Spectacolul de la templul din Parassinikadavu, insotit de ce mai citisem pe Internet, precum si lipsa aproape completa a detaliilor despre aceasta arta din Lonely Planet m-au facut si mai curios, asa ca abia asteptam ziua de luni pentru ca sa pot afla mai multe de la departamentul de turism din Kannur (care duminica fusese, bineinteles, inchis). O cursa de ricsa si douazeci de rupii mai tarziu, un functionar amabil, insa la fel de plictisit ca orice functionar, mi-a scris pe hartie numele localitatilor si ale templelor unde aveau loc theyyam si mi-a recomandat un ghid vorbitor de engleza, Jayarajan. Acesta, functionar al guvernului in timpul zilei si ghid amator in timpul liber, s-a dovedit a fi la fel de util ca un ziar in limba malayalam, avand in vedere ca putinele cuvinte in engleza pe care le stia le pronunta cu un accent atat de puternic incat trebuia sa-l rugam sa repete de doua-trei ori pana sa il intelegem. Revin insa cu povestirea la theyyam.
Despre theyyam
Theyyam vine de la daivam, care la randul lui, in malayalan, inseamna zeu. Pentru unii e folclor sau traditie, pentru altii este arta, pentru altii ritual de posedare iar pentru cei pentru care conteaza cel mai mult–adica localnicii–e o manifestare religioasa extrem de importanta, prin care zeii prind viata si coboara printre ei.
Theyyam (sau mai corect, theyyatam) e un ritual stravechi, specific unei zone restranse din nordul Malabarului (Kerala), venit din manifestarile tribale care celebrau recolta si zeitatile locale. E mult mai vechi decat religia hindusa, care l-a influentat, insa fara a-i afecta foarte mult esenta. Zeitatile hinduse (ei bine, cel putin o parte din cele aproape trei sute de milioane care sunt venerate) s-au strecurat intre theyyam-uri, alaturi de zeii ancestrali ai Malabarului, eroi, animale (tigri, serpi) sau copaci. Ce e diferit, din nou, de hinduism, e ca templele in care se celebreaza theyyam, in mijlocul unor paduri de palmieri (kavu), nu au in altar statui cu zeitatile, acestea fiind reprezentate prin sabii, masti sau pur si simplu o bucata de lemn. Ulterior, in theyyam au aparut si personaje musulmane, chiar daca insa rolul lor e de „asistenti” ai theyyam-ului.
Un personaj musulman
Se presupune ca exista peste 400 de theyyam, fiecare cu un ritual si cu un aspect aparte. Numarul nu e sigur, pentru ca dupa cum mi-a spus un brahman, ce e divin nu se supune regulilor si limitarilor lumii umane, prin urmare nu poate fi nici numarat.
Initial theyyam era un ritual tribal. Dupa cucerirea triburilor Malabarului si ascensiunea hinduismului, inclusiv impunerea sistemului de caste care e in vigoare si azi, triburile au devenit unele dintre cele mai defavorizate caste, in zona inferioara a sistemului, fara aproape nici un drept. Inclusiv cel de a venera zei hindusi sau a pasi in templele acestora, asa ca si-au pastrat ritualurile printre care si theyyam, un ritual unic prin faptul ca zeii luau forma fizica pentru cateva ore, timp in care adoratia credinciosilor era fara limite. Mai tarziu, castele superioare au sesizat potentialul pe care il avea theyyam in controlul castelor inferioare si l-au „acaparat”, erijandu-se in initiatori si protectori ai theyyam. Cu toate acestea, doar castele inferioare au dreptul de a interpreta theyyam.
Incadrarea ca arta, respectiv a celui care interpreteaza theyyam ca artist sunt datorate mai degraba unei erori de traducere–kolakaran (denumirea celui care interpreteaza theyyam) vine de la kolam (forma, imagine) si karan (barbat). Intr-adevar, cu o singura exceptie, toti cei care interpreteaza theyyam sunt barbati. Ce e si mai interesant e ca acestia toti provin din caste inferioare, insa ritualul ii transforma in zei si toate castele superioare (inclusiv brahmanii, adica preotii hindusi) ii venereaza si li se supun fara cracneala. Astfel, comunicarea intre caste si relatiile sunt mai profunde, permitand uneori ca vocea si dorintele celor din castele inferioare sa ajunga mai sus.
Interpretii de theyyam sunt insa, in afara ritualului, totusi membrii unor caste inferioare si sunt dispretuiti toata viata lor. Dreptul de a interpreta e transmis ereditar, existand doar anumite caste care pot interpreta theyyam (Vannan, Malayan, Munnuttan, Anjuttan, Velan, Kopala, Chingathan, Mavilan si Karimbalan) si doar in anumite temple si anumite zeitati. Interpretul trebuie sa stie sa danseze, sa spuna povesti, sa aiba cunostinte de machiaj, arte martiale (kalarippayatu) si alte abilitati mai periculoase (mersul pe carbuni aprinsi, decapitarea prin muscatura a unor animale sacrificate in cinstea lui etc.). Educatia lor incepe de la varste foarte tinere si trece ceva timp pana cand isi castiga dreptul de a interpreta theyyam. Momentul e important in viata lor, iar drept dovada multi dintre ei isi schimba numele. Cei din casta Vannan isi adauga „peru” (maret) si devin Peruvannan. Cei din casta Malayan, din randul carora provin si percutionistii festivalurilor religioase, isi adauga Panicker.
