Sunt inversunat impotriva celor care stramba din nas cand aud de India, pe motiv ca e o tara care e mizera. E absolut acceptabil sa nu iti placa, pentru ca nu e ceea ce cauti, insa e cel putin superficial sa nu vrei sa te uiti mai departe de o mizerie deloc ubicuitara.
Mi-am facut un obicei de a „sari” peste metropole in calatoriile mele. In Delhi am petrecut o dupa-amiaza inainte de a zbura inapoi acasa, in Casablanca doar un drum cu taxiul intre gara si aeroport, iar in Lima aproape o zi, in aceleasi conditii. Din acest motiv, dar si din cel mai sus mentionat, am hotarat sa incercam sa vedem cat mai mult si cat mai dincolo de partea pe care un turist o vede de obicei in Mumbai, adica in Bombay, cum prefer sa ii spun.
Yoga cu hohote
Rasarit pe Marea Arabiei
Inversunarea presupune sacrificii, asa ca la ora 6 ne-am trezit, desi carenta somnului nu e deloc un prieten pe care sa-l vrei in vacanta. Ne-am indreptat pe malul marii, roz din cauza unui rasarit superb, spre Gateway of India unde auzisem ca se intalneste in fiecare dimineata un club de yogini mai ciudati.
Hasya Yoga, sau Yoga Rasului, e o ramura de yoga care a fost creata in secolul trecut (adica prin 1995) de Madan Kataria, un doctor din Mumbai si sotia sa. Principiile respiratiei sunt imbinate cu starea de euforie care o da rasul in hohote, asigurand se pare efecte extrem de benefice pentru organism.
In fata Gateway of India erau deja adunati sase-sapte indieni mai in varsta, ca un grup de bunici si bunicute iesiti la jogging, grupati intr-un cerc, care isi incepusera „antrenamentul”. N-am reusit sa ne asezam bine la o distanta politicoasa, curiosi tare, ca decanul de varsta, aratand a peste 70 de ani, ne-a invitat in cercul lor, sa ne invioram impreuna.
Antrenamentul a inceput cu incalzirea articulatiilor, de la gat la umeri, bazin si picioare, ca o incalzire de dimineata. Incet, incet, intre grupele de exercitii fizice au aparut exercitii de respiratie, sau mai bine zis, de ras. Am tropait si batut din palme, razand ritmat „Hiii-hoooo-hahahaaaa”. Am ras ca englezii, ca japonezii, danezii si chinezii, fie pufnind, fie cu „hihihihihihiiiiiiii”-uri sau „hoooo, haaaaaa, hooooo”-uri. Am experimentat toate tipurile posibile si imposibile de ras, pana cand ne-am dat seama ca nu stim sa radem din toata inima. Probabil ca in acel moment s-a produs un declic, in care nu ne-a mai pasat ca de multe ori rasul nostru parea sau suna fals, pentru ca ne-am amuzat copios in grupul de batranei yogini, pentru aproape o ora, dupa care „antrenamentul” s-a terminat si grupul s-a spart si si-a luat ramas bun, sub privirile contrariate ale mai multor spectatori care se adunasera pe margini.
N-am putut filma, asa ca il lasam pe John Cleese, ex-Monty Python sa va dea o idee despre cum e la Hasya Yoga
La sfarsitul „antrenamentului”, intr-un grup de pensionari amuzati
Micul dejun
Era 8 cand am terminat „antrenamentul”, plini de voie buna si de o foame incomensurabila. Din piata Gateway of India am luat-o pe Colaba Causeway, principala artera comerciala din zona, presarata cu restaurante si cafenele. Toate inchise, din pacate, la acea ora.
Dupa ce ne-am invartit de vreo doua ori in lungul si latul strazii, am decis ca singura optiune e o ghereta abia deschisa, unde, dintr-un cazan de tabla botit, iesea mirosul imbietor de masala chai, ceaiul indian cu lapte si mirodenii. Am cumparat un ziar, Times of India, in engleza, ceai si pakoras, un fel de gogosi cu legume, prajite in ulei–si le-am savurat stand in fund pe marginea trotuarului, ca niste homeless veritabili.
Micul dejun pe un trotuar in Colaba
A fost, totusi, cel mai memorabil mic dejun din toata excursia.
Nu e ceva obisnuit sa vezi asa ceva in Bombay, probabil nici pentru locuitorii sai. Pentru ca un domn la vreo 50 de ani, iesit probabil sa cumpere ziarul, a intrat in vorba cu noi, cu cel mai pur accent britanic pe care l-am auzit vreodata in India. Din vorba in vorba–despre noi, despre Bombay, despre mancarea indiana–am ajuns sa bem o cafea cu el la un restaurant abia deschis la doi pasi de trotuarul pe care luasem micul dejun. Ne-a povestit ca e avocat, ca a studiat in Londra, ca n-ar trebui sa parasim Bombay-ul fara sa vedem o lista lunga de locuri. Pe care ni le-a notat in carnetelul meu, cu un scris caligrafic si educat.
