M-am trezit in cantecul insistent al unui vanzator de ceai care isi taraia slapii pe coridorul trenului: „Tchaaaay… Coffeeeeee… tchaaaay… tchaaaay… coffeeeeee!” si am lenevit citind ziarele pana la pranz, cand am ajuns in Varanasi.
Cum am coborat din tren, trei mustaciosi ne-au „filat” si au inceput sa mearga in paralel cu noi spre iesirea din gara. Am trecut prin multimea de ricse si taxiuri care se agatau de noi sa ne transporte, cu mustaciosii dupa noi. Tineau mortis sa ne ajute sa gasim hotelul nostru sau orice altceva vrem. Erau, cum isi ziceau ei, „brokeri”–mai precis agatau turisti si ii duceau catre anumite hoteluri, de la care primeau un comision gras, platit tot din buzunarul turistului. De altfel, Varanasi e plin de acesti brokeri, care se tin de turisti ca mustele de… ma scuzati.
Am mers inca vreo cinci minute, insa n-am scapat de ultimul dintre mustaciosi decat in momentul in care m-am urcat intr-o moto-ricsa impreuna cu Markus si Susan, prietena lui. Dupa un slalom nebun printre ricse, scutere si biciclete, am ajuns langa piata de langa Dasaswamedh Ghat, iar de aici, pe jos pe malul Gangelui.
Varanasi (sau Benares) e unul dintre cele mai vechi orase din lume. Mark Twain zicea ca „Benares e mai vechi decat istoria, decat traditia, decat legendele, si arata de doua ori mai vechi decat toate acestea puse laolalta”. Intr-adevar, orasul vechi, langa piata Godaulia, iti da senzatia unei calatorii inapoi in timp cu cel putin 500 de ani.
Varanasi e si unul dintre locurile cele mai sfinte din India, unde pelerini hindusi vin sa-si spele pacatele in Gange, sa-si arda mortii si sa le arunce cenusa in fluviu. Credinta e ca moartea in Varanasi, pe malurile Gangelui, aduce „moksha”, eliberarea din ciclul reincarnarii.
Dupa o scurta plimbare pe langa ghat-uri, adica treptele care coboara pana in apa, ne-am despartit, si am pornit in cautarea unui hotel pe stradutele din Godaulia, orasul vechi. M-am hotarat asupra unui mic hotel, Modern View Guesthouse, care, fie vorba, numai modern nu arata. In schimb, era curat, avea un iz de vechi (ca toata zona de altfel) si un proprietar tanar si foarte amabil pe nume Krishna.
M-am instalat dupa care, rupt de foame, m-am catarat 4 etaje pana la Baba Restaurant, pe terasa unei cladiri apropiate. Aici am savurat o delicioasa supa franceza de ceapa (nu stiu cum de mi-a trecut prin cap asa ceva) si am admirat orasul molesit. Pe un acoperis apropiat o echipa de maimute cand se puricau, cand se fugareau si se bateau scheunand. Pe un altul, cineva citea linistit, iar mai in stanga o indianca pazea rufele puse la uscat, alungand maimutele cu ditamai parul. Si in spatele lor, pe Gange, se tarau niste barci obosite.
Pentru ca voiam sa-mi dau putinele haine ramase la spalat, inclusiv cele de pe mine, Krishna m-a dus la un magazin sa-mi iau o pijama kurta, adica niste pantaloni si o camasa larga, port traditional indian (da, pe aici se umbla in pijamale din astea pe strada). Si pentru ca sunt cam mare, desi am slabit ceva, am sfarsit prin a avea o pijama kurta croita pe masurile mele in doar doua ore.
In asteptare, m-am mai plimbat pe stradutele stramte din orasul vechi, care imi aduceau de departe aminte de Cartierul Latin parizian sau de Plaka din Atena. Mi-a atras atentia un pusti mic si tuciuriu cu un cantar si un afis: „If I guess your weight within 1 kilo, you give me 15 rupees”. N-am putut rezista tentatiei, asa ca am dat curs provocarii. Aprecierea micului indian a avut o eroare de 11 kilograme–desi as fi preferat sa dau 15 rupii sa am 75 de kilograme.
La 6 imi stabilisem lectii de tabla cu un profesor local pe care il cunoscusem la magazinul de „pijamale”. Tabla (nu tablele, cum ar insinua unii) sunt un fel de bongos, mai precis doua tobe mici, care in general acompaniaza sitarul. Avand in vedere ca aveam si eu asa ceva pe acasa, si cam adunau praful, mi-am zis ca n-ar fi rau sa invat ceva pe aici.
Nandu are 32 de ani si canta de la 7 ani. Degetele lui se misca mai repede decat pot sa vad, asa ca m-am complexat rapid. Cele doua ore ale lectiei au trecut repede, si desi am fost si laudat, impresia mea e aproape ca m-am dus bou si am iesit vaca. Sa ma plimb cu celelalte, pe strazile din orasul vechi. Cele 4 zile cat planuiesc sa stau in Varanasi vor avea fiecare cate o lectie, si sunt curios ce va iesi.