Băsescu a ieșit președinte iar eu (de bucurie) am plecat hai-hui în vacanță pentru șapte săptămâni: Rusia, India și Nepal. Mi-am făcut bagajul în ultimul minut, duminică noaptea la 23:30. La 3:00 m-am trezit, am făcut rapid ultimul duș pe teritoriul României și am plecat spre București. încă nu știu ce am uitat acasă. Am decolat spre Moscova la 16:00, luni, 13 decembrie. Avionul, un Tupolev TU154-M, arăta fantastic de similar cu mașinăriile din emisiunea de pe Discovery (am uitat cum se cheamă) făcute din piese colectate din cimitire de mașini. Scaunele sunt înghesuite, stai cu genunchii la gură, stewardesele sunt niște sictirite, habar n-au de engleză, și se aude din când în când un zgomot de parcă ar deschide cineva unul dintre hublourile de la avion. La 19:30 am ajuns deasupra aeroportului Sheremetyevo in Moscova. Luminile orașului colorau foarte interesant plafonul de nori, așa că am profitat să fac primele poze, bineânțeles că de tolomac ce sunt am facut prima cu blitz.
După aterizare și formalități am părăsit aeroportul, încercând și reușind să evit zecile de taximetriști extrem de amabili și doritori de mă ajuta, însă cu fețe indubitabile de rakeți. L-am sunat de pe mobil pe Sergey, designer și singura persoană pe care o știam în Moscova. M-a avertizat că taxiul din Sheremetyevo până în centrul Moscovei mă va costa $80 dacă îl iau din fața aeroportului, și $40 dacă ies din aeroport. Nereușind să găsesc vreun birou de informații turistice în aeroport, am decis să plec spre centru, unde voi avea probabil mai multe șanse. Am evitat taximetriștii și m-am aventurat să iau un maxi taxi până la metrou, cu doar 25 de ruble (adică mai puțin de un dolar). La metrou, un nene care semăna fantastic de tare cu Horia Moculescu, m-a băgat pe cardul lui, așa că am economisit o avere până în centru. Am ieșit la suprafață în Okhotny Ryad, chiar în spatele Kremlinului. N-am apucat însă bine să contemplu peisajul că mi-au înghețat urechile și tot ce era între ele, neizolate de lipsa celor cel puțin 10 grade Celsius sub zero și de vântul care batea sălbatic. în concluzie, mi-a trecut orice inițiativă de a admira Piața Roșie și alte de-astea și am început disperat să îmi caut un adăpost, preferabil un hotel care să nu îmi consume tot bugetul de vacanță. Au urmat o serie de telefoane care m-au lămurit că n-am șanse să găsesc ceva rezonabil, după 3 ore de umblat prin crivăț (singura persoană din Moscova fără șubă și căciulă de blană cu urechi) și o pauză într-o cafenea pentru a-mi decongela spiritul de orientare turistică. Aici am băut cel mai bun și mai aromat (și cel mai fierbinte) ceai de iasomie dintre toate câte am băut până atunci (adică 3-4). încălzit și cu forțe noi, am plecat din nou în căutarea unui hotel. Un nenea milițianul, după ce am purtat o conversație din care nu știu ce a înțeles, că eu am înțeles doar „Kakaia otel?”, m-a direcționat către hotelul Rossija din Piața Roșie. După ce i-am mulțumit și m-am făcut bou și idiot și toate celelalte, am plecat cu speranță spre hotel. Am ajuns în Piața Roșie după încă jumătate de oră prin gerul moscovit, și am intrat cu ultimele gânduri calde în hotel, unde madamele de la recepție m-au ținut în suspans încă jumătate de oră. URAAAA! Aveau cameră, deși nu single, ci dublă, și la un preț care ar fi fost revoltător dacă temperatura de afară ar fi depășit 0 grade Celsius. Așa că m-am consolat cu gândul că o să economisesc banii de transport în Moscova a doua zi. însă aventurile primei zile nu se termină aici. Am uitat să vă zic că Hotel Rossija este cel mai mare hotel din Europa, doar puțin mai mic decât Casa Poporului din București. Așa că mi-a mai luat cel puțin 10 minute de mers prin hotel cu bagajele în spinare până la camera 6313. După câteva minute de relaxare, mi-am zis că ar fi păcat să ratez priveliștea Pieței Roșii noaptea, în lumina reflectoarelor, așa că m-am blindat cu aproape toate hainele din bagaj, am luat aparatul și trepiedul și m-am aventurat afară.
După câteva poze cu biserica Sf. Vasili Blajinul și turnurile de la Kremlin, am pornit spre hotel, alungat de gerul care îmi lipise degetele de trepied, dar și de niște milițieni care probabil m-au confundat cu un imperialist american cu intenții necurate (sau le-a fost milă să mă vadă îndurând frigul–n-o să știu niciodată care e varianta corectă, având în vedere că stiu doar 2-3 cuvinte în rusă).
