Ne petrecusem seara de ajun într-un hotel chinezesc mizer, cu igrasie și miros de mucegai, însă singurul deschis în Belaga. Cina a constat în două porții de noodles pregătite în două minute de o chinezoaică de la singurul magazin încă deschis în Belaga, un fel de chioșc la care se vindea băutură.
Tăițeii îi mâncasem dintr-o pungă de plastic, cu mâna (n-am avut tacâmuri sau farfurii de plastic), însă au fost cei mai delicioși din toată vacanța noastră în Malaezia.
Dimineața de Crăciun ne-am petrecut-o pe același drum forestier dintre Belaga și Bintulu, înghesuiți într-un 4×4 alături de o familie de localnici nefericiți (noi suntem obișnuiți cu stilul ăsta de sărbători).
Am ajuns mai târziu în Miri, pe coasta de nord a Sarawak-ului, înapoi la civilizație, cu pomi cu globuri chinezești (un surogat pentru Crăciun), căldură și umezeală, dar gata de noi aventuri…