M-a intrebat recent cineva cum e sa faci Craciunul la 30 de grade. Raspunsul e simplu–nu e suficient sa fie 25 decembrie in calendar, mai e nevoie de zapada, brad cu globuri, Mos Craciun, cadouri si poezii, colinde, foc in soba, familie si prieteni.
Tata
Ziua a inceput devreme, pentru ca la 7 dimineata ne-am intors spre Akka, luand cu noi si un ghid pentru a gasi faimoasele gravuri preistorice. Dupa jumatate de ora on-road si jumatate off-road am ajuns la locul unde trebuia sa vedem gravurile. Ne-am catarat impreuna cu ghidul, insa n-am gasit nimic. Ipoteza acestuia ca turistii au furat toate gravurile mi s-a parut stupida si m-am gandit ca in masina ma bucurasem degeaba ca ghidul a dat un cap serios de geam–se vede ca ii afecta memoria.
Akka
Am trecut de culme si am avut norocul sa gasesc un set de gravuri. Dupa care au aparut si altele: capre, gazele, vaci, elefanti si lei. Nu atat de impresionante sau clare ca cele de la Ukas, insa e scuzabil pentru ca se pare ca sunt mult mai vechi.
Gravurile de la Akka
Desi n-am recunoscut (pentru ca sunt capos!), am fost dezamagit de gravuri, nu prea meritasera trezitul odata cu cocosul. Ne-am intors la Tata pentru micul dejun, apoi la drum in continuare prin desert. Am oprit in drum sa ne luam turbane, atat pe post de suvenir, dar si pentru a ne feri de insolatie. Dupa ce le-am infasurat pe cap aratam ca niste autentici banditi tuaregi, cu exceptia lui Midori care era 100% ninja.
Soseaua a continuat inca 150 km, dupa care am luat-o pe aratura, cum se zice, prin Reg, desertul negru, si am oprit doar pentru a vedea un sit cu fosile, tot felul de viermisori si gandacei incastrati in pietre.
Reg
Sit cu fosile in Sahara
Curios, la un moment dat in pustietate am dat peste un card de prepelite mai ciudate (nu ma intrebati cu ce se hraneau, probabil cu viermisori fosile ca altceva nu mai era prin zona). Acum e randul arabilor sauditi sa fie catalogati drept „fous” (nebuni). Se pare ca prepelitele alea sunt sfinte sau speciale pentru ei. Regele saudit a detasat aici paznici pentru a le proteja, care patruleaza cu camionetele si se uita prin binoclu daca nu cumva are cineva de gand sa le transforme in friptura.
Dupa Reg a urmat desertul alb, pret de alte cateva zeci de kilometri, pe locul unui fost lac cu apa sarata, Iriqi.
Inca aproape o suta de kilometri, cu impotmoliri prin nisip si aventura, si am ajuns la poalele ergului Chigaga, o serie de dune inalte de peste 300 de metri. N-am vazut mare lucru din apus, din cauza norilor, insa cerul era imens si fantastic.
Pe dunele Chigaga
Asa arata cerul de pe dune in Sahara
Ce am vazut insa, o priveliste rara in Sahara, a fost un covor verde de vegetatie, o reactie prompta la ploaia din ajun (se pare ca si singura de anul asta) de care profita deja o turma de camile.
Am innoptat intr-un bivuac cu corturi la baza dunelor, cu o cina traditionala si identica (supa harira, kouskous si ceai) si cu muzica din desert in jurul focului.
Foc si muzica berbera in bivuacul din desert
Iar de dormit, am dormit sub cerul liber, la un hotel de milioane de stele, cum zambise soferul nostru, Muhammed.