Totul ar fi fost minunat daca nu ar fi inceput sa insiste ca ne va arata el cele locuri. Ca oricum avea zi libera si ca isi va chema soferul si ca vom vedea locurile intr-o anumita ordine, dupa care vom opri sa luam pranzul intr-un restaurant, dupa care ne vom odihni si vom explora in continuare alte locuri din Bombay. Am refuzat politicos, insa indianul stilat a continuat cu insistentele pana acolo incat a inceput sa para dubios. Pentru a scapa de insistentele lui, am acceptat sa ne intalnim in jumatate de ora cu el in fata restaurantului, de unde urma sa plecam in turul orasului cu soferul lui particular.
Bineinteles, am plecat imediat si am urcat in primul taxi, fara nici o intentie de a face turul orasului cu indianul stilato-dubios. Poate ca am pierdut o zi interesanta, cu locuri inedite pe care doar localnicii le stiu. Insa cred ca, mai degraba, am scapat de o escrocherie rafinata.
O cursa luuuuunga cu taxiul
Am intrebat taximetristul daca are ceva impotriva sa ne plimbe un pic mai mult prin oras. Un tip grasut la vreo patruzeci-si-ceva de ani (ne-a zis mai tarziu ca are 35 de ani), Ram Singh a clatinat vesel din cap, confirmand ca e mai mult de incantat de sansa de a face pe ghidul.
Soferul nostru de taxi, domnul Ram Singh
Am inceput cu o cursa lunga pe malul marii, de-a lungul Chowpatti Beach, unde tocmai incepeau pregatirile pentru o scena dintr-un film bolywoodian. Bollywood-ul e varianta locala a Hollywood-ului, insa o industrie mai infloritoare decat cea americana, pe care o depaseste ca cifra de afaceri si ca numar de spectatori. Filmele indiene sunt urmarite cu sufletul la gura pe aproape jumatate de glob, storc lacrimi in fiecare sat din Asia si sunt una dintre principalele investitii ale mafiei din Bombay.
Pregatiri de film pe plaja Chowpatti
Din lipsa de timp, n-am zabovit mult pe malul marii si am plecat spre faimosul templu jainist, Babu Amichand Panalal Adishwarji, considerat cel mai frumos templu din oras. Nu insa si in opinia noastra, desi domul pictat din mijocul templului apare pe o gramada de vederi si carti de calatorie. In comparatie, templul din Jaisalmer e superb.
In interiorul templului jainist
O alta atractie, gradinile suspendate, erau pustii la acea ora de dimineata. Ora pe care un ceas solar o indica cu o precizie admirabila.
Ora exacta
Turnurile tacerii
Unul dintre cele mai intrigante, mai ascunse si mai inaccesibile locuri din Bombay sunt turnurile tacerii, ascunse de vegetatie intr-un parc privat din Malabari Hill.
Ce se poate vedea dintr-unul din „Turnurile tacerii”
Turnurile tacerii, sapte la numar, sunt un fel de cimitire persane. Persanii, veniti in India din Iran acum sute de ani, si practicanti ai zoroastrianismului, sunt in prezent printre cei mai instariti oameni in India. Printre ei se numara inclusiv clanul Tata, proprietarii celui mai mare si profitabil concern din India, care a lansat recent Nano, cea mai ieftina masina si a anuntat ca vrea sa cumpere marcile Land Rover si Jaguar de la Ford.
Cei care il venereaza pe Zarathustra (Zoroastru) considera ca mortii nu trebuie ingropati sau incinerati, pentru a nu impurifica pamantul sau focul. In consecinta, cadavrele sunt urcate in Turnurile tacerii, unde sunt lasate la soare pentru ca vulturii sa curete oasele iar caldura sa le usuce. Procesul poate dura pana la un an, sau chiar mai mult, iar in momentul de fata sunt folositi vulturi crescuti speciali si panouri solare care sa grabeasca descompunerea. Poate parea barbar, insa e interesant sa vezi traditiile pastrate de cele mai bogate si mai „umblate prin lume” familii din India.
Eficienta intruchipata
De la cadavre la mancare e un pas. De fapt, cativa kilometri cu taxiul, langa statia de tren Churchgate, unde l-am tras de guler pe Ram Singh sa opreasca pe un pod unde vazusem pe marginea trotuarului galetusele metalice cu care
„Pachetelele” cu mancare pentru locuitorii Bombay-ului…
E unul dintre cele mai performante sisteme de aprovizionare din lume. In fiecare zi, 200,000 de mumbaikari pleaca dimineata la servici. Nevestele iubitoare le gatesc pranzul si il pun in cutii metalice asezate una peste cealalta, pana cand „pachetelul” e plin. Apoi, 5,000 de dabawallahs le iau in primire si le dau mai departe intre ei, le pun pe tren, astfel incat, la ora panzului, fiecare dintre mumbaikarii muncitori are galetusa in fata. Toate galetusele sunt identice, iar dabawallahs sunt predominant analfabeti–asa ca e uimitor cum de, folosind doar un sistem de culori si semne, nu gresesc aproape niciodata. Aproape, pentru ca apare o eroare la 6 milioane de livrari–performanta demna de o companie 6-Sigma. De altfel, sistemul de aprovizionare cu hrana din Bombay e deseori dat ca exemplu in manualele de business.
