Sincer, cred ca broasca testoasa pe care am aruncat-o in ocean zilele trecute era de uscat. Altfel, nu-mi pot sa-mi explic karma proasta pe care o am azi. Afara e si mai innorat decat ieri, cu perspective de a continua cu ploaie.
Ne-am mai invartit ceva timp, in speranta ca poate-poate se intampla un miracol. Bineinteles, azi nu erau programate, drept urmare ne-am luat ramas bun de la Mbark, fantasticul bucatar de la Restaurant du Poisson, printr-un pranz cu doua movile imense de calamari si anghile prajite, am incercat sa ne luam ramas bun de la gazda berbera (desi cred ca mai degraba a inteles ca plecat la surfing), si am taiat-o spre statia de autobuz.
Ne-am luat ramas bun si de la Mhand, vanzatorul de la Africa Surf Shop, insa ne-am trezit pe cap cu vecinul lui de la magazinul de inregistrari casete, care mergea si el in aceeasi destinatie cu noi, spre Tiznit. In autobuz spre Agadir si mai apoi in taxi spre Inezghane, colegul nostru de drum a inceput sa fie dubios. Ne-a „lasat” pe noi sa platim taxiul, ne-a zis ca daca ne opreste politia sa le spunem ca e prietenul nostru si am venit la el in vizita. Iar apoi, in Inezghane, a ajuns la concluzia ca n-are destui bani si ne-a sugerat sa-l imprumutam. L-am refuzat amabil, ne-am urcat intr-un grand taxi si am decolat de sub nasul lui.
Statia de grand taxi-uri din Inezghane
Inghesuiti ca in conserva (7 oameni cu tot cu soferul intr-un Mercedes Benz din 1965), am debarcat in Tiznit, un mic orasel berber din sudul Marocului. Ne-am cazat la un hotel cu un nume deosebit–Hotel des Touristes, curatel si cu o gazda tare mucalita, care colectioneaza bancnote din toata lumea.
Nu stiu daca din cauza ploii sau din ce cauza, insa Tiznit e fantastic de plictisitor (ceea ce ne-a avertizat si gazda de la hotel). In afara de bazarul cu bijuterii de argint, nu ai mare lucru de vazut. Asa ca maine decolam in alta parte. Nu stiu unde. Depinde de vreme–daca e frumos, pe coasta, daca nu spre munte.