Ziua a inceput bine. Am alunecat pe treptele de marmura de la hotel, un etaj intreg, si am reusit sa nu imi rup nici o mana. Cred ca medalionul cu Ganesh de la gat mi-a purtat noroc. Sau cheia de la lacatul cu care trebuie sa imi leg bagajele in tren, ca e legata la gat, langa medalionul primit cadou de la Vijay, sculptorul din Varanasi.
Am luat micul dejun pe un acoperis cu o vedere superba a Taj-ului, dupa care, impreuna cu doi vecini de hotel, un algerian si o brazilianca din Marsilia pe care tocmai ii cunoscusem, am plecat spre Itimad-ud-Daulah, mormantul vistiernicului sultanului Akbar.
Am incercat mai intai sa ajungem traversand raul Yamuna prin spatele Taj Mahal-ului, insa era un singur barcagiu, care a cerut un pret exorbitant, profitand de lipsa concurentei. Asa ca am decis sa inconjuram Taj-ul, ocazie cu care am vazut si partea din spate, dinspre rau (nu ca ar fi, diferita–Taj Mahal-ul e perfect simetric la exterior). Dupa care, printre gunoaie si mocirla am incercat sa ajungem la strada.
Si avand in vedere ca dimineata facusem acrobatii pe treptele hotelului, am mai facut una si aici. Am cazut pe moale, ce-i drept, intr-o gramada de gunoaie, resturi de mancare, ofrande, ghirlande de flori vestejite, condimentate cu mal urat mirositor de pe malul Yamunei. Dupa cinci minute am reusit sa parasim zona, insa prima curte in care am intrat de pe malul Yamunei a fost crematoriul din Agra, unde ardeau vreo douazeci de focuri, perfect aliniate, cu cadavre proaspete. Nu stiu cine mirosea mai frumos, ele sau eu. Asa ca m-am spalat fara nici o jena la cismeaua crematoriului, si am plecat mai departe cu turul pantalonilor asemenea copiilor de 3 ani care au visat urat noaptea.
Am ajuns la Itimad-ud-Daulah, cunoscut si sub numele de Baby Taj. E un monument funerar (ca si Taj-ul), construit cu zece ani inainte de Taj Mahal din marmura alba cu insertii de pietra dura. E mult mai mic si mai putin somptuos, insa e extraordinar de frumos. Sincer, bate Taj Mahal-ul de departe la frumusetea ornamentelor. Din nou, cuvintele nu sunt suficiente sa descrie realitatea, asa ca pana o sa apara un soft de realitate virtuala care sa iti permita si sa atingi peretii, las pozele sa vorbeasca.
Dupa un meci de negocieri cu soferii de auto-ricse pentru a reveni in Taj Ganj (zona din jurul Taj Mahal-ului), meci care i-a amuzat mult pe colegii mei de calatorie, am obtinut un pret de patru ori mai mic decat cel initial. Dupa un pranz pe acelasi acoperis cu vederi superbe ale Taj-Mahalului, ne-am despartit.
Am mai batut strazile din Agra, admirand rickshaw-wallahs, vaci cu turbane sau indieni care isi faceau nevoile fara jena in santurile de pe marginea strazii, insa nu in pozitia europeana.
Si, inainte de a pleca la gara cu destinatia Jaipur (capitala Rajahstanului), am petrecut ceva timp in atelierele in care se fac obiecte din marmura translucida, cu insertii de pietre semipretioase, asemanatoare celor din Taj. Patronul de la Mughal Craft Palace, mi-a aratat cum se fac aceste bijuterii, cum sa deosebesc marmura reala de cea falsa, pietrele semipretioase de simple pietre colorate si alte detalii care determina calitatea (si pretul) unei piese. Iar dupa o sedinta inerenta de targuiala am obtinut un pret la jumatate pentru o chestie facuta din marmura aceeasi marmura translucida ca Taj Mahal-ul.
Trenul spre Jaipur a intarziat trei ore si jumatate… din cauza unei pene de curent pe traseu. Asa ca m-am invartit pe peronul statiei din Agra ca musca in borcan, printre vaci si localnici, pana am dat peste o taraba cu reviste de benzi desenate, pe care am jefuit-o de toate exemplarele de Batman, Superman, Spiderman si alti -men. Am asteptat trenul in compania unui pusti de 19 ani, pe nume Sachin, care, surprinzator, a fost prima persoana din Agra care nu a insistat sa ma duca la un hotel sau un magazin de marmura. S-a multumit cu promisiunea ca o sa-i mai scriu un e-mail din cand in cand.
