Ma asteptam, sincer, ca Mosul sa fie un pic mai atent cu mine anul asta. Eu zic ca am fost cuminte, ce-i drept nu am invatat poezii, dar puteam sa compun relativ usor ceva in stil dadaist… Asa ca nu mi s-a parut fair-play ca Mosul mi-a facut cadou, pe langa insolatie si toxiinfectie, si o portie zdravana de rau de altitudine. Urcasem de la Nazca (600m) la Puno (3830m) in 24 de ore, cand normal e sa urci maximum 500m pe zi peste 2500m—asa ca m-am procopsit cu o durere de cap sfredelitoare, cu ameteli si greata, astfel incat nu mi-a mai pasat ca n-o sa mai vad cum sarbatoresc peruanii Craciunul, si m-am bagat in pat dupa un dus fierbinte imediat ce am ajuns in Puno.
Miezul noptii, prilej de bucurie si chef pentru peruani, pentru mine a insemnat o sperietura zdravana, de la petardele si artificiile care mi-au bubuit sub fereastra, trezindu-ma din convalescenta.
Dimineata a parut mai optimista, durerea de cap fiind mai blanda (mda, avea de ce sa fie bucuroasa—Mos Craciun ii adusese un pacient, pe mine). Am facut o plimbare lenesa pe stradutele pustii din Puno, dupa care m-am decis sa fac o excursie pe cont propriu pe Islas Flotantes si am cumparat un bilet la una dintre barcile care paraseau la fiecare ora portul din Puno.
Plaza de Armas, bineinteles, in Puno
Portul din Puno, pe malul lacului Titicaca
Islas Flotantes, sau Islas de los Uros, sunt o ciudatenie a lacului Titicaca (cel mai inalt lac navigabil din lume, daca n-ati chiulit de la geografie in liceu). Dupa cum le spune si numele, sunt insule plutitoare—facute dintr-un fel de papura, totora. Se pare ca tribul Uros, pentru a scapa de invazia incasilor, si-au construit aceste insule in largul lacului Titicaca, si de mai bine de 600 de ani, in fiecare saptamana, adauga un strat nou de papura, care compenseaza straturile de dedesubt, care putrezesc.
Insulele plutitoare Uros
Debarc pe una dintre insule, si experimentez senzatia ciudata ca fiecare pas se afunda in insula. Ma plimb de-a lungul ei si in unele zone pasii se afunda mai tare si papura se umezeste—sunt zone mai putrede care pot ceda. Totul e facut din papura, de la casutele in care traiesc bastinasii Uros, pana la barcile cu care se plimba de la o insulita la alta.
Totul pe insule e facut din papura
Sunt peste 30 de astfel de insulite locuite, unele mai mici, altele mai mari si exista si o scoala plutitoare. Desi pescuiesc, sursa principala de castig a locuitorilor insulelor este turismul, si castigurile provenite din vanzarea a tot felul de suveniruri kitsch, din care majoritatea sunt de gasit peste tot in Peru (bratari, amulete, ceramica, textile). Asa ca toate locuitoarele isi dezvelesc tarabele cu prostioare imediat ce vad vreun gringo.
Locuitoarele insulelor
Nu cumpar nimic, insa experimentez un pranz pregatit de o localnica, trucha con papas y arroz, adica un fel de pastrav proaspat prins, cu cartofi si orez. E un pranz delicios, mai ales ca soarele arde nemilos si am mare noroc de un sombrero din paie pe care l-am cumparat in Nazca.
Pregatirea pranzului…
Dupa a treia insula, lucrurile incep sa semene prea mult, de la senzatia de afundare a insulei cand pasesti pe ea, la bordeiele si barcile din papura, la tarabele cu suveniruri neinspirate. Asa ca ma intorc in Puno, in ideea ca probabil voi revedea Islas de los Uros maine, daca plec spre insulele Amantaní si Taquile.
Intors in Puno, lancezesc prin oras, reusesc in cele din urma sa dau de cap problemelor tehnice ale blogului, si iau un pranz copios cu o friptura de alpaca (o ruda a lamei) si legume, udate de un suc de papaya si de un pisco sour din partea casei. Pe cat de gustos a fost pranzul, pe atat de mult l-am regretat spre seara, cand simptomele de rau de altitudine au revenit in forta, iar trucha, alpaca, pisco si toate rudele lor ingerate pe percursul zilei s-au reintors in natura, in urma unor crize violente de varsaturi care au insotit durerile de cap insuportabile si frisoanelor care mi-au decorat seara de Craciun.