Am ajuns in Agra la 6 dimineata. La 6:30 eram deja la Taj Mahal, in speranta ca o sa vad rasaritul si ca n-o sa fie sparta conducta cu turisti. Ce-i drept, am putut sa vad Taj Mahal-ul, deci nu erau exagerat de multi turisti, insa cu rasaritul a fost mai complicat. Era, ca in toate ultimile dimineti, o ceata gri, asa ca rasaritul a intarziat.
Taj Mahal-ul e mandria Indiei. Se zice ca e cel mai important monument al dragostei, desi de fapt nu e decat un mormant. Ce-i drept unul exagerat, construit de sultanul Shah Jahan pentru iubita lui sotie, Mumtaz, care a murit la nasterea celui de-al 14-lea copil. Se zice ca sultanul voia sa construiasca unul similar pentru el, din marmura neagra.
Desi e o priveliste minunata sa vezi cum marmura (care e translucida) isi schimba culoarea in functie de lumina si soare, eu sunt mai cu mot, asa ca Taj-ul nu m-a dat pe spate. Daca as avea de ales intre a-l vedea a doua oara sau a vedea a doua oara ghat-urile din Varanasi, as alege cu siguranta Varanasi. Nu vreau sa fiu inteles gresit, Taj Mahal-ul e splendid. Desi in interior, unde e cavoul lui Mumtaz, miroase a sosete transpirate, avand in vedere ca in permanenta sunt zeci de turisti desculti intr-un spatiu cu aer inchis. Stiu, am stricat deja imaginea elogiului suprem al dragostei, dar ce sa-i faci.
Doua lucruri mi s-au parut intr-adevar interesante. Faptul ca pentru indieni biletul e 20 de rupii, iar pentru straini 750 de rupii (cam $15). Si ca in stanga si in dreapta Taj-ului sunt doua moschei identice si simetrice, din care doar una poate fi folosita, pentru ca cealalta nu e cu fata spre Mecca.
Am lasat Taj-ul in urma si m-am urcat intr-un autobuz paradit, pentru a ajunge la 40 km de Agra, in orasul parasit de la Fatehpur Sikri. Pe marginea drumului am numarat peste 30 de ursi, tarati cu sfoara de ursari si pusi sa danseze pentru turisti… mi-a parut bine ca autobuzul nostru nu a oprit, pentru ca banii storsi de la turisti intretin chinul animalelor (si nu, nu m-am inscris in Asociatia Internationala a Protectiei Animalelor, insa mi se pare trist sa vezi ursi, maimute sau alte animale in lant pentru a distra trecatorii).
Dupa o ora de zdruncinaturi am ajuns in Fatehpur Sikri. Fatehpur inseamna „orasul victoriei”. Orasul a fost pentru 16 ani capitala imperiului moghul al sultanului Akbar, si e construit din granit rosu aproape in intregime.
Complexul palatului are cam treizeci de cladiri. Ce e interesant, e ca stilul arhitectonic imbina elemente si simboluri crestine, musulmane, iudaice, hinduse si budiste. Sultanul Akbar incercase sa creeze o noua religie, un fel de magic-mix intre religiile din India (inclusiv crestinism), insa s-a lovit cam de toata lumea. E interesant sa vezi pe fatada unui palat o arcada in stil arhitectonic arab, balcoane cu filigrane din piatra hinduse si doua stele ale lui David flancand arcada.
Akbar a avut trei sotii preferate, una hindusa, una turca (musulmana) si una portugheza, crestina. A construit pentru fiecare cate un mic palat, si inca o ditamai cladire, care se crede ca gazduia cele 800 de concubine ale sultanului, sau era un grajd pentru camile si elefanti. Curios ce arheologi au pe aici, ca nu pot sa faca diferenta. Iar in mijlocul curtii, un fel de tabla de sah, pe care Akbar juca un joc similar, folosind pe post de piese sclave care dansau.
Langa complexul de palate se gaseste moscheea Jama Masjid, copie fidela a moscheii de la Mecca. In curte, mormantul unui sfant musulman sufit, care i-a prezis sultanului ca va avea un fiu, e o minunatie plina de filigrane sculptate in marmura alba, cele mai frumoase din intreaga Indie. Insa cea mai impresionanta constructie e poarta sudica, Buland Darwaza (Poarta Victoriei), inalta de 54 de metri, construita de Akbar in urma victoriei din Gujarat.
La nord se intinde orasul vechi, orasul constructorilor palatelor. E modest, in ruine, insa e foarte placut ca nu e invadat de turisti, asa ca poti sa bantui in liniste printre ruinele invadate de lanuri de mustar.
Planuisem sa raman in Fatehpur Sikri, insa nu mai aveam ce face, asa ca m-am urcat in acelasi autobuz, cu directia Agra. De data aceasta, autobuzul era plin ca o conserva, cu sardele indiene si sardele turistice: japoneze, germane, si una romaneasca (subsemnatul). Am stat calare pe schimbatorul de viteze, ferindu-mi tot timpul bijuteriile cand soferul baga intr-a doua si a patra, in tot acest timp fiind tras de par si de urechi de un bebe indian din bratele mamicii sale cu o bulina rosie intre ochi.
M-am cazat in Agra chiar langa Taj, la hotelul Shah Jahan, insa cum am stins lumina in camera, s-a luat curentul in tot cartierul. Pentru doua ore. Asa ca m-am plimbat pe intuneric prin bazar si, spre bafta mea, am gasit un Internet Cafe care functiona cu un generator, si m-am aruncat in conversatii cu cei de-acasa si notite de calatorie.