…la propriu. Asta era intrebarea care ma framantase toata noaptea, asa ca abia asteptam sa se faca dimineata. Dezamagirea a fost maxima, insa. Pe langa faptul ca nu se vedea nici urma de val, nu se vedea nici urma de soare. Ba dimpotriva, era innorat si mohorat de-a binelea.
Entuziasmul a luat-o din nou la vale conform curbei lui Gauss si teoremelor lui Murphy. Cum insa la mine, cel putin, entuziasmul e invers proportional cu patratul incapatanarii, am intins-o spre Africa Surf Shop. Am inchiriat doua placi, doua costume de surfing (wetsuits) si un marocan pletos pe post de instructor, ne-am urcat in autobuzul 61 si, dupa 30 de kilometri si jumatate de ora, coboram in mijlocul pustietatii, la Tamri.
Abdullah, instructorul de surfing
Plaja de la Tamri, la nord de Cap Ghir
Plaja Tamri era singurul loc de pe coasta unde gaseai valuri acceptabile. Acceptabile in viziunea lui Abdullah, instructorul nostru, pentru ca pentru mine si Cristi valurile de un metru inaltime erau departe de acest calificativ. Dupa un instructaj de doua minute (care a fost singura contributie a lui Abdullah la cariera noastra de surferi), am intrat in ocean, cu placa legata de picior.
N-o sa va povestesc cata apa am inghitit in cele doua ore pana cand am reusit sa ma prind cum pot sa imi tin echilibrul pe placa stand pe burta. Si sa vaslesc cu mainile fara sa ajung sub placa la primul val. Oricum, a fost o realizare mareata, si probabil as mai fi insistat daca as mai fi avut loc in stomac de apa sarata, daca n-as fi facut doua cucuie serioase de la aripioarele de la placa si daca n-ar fi inceput sa ploua.
In ideea ca „si maine e o zi”, am iesit la strada sa asteptam autobuzul. Rafalele de ploaie erau din ce in ce mai serioase, asa ca ne-am adapostit in spatele placilor de surf, parand cu succes 40% din stropi. Partea proasta a fost ca din cauza asta n-am vazut la timp autobuzul, sa-i facem semn sa opreasca–si dus a fost.
Pentru urmatoarea ora ne-am adapostit intr-o scobitura din versantul de langa sosea, manjindu-ne din cap pana in picioare cu un pamant caramiziu amestecat cu nisip. In cele din urma, a sosit autobuzul salvator, care ne-a purtat inapoi in Taghazout.
Dusul fierbinte si hainele uscate au fost urmate de o indeletnicire cat se poate de casnica si utila, spalatul rufelor. Cu un exces de zel care a fost umbrit doar de constatarea ca afara ploua cu galeata si n-am unde sa le pun la uscat. Asa ca le-am intins pe sfoara la „plouat”, in speranta ca, odata si odata, se va opri si ploaia.
Spre seara, doua farfurii imense cu calmari prajiti la acelasi „Restaurant du Poisson” ne-au mai alinat foamea si frustrarea. Si, pentru ca tot ploua, am stat la ceai, narghilea si povesti cu vanzatorul de la Africa Surf Shop in camaruta din spatele magazinului vecin, un centru pirat de inregistrat casete si CD-uri cu muzica, cum nu demult erau si pe la noi.