Daca ai fi in pericol sa te ineci in Gange la Varanasi, pe mal ar aparea imediat cativa indieni gata sa te salveze… bineinteles pentru cateva rupii.
Peste tot sunt oameni cumsecade care iti sar in ajutor, binevoitori: te ajuta sa completezi formulare la posta, iti arata templul lui Siva, iti explica in ce an a fost infiintata Universitatea din Varanasi, sau iti pazesc pantofii cand intri in temple. Si cand le multumesti calduros ti se zambeste nesimtit: „Don’t thank me, gimme something, sir!”. M-am infuriat de cateva ori de imi venea sa dau cu ei de pamant.
Dimineata inainte de rasarit m-au trezit vocalizele muezinilor care rasunau din minaretele din orasul vechi. Macar daca ar avea bunul simt sa urce in minaret la ora aia, insa canta bine mersi la microfon si dau volumul la maxim in microfon. Miram-as sa nu fie chiar casete pe care le pune paznicul moscheii, iar musiu muezinul sa doarma bine mersi.
Noroc ca n-a durat mult si am reusit sa adorm la loc. Dupa ce am facut ochi pe la 9 si am luat micul dejun pe un acoperis langa malul Gangelui, prioritatea „numero uno” a fost sa ajung la posta sa trimit acasa jumatatea de bagaj de care nu mai aveam nevoie, si deci nu avea sens sa o tarasc inca 4 saptamani prin India.
Cei de la magazinul de matasuri si pijamale au fost draguti si m-au ajutat sa gasesc o cutie si sa ambalez pachetul, inclusiv un sac de panza (nu va imaginati ca pe gratis). Pana la posta am luat o ricsa la care pedala un mosulet cu fata de talhar, insa pe care adidasii Nike si bluza rosie Marlboro (vechi de cand lumea), impreuna cu un sarong in patratele, il mai imblanzeau. Stia insa ceva mai multa engleza, stia ca trebuie sa sigilez cu ceara toate cusaturile sacului in care era pachetul, si ca trebuie depus la ghiseul numarul 4. Aici un domn amabil mi-a aratat cum sa completez formularele, dupa care mi-a zis verde in fata ca n-are nevoie de multumirile mele, ci vrea sa-i dau bani. Tupeul m-a lasat perplex, asa ca i-am dat 10 rupii inainte sa reusesc sa ma enervez.
Ricsa m-a lasat pe Dasaswamedh Road, de unde, prin labirintul de stradute ale orasului vechi, urma sa ajung la Templul de Aur al lui Shiva, Vishwanath. Cel mai sfant templu hindus, Vishwanath e si unul dintre cele mai vechi, si isi datoreaza numele acoperisului din 850kg de aur.
Templul e inghesuit de cladirile invecinate, de copaci, o moschee construita la doi pasi de imparatul mogul Aurangzeb, un gard metalic si cel putin 100 de soldati mustaciosi inarmati pana in dinti. Si nu pusi acolo sa pazeasca aurul. Unul dintre principalele partide politice din India, Bharatiya Janata Party, a reusit in 1992 sa instige hindusii extremisti sa demoleze o moschee importanta din Ayodhya (locul de nastere al lui Rama) si se pare ca au pus gand rau moscheii lui Aurangzeb.
Asa ca am trecut prin 4 sau 5 filtre in care am lasat aparatul foto si telefonul mobil, am fost perchezitionat, dupa care am ajuns langa zidul rosu din jurul templului, care lasa sa se vada doar putin din acoperisul aurit.
Dupa cum am mai spus, Vishwanath e cel mai sfant templu al lui Shiva, iar intrarea non-hindusilor este strict interzisa. Insa pentru cateva sute de rupii poti sa devii hindus un minut. Asa ca cel care m-a stoars de acesti bani, mi-a pus in brate ofrande din flori si alte chestii, m-a luat de brat, am intrat in templu val-vartej printre zecile de hindusi, am depus ofrandele, am primit un zbenghi rosu in frunte si o ghirlanda de flori in jurul gatului de la brahman si am iesit. Totul s-a petrecut atat de repede incat n-am apucat sa vad nimic. Am ramas doar cu senzatia oarecum placuta a blasfemiei.
La iesirea din labirintul de stradute am dat din nou peste Marlboro Man, adica rickshaw-wallah-ul batran care ma dusese la posta, asa ca l-am rugat sa ma duca sa vad universitatea si celelalte temple importante din oras.
Benares Hindu University, in sudul orasului, e cea mai mare universitate din Asia, cu 70,000 de studenti, si a treia din lume. Am facut cateva ture prin campusul imens (peste 5km patrati) si am vizitat New Vishwanath, noul templu al lui Shiva, unde poti intra (dar tot nu poti face fotografii). Un tanar student, care mi-a explicat-ca face voluntariat, mi-a povestit despre templu, despre Shiva, dupa care mi-a cerut sa ii dau bani. Moment in care chiar m-am infuriat si i-am explicat ca nu i-am cerut ajutorul si ca sa-si gaseasca alti turisti pe care sa ii fraiereasca.
Am parasit campusul si am plecat spre celelalte temple, desi intamplarea cu studentul voluntar imi cam taiase cheful de contemplari turistice. La unele dintre temple (Durga si Tulsi Manas) am reusit sa fac si niste poze, insa la cel mai interesant, templul lui Hanuman, invadat de maimute care se agatau de oameni pentru mancare, nu era permisa fotografierea. La intoarcerea spre orasul vechi, am vazut primul elefant in India, pasind fara chef printre ricse si biciclete, lat cat doua benzi de circulatie si carand in spinare un copac.
Seara, dupa lectia de tabla, m-am refugiat intr-un Internet Café. Am iesit aproape de miezul noptii si, mergand spre hotel pe stradutele pustii ale orasului vechi, m-am trezit fata in fata cu ditamai taurul. Dupa cateva secunde de tensiune, ca la corida, taurul s-a apucat de scormonit prin gramezile de gunoaie dupa ceva de mancare, lasandu-ma sa ajung in siguranta la hotel.