…si dabawallahs, cei care se asigura ca ajung unde trebuie
Mahalakshmi
In afara unui pod peste calea ferata, Mahalakshmi nu pare un loc deosebit, decat daca te loveste curiozitatea si vrei sa te uiti peste balustrada, unde vezi cum se spala rufele murdare ale orasului.
Spalatoria (dhobi-ghat) Mahalakshmi
Rufe intinse la uscat
Dhobi-wallahs
In cartierul saracilor
L-am rugat pe taximetrist sa mergem mai departe de lucrurile curate, adica in zona cea mai murdara, mai aglomerata si mai saraca din Bombay. Exista mai multe asemenea slums in Bombay, insa cea mai cunoscuta si mai mare e Dharavi. Peste 1 milion de indieni locuiesc aici, in baraci construite din deseuri, cartoane, placi de tabla ruginite, scanduri culese de peste tot si, rareori, din caramida sau piatra. Sunt peste 400,000 de suflete pe fiecare kilometru patrat si doar o toaleta la fiecare 2,000 de locuitori. Motiv pentru care multi isi fac nevoile in raul Mahim.
„Toalete publice”, pe un pod peste Mahim
Dharavi e cea mai mare mahala de acest gen din toata Asia, insa pentru locuitorii ei e inima Bombay-ului. Nu e inclusa pe circuitele turistice, pentru ca in general se cauta monumente, arta, frumos si opulenta. Aici e saracie lucie si mizerie, desi aici se produc peste 500 milioane de euro anual din reciclarea deseurilor, din fabricarea de diverse lucruri si din comert. Dharavi e o sperietoare doar pentru cei din afara cartierului, insa e ca si India–daca poti sa vezi dincolo de mormanele de gunoaie si de aglomeratie, vei vedea oameni. Iar daca citesti Shantaram, cartea unui evadat australian care a trait in Dharavi, cum am si facut la cateva zile dupa, iti va parea rau ca n-ai explorat cartierul mai mult.
Mahalaua Dharavi
Burduf pentru apa, din pielea unui animal necunoscut
Cartierul rosu
Am avut un curaj fenomenal sa ne indreptam spre Kamathipuram cartierul din Bombay in care se practica cea mai veche meserie din lume. Si zic asta nu pentru ca am fi avut de infruntat pesti, mafioti locali sau alte specii, ci pentru ca e, intr-adevar un loc extrem de urat mirositor. In poze arata ca un cartier normal, insa nu-ti ia mult la fata locului sa gasesti sursa mirosului–mormane imense de gunoi, de langa care prostituatele, vopsite strident, majoritatea grase, batrane si urate, iti faceau semne dulci.
Kamathipura, cartierul rosu din Bombay
Prostituata, asteptand clienti
Am plecat repede, din cauza mirosului insuportabil si a privirilor urate aruncate camerei de fotografiat. Dupa ce am iesit din Kamathipura, am tras mult aer in piept si am respirat usurat, desi Bombay-ul e extrem de poluat.
Bombay e cel mai poluat oras in care am fost vrodata…
Victoria Terminus, mai nou Chhatrapatishivaji Terminus
Ultima suta de metri
Am oprit in Chow Bazaar iar mai apoi in Crawford Market, pentru a savura aglomeratia si viata agitata a mumbaikarilor.
Cum se trasporta gheata pentru cocktailul Dvs.
In haosul din Chow Bazaar
Ardei iuti in Crawford Market
…si toate fructele pamantului, tot in Crawford Market
Am cumparat, bineinteles, ardei iuti pentru colectia personala si toate fructele pamantului.
Apoi am plecat spre hotel, spre aeroport si nici nu mai stiu cum, ne-am trezit inapoi acasa. Deja gandindu-ne la o noua aventura.
…
Aceasta poveste a fost scrisa in mare parte in zilele dupa intoarcerea in tara. Insa a stat neterminata pana in decembrie 2008, cand a fost finalizata si publicata din Jakarta, Indonezia. Intre timp, in Bombay s-au intamplat lucruri urate care au afectat orasul si care, cu siguranta, vor alunga multi turisti. Pacat. Pentru mine ramane un oras in care abia astept sa ma intorc, pentru o noua sedinta de yoga in hohote, pentru o ‘pakora’ si un ziar pe marginea trotuarului, pentru mumbaikari.