Alarma de la telefon a sunat la sase, insa dupa sase snooze-uri la fiecare zece minute ne-am ridicat intr-un final din pat. In alte zece minute dusul de dimineata, cafeaua, ziarul cu stiri si micul dejun erau sarite pentru a gasi un taxi spre Baga, un orasel la 30 de km la sud de Arambol, de unde urma sa plecam in largul Marii Arabiei pentru scufundari.
Sar peste detalii de genul ca la ora sapte dimineata in Arambol sunt treji doar cei bolnavi de insomnie sau cei care au tot felul de planuri incompatibile cu atmosfera prea laid-back a locului–cum suntem noi. Asa ca am avut dificultati in a gasi un taxi, dificultati la negocierea unui tarif acceptabil si, implicit, dificultati in a ajunge la timp la Goa Diving Centre in Baga. Norocul nostru a fost ca alti amatori de scuba-diving au fost mai intarziati decat noi.
Inca somnolenti, am plecat cu o barca in larg, spre Monkey Island, aflata la peste o ora de navigat. Am inceput sa ne trezim abia cand am zarit primii delfini care inotau in paralel cu barca noastra. Au facut cateva salturi, pe care o parte dintre cei din barca le-au interpretat ca fiind de bucurie. Eu sincer cred ca isi faceau gimnastica de dimineata, dupa care s-au carat in alta parte, pentru micul dejun.
Delfini in larg
De-a binelea ne-am trezit doar cand, intetite de vantul de dimineata, valurile au inceput sa se sparga de prora barcii si sa se reverse reci spre cei din fata, printre care si eu. O fi o imagine sexi sa navighezi pe Marea Arabiei infruntand vantul cu o camasa alba uda fluturand pe tine, dar in nici un caz frigul care iti intra in oase nu te face sa traiesti momentul.
Am ajuns langa Monkey Island si, fara nici un preludiu, Suri (instructorul nostru de scufundari) ne-a pus rezervoarele in spate si ne-a aruncat pe spate peste bordul barcii. Ne-am testat rezervoarele si ne-am pus mastile bine in apa (dupa ce am scuipat in ele, pentru ca sa nu se abureasca), apoi am coborat.
Monkey Island
Sub noi se zarea inca de la suprafata conturul unei epave. Din pacate, nu un galion de genul celor din Piratii din Caraibe, ci o nava comerciala scufundata aici cu 40 de ani in urma. Insa asta n-a facut experienta mai putin interesanta. Incercand sa ma adaptez la durerea de timpane cauzata de presiunea apei nu mi-am dat seama cand am ajuns pe fundul marii, la 15 metri adancime.
La fel, nu mi-am dat seama nici cand a trecut timpul, inotand in paralel cu Adriana si Suri de-a lungul epavei, uitandu-ne la tot felul de pesti care se invarteau pe acolo cu familia, de parca ar fi fost si ei veniti in excursie. S-au uitat si ei la noi la fel, probabil ca toti indienii care calatoresc in propria tara si dau peste alti turisti pasionati de aceleasi locuri ca si ei. Singura diferenta e ca pestii sunt mai colorati, mai interesanti si nu te intreaba „What your country, sir?
Senzatia pe care o ai scufundandu-te nu e usor de descris, insa poate fi asemanata cu o claustrofobie pe care ti-o invingi, dupa care te simti ca si cum ai naviga in uterul mamei (undeva, in subconstient, probabil a ramas instinctul primordial), pana cand te obisnuiesti si incepi sa ai incredere suficienta in tine si in propriile miscari. Apoi e natural sa sufli pe nas pentru ca sa-ti scoti apa din masca, la fel cum nu ti se mai pare riscant sa renunti la masca de oxigen, sa scoti bule ca pestisorii, dupa care sa o pui la loc, sa scuipi prin ea apa sarata care ti-a ajuns in gura si alte manevre din astea care te fascineaza doar pana cand te obisnuiesti cu ele. Bineinteles, pestii aflati in vizita in zona te privesc curiosi, ca pe un fel de exponat la zoo, care se stramba acolo fel si chip spre distractia lor.
Am mai fi stat mult si bine, ca nu ne mai saturam, insa manometrul rezervorului de aer intrase deja pe zona rosie, iar Suri ne-a facut semne categorice ca trebuie sa urcam. Am iesit la suprafata, langa barca, mult mai repede decat ne asteptam. De altfel, totul s-a petrecut mai repede decat timpul trecut pe ceas–scufundarea durase putin peste o ora dupa ceasul meu, insa parca ar fi fost doar 15 minute. Oboseala care ne-a cuprins dupa ce am urcat in barca, insa, facea sa para ca am sapat santuri sub apa o zi intreaga.
Suri, impreuna cu alti scafandri s-au intors sub apa pentru inca o ora, lasandu-ne sa dormitam pe barca, la soare, langa Monkey Island. Somnul a continuat si la intoarcerea in Baga dupa pranz, intrerupt doar de cirezile (sau stolurile, hergheliile?) de delfini , ocazionalele pescadoare sau barje care treceau prin dreptul nostrum sau pescarii care se chinuiau sa prinda materia prima pentru fish molay, singura „delicatesa” din Goa care rezista in meniurile restaurantelor pentru turisti, printre cartofi prajiti, spaghetti si mancare chinezeasca.
Un nene cu bronz si maieu de tractorist, pe o barja
Vase de pescuit
Si pescari, mai traditionalisti…
Ajunsi inapoi in Baga, n-a trecut mult timp sa fim asaltati de terase, magazinase si tarabe, taximetristi hoti si intermediari insistenti, muzica house si atmosfera de Mamaia, asa ca ne-am luat talpasita spre Arambol, refugiul nostru hippie, ultima reduta de liniste, Vama Veche a litoralului din Goa.
Baga, frumoasa vazuta doar din larg