Am scăpaaaat!
Glumesc, bineînţeles. Si nu îmi pare atât rău după luxul hotelului, cu piscină şi bucătăria ireproşabilă, cât după oamenii pe care i-am cunoscut şi discuţiile pe care le-am purtat, şi care ar mai fi putut dura cel puţin o săptămână.
Deşi duminică şi ultima zi de conferinţă, am muncit şi azi. Am fost împărţiţi în trei grupe, ţări mari, mijlocii şi mici. România a ajuns în grupa mică, iar, paradoxal, Lituania, Estonia şi Latvia (a căror populaţie la un loc e 7 milioane), au făcut parte din grupa mijlocie. Nu e vina mea, daţi un telefon la Cotroceni şi întrebaţi de ce.
Am mai avut timp de bălăceală timp de o oră, după care mi-am luat rămas bun de la colegii de conferinţă şi am urcat în taxi spre gara din Littlehampton. Am ajuns pe la 19.20, şi am avut parte de două surprize. Prima a fost că trenul spre Londra pleca duminică abia la ora 20.14. A doua, că după zece minute de aşteptare a venit un nene cu vestă portocalie reflectorizantă şi a anunţat toată lumea (adică 5 pasageri) că în tren e un pachet suspect de a fi o bombă şi că trebuie să evacuăm gara. Am aşteptat afară mai bine de jumătate de oră, până când s-au dumirit că era vorba de o sacoşă cu gunoaie uitată de cineva pe o banchetă. Poliţia a stins sirenele şi a plecat dezamăgită, iar Habarnam al vostru a urcat în tren şi a frecat menta până a ajuns în Londra (bineînţeles, aducând la zi jurnalul de faţă).
În Victoria Station mă aştepta foarte bucuroasă o bună prietenă, Bogdana, care deja mă ameninţase cu un program turistic intensiv pentru a doua zi. Am subscris la idee şi am petrecut restul serii la discuţii şi vin fiert cu colegii Bogdanei, de la care l-am împrumutat pe Adam, un pat pliant în compania căruia aveam să îmi petrec noaptea.