Village safari. Nu e, asa cum v-ati astepta, o cursa cu un jeep deschis, pe un drum prafuit din desert, printre spini si vegetatie de sahel, in care tragi cu pusca in satenii care ies in cale. E doar o cursa cu un jeep deschis, pe un drum prafuit din desert, printre spini si vegetatie de sahel, in care inghiti jumatate din praful de pe drum (nici o problema, satenii fac rost zilnic de altul) si vezi si altceva decat monumente. Adica oameni. Si nu turisti.
Am plecat dimineata la prima ora (adica 10 pentru indieni, care sunt mai lenti), impreuna cu un grup de patru englezi din Lake District, intr-un jeep Mahindra stravechi, asemanator cu Willy’s-urile din al doilea razboi mondial. Prima tinta pentru safari era un sat la cativa kilometri buni de Jodhpur, locuit de bishnoyeni, o populatie cu o religie mai ciudata, venerand elemente ale naturii. Drumul a parasit curand zona locuita si galagioasa a capitalei Marwar, incepand sa strabata zone cu aspect semidesertic (sahel, daca n-ati chiulit in masa de la lectiile de geografie). Asfaltul a disparut rapid, inlocuit fiind de un praf care rapid ne-a transformat intr-un fel de statui (sau daca va este mai familiara notiunea de meserias care renoveaza apartamente, imaginati-va unul dintre aia, dupa ce a smirgheluit un apartament cu 4 camere). Am vazut, spre suprinderea mea, gazele. N-am reusit sa ma apropii prea tare de ele, asa ca multumiri zoom-ului aparatului foto pentru ce vedeti mai jos.
Am vazut si pauni si, spre aceeasi suprindere, am vazut ca pot zbura. Nu fantastic, dar suficient ca sa se catere in copaci sau sa se fereasca de turistii agasanti care vor sa ii pozeze. Si am aflat si o glumita englezeasca pe care Ron (unul dintre colegii de calatorie) a avut grija sa o afle toata lumea, inclusiv soferul care nu rupea o boaba engleza: „How many eggs can a peacock lay?… The peacock does not lay eggs, but the peahen may.”
Am ajuns in cele din urma la o casa bishnoy, din lut si balegar de bivol, unde niste tanti cu ditamai lacatele de aur (un fel de cercei) in nas ne-au invitat la ceai. Una dintre ele legana un plod intr-un leagan improvizat din carpe, insa senzatia zilei a fost bunica clanului, in varsta de 105 ani, care se tinea inca bine si umbla vioaie prin curte. Explicatia? Consumul de opiu, destul de des intalnit in aceasta zona–insa nu fumat, ci mancat sau baut. Am gustat si noi opiu si ceea ce pot sa va spun e ca e foarte amar–toata lumea s-a strambat iar ceaiul dulce cu lapte care a urmat ne-a mai calmat papilele.
Urmatoarea etapa a fost un sat vecin in care toata lumea facea oale. Ne-am jucat si noi la roata olarului, iar mie mi-au iesit, spre mirarea tuturor, niste opere care ar fi stat la mare cinste in galeriile cubiste. Nu stiu daca ar fi avut alta utilitate, insa nu asta e arta moderna? Curios e ca oalele aproape perfect sferice nu erau facute pe roata olarului, ci de un alt nene care folosea o lopatica si batea o oala cilindrica pana o facea sferica. Incredibil de sferica!
Am mai poposit si la un mos cu turban care tesea la un razboi (nimic fantastic, bunica mea se descurca mai bine decat el) si, dupa ce soferul a mai batut campii invartindu-se suficient cat sa inghitim inca jumatate din praful din zona, am ajuns la o casa unde urma sa mancam.
Un alt mos cu turban si o tanti (fara turban) ne-au pregatit, in stil traditional, turte de sorg (chapati) cu un fel de sos si cu trestie de zahar. Desi modest, pranzul a fost extrem de gustos, si ne-a parut rau ca trebuie sa plecam din nou prin praf. Safari-ul, desi interesant, fusese sumar (mai mult plimbat decat vazut) si facut intr-un stil oarecum hei-rupistico-turistic.
Am incheiat ziua bifand ce imi doream sa fac: sa beau makhania lassi (iaurt cu sofran si cardamom), sa mananc mawa ladoo si alte dulciuri specifice si sa casc gura prin bazarul de mirodenii. Care e modest si plin de escroci pusi pe jefuit turistii. Si, desi Mohanlal Verhomal nu e unul dintre magazinele cele mai ieftine, e recomandat de ghidul Lonely Planet. In plus, discutia apriga cu fiica patronului referitoare la comparatia dintre sofranul indian si cel de kashmir, m-a invatat multe si m-a determinat sa plec de acolo cu geanta plina de cardamom verde si alte mirodenii care iti gadila narile in stil pur indian.
