Fierro, o cladire semnata Gustave Eiffel si adusa demontata, pe magari, peste Anzi

Am incheiat seara cu Richard, Delicia si inca alti prieteni vechi—Wellington zis si „Wallito”, calauza Bora cu care fusesem acum trei ani la vanatoare, venit impreuna cu Lila (sotia) si cei trei copii, si cu Fernando „Commando”, un alt indian din tribul Matses pe care il cunoscusem scurt, insa care urma sa ne fie insoteasca in jungla, impreuna cu Richard si Wellington. Si nimic n-a fost mai potrivit decat o bere neagra Cuzquena si un trabuc pe malul Amazonului, fascinantul fluviu care incepe chiar din Iquitos, din dreptul aglomeratului El Boulevard.

De-aici incepe Amazonul