Crezusem ca facusem o afacere mai buna decat Alejandro, alegand camera cu fereastra si vedere la strada, insa fata de om trezit la 5 si ceva dimineata (de lumina care intra din belsug, si de primele camioane si motociclete harnice), pe care am vazut-o in oglinda, spunea clar ca nu. Piciorul statuse intins toata noaptea, si dupa il simteam de parca mi-ar fi spus ca n-are nici un chef sa se indoaie azi.
Inainte de a pleca din Quillabamba, am trecut din nou pe la curandero Huyra, pentru partea a doua a sedintei de vindecare. Lucrurile au semanat destul de mult cu prima—batranul mi-a spalat tot piciorul mai intai cu alcool, apoi cu tot felul de fierturi de ierburi, mi l-a incalzit si masat vreo jumatate de ora. A inceput apoi cu flexarea piciorului. Uimirea mea ca prima flexie de 90 de grade nu e dureroasa, s-a transformat in grimase si apoi in urlete, spre ultimele din cele 50 de flexii. A urmat din nou invelirea piciorului in fasii cu o pasta verde, dupa care ne-am luat la revedere de la energicul curandero, desi senzatia a fost de adio, la cei 90 de ani ai batranului.
Am renuntat la calatoria spre Mandor, pentru ca Alejandro auzise zvonuri ca strainii sunt jefuiti cu cutitul la gat, asa ca am calatorit spre Siete Tinajas, o alta cascada din zona. Nu stiu ce as putea sa va povestesc de orele petrecute in drum spre cascada sau la intoarcere, sau drumul mai departe spre Santa Teresa… Despre caldura umeda care ma sufoca sub casca, despre jungla de pe malul raului Urubamba, despre camionetele stravechi care ne faceau sa inghitim kilograme de praf, sau de suvoaiele de apa prin care trebuia sa trecem si care ne udau pana aproape de brau… Nu ma omor dupa descrierile de peisaje, nici macar de alea din jungla, dovada ca din liceu sar peste pasajele de acest gen—da, sacrilegiu, si peste alea din „Stapanul Inelelor” al lui Tolkien. In schimb, mi-a trecut o idee prin cap, si am cumparat din Quillabamba doi bureti si o rola de banda adeziva, cu care mi-am fixat camera video pe casca, de va dati seama cum se uitau peruanii pe langa care treceam. Si m-am tot jucat cu noua gaselnita, filmand traseul spre Siete Tinajas pana cand am ramas fara baterie.
Cascada Siete Tinajas
In scurta pauza de pranz in Santa Maria am invatat sa deosebesc un sol fals de unul adevarat. Pe fata, elementele care fac diferenta sunt liniile din dreapta, care la fals sunt mai rare si nu sunt paralele. Pe spate, detaliile Cornului Abundentei si liniile sunt mult mai fine la original. In plus, culoarea metalului difera. Se pare ca falsificarea in special a monedelor, e „la moda” in Peru.
Nuevo Sol (in dreapta falsul)
Mai tarziu, drumul spre Santa Tereza, nu a mai fost atat de distractiv. Era mult mai ingust, cu curbe stranse pe marginea unor versanti abrupti, si cu pietroaie imprastiate peste tot, din acelea care imi venisera de hac cu doua zile in urma. De altfel, si nu o data, era sa zbor de pe drum cu tot cu motocicleta. Noroc ca piciorul mesterit de batranul Huyra incepuse sa functioneze, ba mai mult, puteam sa apas si frana de pe spate cu el.
Pe versantii Anzilor
Am ajuns in Santa Tereza la apusul soarelui. Un catun cu doua ulite paralele, dintre care una asfaltata, fara Plaza de Armas (pariu ca in maxim doi ani isi construiesc una!), Santa Tereza e o oaza de liniste si de frumusete, in ciuda acoperisurilor de tabla si a aparentei lipse de traditional. Are in primul rand apa calda la hospedad, gazda unde ne-am luat camere. Are un restaurant cu pizza si spaghetti bolognese, insa si cu aji de gallina si chicha morada, bautura dulce din porumb negru. Si vecini ai gazdei care iti ofera un loc langa ei, pe „prispa” casei, si fac „posta” o sticla cu cerveza (bere) si un pahar, acelas pentru toti. Are muzica rock, care de altfel e foarte populara in America de Sud, si nu e de mirare ca la o chicheria sau la o picanteria sa rasune Deep Purple sau Red Hot Chili Peppers. Are un je-ne-sais-quoi, sau yo-no-se-qué, care probabil ca va disparea in cativa ani cand soseaua va face accesul turistilor mai facil. Si mai are si ploi neasteptate, care iti fac praf orice speranta ca ghetele pe care le-ai pus la uscat vor fi vreodata altfel decat mustind de apa…
Santa Teresa