Ritualul
Am ajuns in Kannapuram, un satuc la vreo 25 km nord de Kannur, de unde o ricsa ne-a dus pe ulite prafuite la Kezhakke Kavu, templul unde ritualurile incepusera cu o zi inainte, si unde aveam sa vedem cinci theyyam diferite.
Ritualul are trei etape. Prima, thottam, prezinta povestea zeului care urmeaza sa fie intruchipat. Interpretul, machiat partial, recita istoria in fata multimii cu gura cascata. Pe fundal, un grup de percutionisti bat ritmul pe tobele lor traditionale, chendas.
Chendas, tobele traditionale ale Keralei
A doua etapa, vellattam, e reprezentatia in sine. Interpretul se retrage si se machiaza, se imbraca cu un costum bogat, din care piesa de rezistenta e cea de pe cap, mudi, extrem de ornamentata si mare, uneori ajungand la 15 metri inaltime si 40 de kilograme, ceea ce face jobul extrem de dificil. Mai ales ca urmeaza de obicei dansuri, demonstratii de arte martiale, uneori dansuri pe foc aprins si alergari in jurul templelor, timp de aproape o ora.
Pregatirea de vellattam
Momentul hotarator e mukhadarshanam–privitul in oglinda. Dupa toate eforturile din vellattam, care il aduc aproape de epuizare, interpretul e aproape de a intra in transa. In fata templului i se aduce o oglinda, iar in momentul in care se priveste in ea, interpretul nu se mai vede pe sine, vede un zeu.
Mukhadarshanam–privitul in oglinda
Transformarea nu e teatru, chiar se petrece, atat pentru interpretii care se comporta capricios, arogant sau chiar dur cu publicul (inclusiv preoti), cat si pentru credinciosi, care chiar sunt patrunsi de transformarea la care sunt martori, cad la picioarele zeului intruchipat si ii aduc ofrande pentru a le acorda binecuvantarea.
Adriana primind binecuvantarea celui mai puternic theyyam, Valiya Thampuratti
In cele cateva ore bune cat am stat, am avut ocazia sa vedem, partial sau integral, cinci theyyam. Povestile lor, sau cat am inteles din ele, sunt mai jos.
Vayanattukulavan
Un zeu batran, al padurilor, Vayanattukulavan e considerat ca fiind inferior (probabil pentru ca la origini era venerat doar de castele cele mai de jos). De aceea, sta si pazeste intrarea in templu si nu are voie sa se alature celorlalti zei.
Bali
Bali, zeul maimuta, apare inclusiv in Mahabharata, celebra poveste hindusa. Are o putere imensa si vellatam, ritualul pe care il face inainte de a deveni theyyam, presupune dansuri indracite in jurul templului pe ritmul tobelor, necesitand o rezistenta fizica deosebita. Uneori (desi noi n-am prins partea asta), in timpul vellattam, danseaza pe carbuni aprinsi.
Vishnumurthy
Pe coasta Malabarului, Vishnu e venerat ca Vishnumurthy si e un zeu foarte popular. Crescator de vite in tinerete, l-a ofensat din greseala pe stapanul sau, un lord dintr-o casta mai inalta, care l-a gonit de pe pamanturile sale. Tanarul a fugit si s-a refugiat la vaduva unui preot (brahmin) al lui Vishnu, unde a trait ani buni. Dorul de casa l-a facut sa riste si sa se intoarca acasa, crezand ca stapanul l-a iertat. Insa la doar cateva ore dupa intoarcerea pe pamanturile natale, tanarul a fost gasit si ucis brutal de stapan. Cand, insa, nenorocirile au inceput sa se abata din ce in ce mai des asupra sa si a familiei sale, lordul a inteles ca tanarul era nevinovat si protejat de zei. Caindu-se lordul a promis sa-l onoreze ca un theyyam al lui Vishnu in fiecare an.
Theyyam-ul arata extrem de caraghios, cu interpretul „scufundat” intr-o rochie din frunze de palmier, si cu mainile iesind doar cat sa poata da binecuvantarea credinciosilor.
Raktha Chamundi
O zeita razboinica, Raktha Chamundi e faimoasa pentru uciderea a doi demoni intr-o lupta in care a dat dovada de violenta extrema. Desi e o zeitate hindusa, a fost asimilata usor de ritualurile theyyam si are un dans agitat si imprevizibil, cu un mudi rotund, asemenea unei cozi de paun.
Valiya Thampuratti
Valiya inseamna batran si maret. Valiya Thampuratti, cunoscuta si ca Kolaswaroopathinakal Thaiparadevata, e una dintre cele mai importante zeitati feminine, la origine era una dintre printesele dinastiei care conducea Malabarul–familia Chirakkal. Desenele de pe fata sunt printre cele mai complexe, iar mudi, piesa de pe cap, cantareste 40 de kilograme si are aproape 15 metri inaltime.
Bineinteles ca la aparitia ei pe firmament, cea mai importanta zeitate si cel mai impozant theyyam, toti ceilalti zei au cam intrat in vacanta, inghesuiala fiind maxima la picioarele Valiyei Thampuratti. Adriana (desi nu s-a luptat cu atat de multa ardoare sa ajunga in fata zeitei) a fost binecuvantata cu o mana de prasad (ofranda) si cu promisiunea unei prosperitati deosebite.
O urare foarte buna, de altfel, pentru sfarsitul de an.