Vecinele mele m-au trezit de dimineata cu batai in usa. Am luat micul dejun la hotel, cu Khangchendzonga si Observatory Hill la fereastra din dreptul mesei.
Am plecat apoi spre gara din Darjeeling, de unde urma sa luam trenuletul de jucarie (toy train). Linia de tren care urca de la New Japalguiri prin Siliguri si ajunge in Darjeeling e una dintre cele mai celebre din lume. Cu un ecartament de 60cm si urmarind serpentinele soselei, cand o vezi ti se pare ca e un fel de montagne russe pe o lungime de 80km printr-un peisaj fantastic. Zilnic, pe aceasta linie circula un tren tras de o locomotiva cu aburi, de la 1890, oferind un joy-ride de la Darjeeling la Ghoom si inapoi. Jos palaria in fata ingineriei britanice.
Din pacate, cand am ajuns la gara, trenul plecase. Chiar imi parea rau, insa am aflat ca mai aveam o sansa–un al doilea tren la 12:50, dar care circula doar daca erau cel putin 6 pasageri. Ne-am mai plimbat prin Darjeeling, am intrat si intr-un magazin care vindea tot felul de obiecte tibetane. Desi abia incapeau 2 persoane in magazin si era ticsit de masti, thangkas, statuete si o gramada de altele, proprietarul parea sa stie pe de rost locul fiecarui obiect. Am preferat sa nu imi umplu de pe atunci rucsacul cu tot felul de amintiri, mai ales ca masca de care imi placea cel mai mult avea cel putin 3kg.
Nikki si Marija au renuntat la ideea de a se plimba cu trenuletul, asa ca m-am indreptat spre gara. Norocul meu a fost ca am dat peste o familie de turisti americani din Philadelphia, care voiau si ei musai sa mearga in Toy Train. Ei trei, cu mine patru, am cumparat cele sase bilete necesare ca trenul sa mearga.
Cat am asteptat sa incarce carbunii in locomotiva si sa o porneasca, ne simteam ca niste maharajahi. Patru oameni stapani pe doua vagoane, ce-i drept care aratau cam de jucarie. Pe peron, o turma de cersetori negriciosi se uita la noi ca la urs, iar niste plozi se jucau cu zmeul printre liniile de tensiune.
Intr-un final, trenuletul a plecat. Bineinteles suierand cat putea de tare–daca nu avea claxon. Din pacate, nu am avut senzatii tari, ca mergea incet tare, puteai sa cobori si sa urci din mers. Insa ideea de a calatori ca acum 115 ani si peisajele cu vaile abrupte, plantatiile de ceai si Khangchendzonga veghind undeva deasupra, toate acestea au compensat lipsa senzatiilor tari. La gara din Ghoom, cea mai „inalta” din lume, la 2200m altitudine, trenuletul a intors, nu inainte de a ne lasa 20 de minute sa vizitam Muzeul Feroviar Ghum. Ocazie cu care am aflat ca inainte de a se construi acesta linie ferata, de la Siliguri la Darjeeling calatoria dura 5-6 zile.
La intoarcere, am renuntat sa mai fac poze (bateria de la camera video era deja goala) si am stat mai mult de vorba cu colegii de calatorie. Dane si Joan Wells, proprietari ai unui hotel in Philadelphia, si fiica lor care era de mai mult timp in India, studiind fenomenul Bollywood. Am discutat o multime de chestii, ocazie cu care am aflat ca Dane se ocupase si de proiecte de community/place branding; in final am schimbat adrese si e-mailuri, ocazie cu care am regretat ca nu imi luasem carti de vizita de acasa.
Ne-am despartit la gara din Darjeeling, dupa care am plecat sa imi obtin permisul pentru Sikkim. Stat indian aflat la granita cu China, Sikkim a fost mult timp obiectul unor dispute armate intre cele doua tari. Asa ca orice strain are nevoie de un permis special, valabil maxim 15 zile. E gratuit, insa presupune o gramada de birocratie: trebuie sa completezi un formular la Office of District Magistrate, dupa care te duci la Foreigner’s Registration Office in celalalt capat al orasului, apoi din nou la Office of District Magistrate sa ti se elibereze permisul. Ghinionul meu a fost ca sambata ODM-ul era inchis. Grrrr! Trebuia sa aman pe luni.
La ora 6 seara, proprietarul hotelului ma invitase la un ceai de Darjeeling, si abia asteptam. Am stat la o multime de povesti, nu doar la o cana de ceai. Se numea Lawang Pulger, era de origine tibetana, fost capitan in armata indiana, decorat pentru merite speciala. Se tragea din familia regala sikkimeza, iar bunicul sau (ale carui poze decorau peretii receptiei) jucase un rol foarte important in tratatul dintre India, Sikkim si China. Printre tot felul de sfaturi, mi-a spus si ca permisul pentru Sikkim se poate elibera si la granita, la Rangpo.
A ramas sa aflu sigur ziua urmatoare, duminica.