Lună: decembrie 2006

La ora 7.30 eram cuminte in fata hotelului, pentru a prinde microbuzul spre Paracas, de unde urma sa iau vaporasul (de fapt o barca nenorocita in care a trebuit sa-mi pun si vesta de salvare) spre insulele Ballestas.

Plecarea din Paracas…

Turul a inclus si o priveliste a unui desen, El Candelabro, asemanator ca stil cu cele din Nazca, sapat intr-unul din versantii de pe peninsula Paracas. Nu se stie ce scop avea, poate de recunoastere, insa e posibil sa reprezinte nu un candelabru, ci un cactus San Pedro, din a carui suc se extrageau substante halucinogene.

Barcuta si-a continuat drumul spre Ballestas, speriind carduri de rate (sau ce-o mai fi fost, daca o sa-mi spuneti ca ratele nu plutesc pe Oceanul Pacific) si improscandu-ma cu apa sarata. Chinul meu si al ratelor a durat 20 de minute, pana cand soferul barcii a lasat-o mai moale pentru ca ne apropiam de insula.

Insulele Ballestas

Nici un picior de om, desi de pe insule se extrage guano. Insa milioane de picioare de pescarusi de nenumarate specii, pelicani, pinguini Humboldt, cormorani si multe alte specii fac din insule niste locuri extrem de aglomerate si galagioase. Nu mai pun la socoteala si sutele de lei de mare care canta (pardon, zbiara), fac plaja si se joaca in disperare prin apa.

Pelicani

Pinguini Humboldt

Condor

Cormorani

Red Inca

Lei de mare

Insa orice lucru frumos are si un sfarsit, asa ca turul insulelor s-a incheiat, iar eu m-am intors la Pisco, doar ca sa imi iau bagajelul si sa ma arunc intr-un autobuz spre Ica, la o ora distanta sud pe Panamericana.

Din nou, Panamericana

Ica e foarte plictisitoare. Am zabovit doar cateva ore, mancand capsuni pana cand am ramas cu degetele rosii (culoarea s-a dus abia a doua zi). Un autobuz m-a cules mai apoi pentru a ma duce in Nazca, unde seara s-a incheiat negociind din nou transportul si conditiile pentru a doua zi, ocazie cu care am mai practicat un pic de spaniola.

M-am trezit cu o foame cumplita, pe care am invins-o cu o portie de ceviche, adica cea mai populara mancare in Peru—peste marinat in suc de lamaie cu mirodenii, cu ceapa, papaya si porumb fiert. Un suc proaspat de papaya m-a racorit suficient apoi pentru ca sa-mi permit o plimbare de o ora la sfarsitul careia am decretat ca Lima e cam plictisitoare si ca ar trebui sa imi iau talpasita.

O portie de cheviche in Lima

…si un perete cu grafitti , tot in Lima

In drum spre statia de autobuz, mi-am adus aminte de ce invatasem cu o zi inainte—¿Qué es la situación económica y política en Perú ahora?—pentru ca m-am ciocnit de un grup agitat de manifestanti, aflati de fapt in plina campanie electorala.

Am luat primul autobuz gasit in statie, care s-a intamplat sa fie spre Pisco, ceea ce a inceput sa contureze un itinerariu. Timp de patru ore am invatat despre imperativ si conjugari din lectiile de pe iPod si am admirat dunele de nisip si Pacificul, care insoteau autostrada Panamericana, la sud de Lima.

Autostrada Panamericana, care strabate toata coasta vestica a Americii de Sud

Partea cu campania electorala m-a urmarit spre Pisco, insa la un mod inedit—lozincile si afisele electorale in Peru nu mai sunt afise pe stalpi, ci litere mari vopsite pe fatada caselor sau, mai spectaculos, pe verasantii dunelor, lizibile de la mai bine de un kilometru. Ma intreb, oare, ce s-ar intampla daca ar gresi copywriterul textul si candidatul ar trebui sa „retraga” afisele de pe piata…

„Afise” electorale, de care Peru e plin

Pisco nu are mai nimic special, spre dezamagirea mea. E pe harta din doua motive. Primul, bautura numita pisco, un fel de brandy din vin alb. Am gustat un coctail cu pisco (la fel de traditionalul pisco sour) si pot sa va asigura ca n-ati pierdut nimic. Celalalt motiv pentru care e cunoscut Pisco e pentru ca eu voi pleca maine dimineata de aici spre Islas Ballestas, o rezervatie naturala destul de mica, un fel de sora mai mica a insulelor Galapagos. Ocazie cu care am mai practicat ceva spaniola, agitandu-ma cu semne si desenand cuvinte timp de doua ore cu o peruanca de la agentia de unde cumparasem biletul pentru insule, care la sfarsit mi-a destainut ca vorbeste engleza, si inca rezonabil.

Pisco

Pe cand eram mic, ma intrebam ce s-ar intampla daca as sapa in spatele blocului o groapa adanca, care sa iasa pe partea cealalta a Pamantului. Fantezie care a ramas la stadiul de fantezie, mai ales dupa ce, recent, am avut totusi curiozitatea sa ma uit pe o harta pentru a-mi alege destinatia pentru vacanta de anul asta. Si dupa ce, ignorand perspectiva de a-mi petrece Craciunul si Anul Nou pe o pluta, in Pacific, la sud de Polinezia Franceza, am ales o destinatie mai cuminte. Peru.

Un zbor obositor de 18 ore, cu KLM, cu intarzieri, cu sucuri confiscate la poarta de imbarcare (conform noilor reglementari ale UE, care interzic sa ai mai mult de 100 ml de lichide in bagajul de mana) si cu o escala la Bonaire in Caraibe, un loc in care lumea e prea relaxata—ca peste tot in Caraibe, de altfel.

Aeroportul din Bonaire

N-am fost niciodata un fan al telenovelelor, deci spaniola a fost intotdeauna in afara listei de hooby-uri personale. Mai mult de Habla ingles? si cateva prostii invatate de la colega mea Paulina, n-am stiut niciodata, asa ca am decis sa-mi acord o sansa. Sase din cele 18 ore pe avion am ascultat lectii de spaniola pe iPod, si am trecut (ziceam eu) cu succes de nivelul introductiv. Mai mult, am reusit sa invat propozitii utile de genul ¿Puede decirme cuanto es, por qué lo necesito y quiero tenerlo y quiero comprerlo si no es muy caro? si Que es la situacion politica y economica en Perú ahora?

Am ajuns in Lima la 9 seara, am luat un taxi spre centru si mi-am construit in minte timp de cinci minute prima mea propozitie in spaniola—¿Por favor, puede decir me quanto es la cambio de dollar en nuevo sol?. O mare greseala, pentru ca soferul s-a lansat intr-o tirada care a luat sfarsit abia cand l-am intrerupt cu Errr… Habla inglés?

Plaza San Martin

M-a lasat langa Plaza San Martin, la unul dintre multele hoteluri care se numeau Hotel Belén, dupa numele strazii. Am profitat de ora cat am mai rezistat nedormit, si am facut un scurt tur prin piata, venind in contact cu primele simboluri peruane—Bomberos si Inca Kola.

Bomberos sunt pompierii, care au sediul chiar langa Hotel Belén, si care, vazandu-ma absorbit de masina lor stralucitoare, m-au luat in garaj sa-mi arate doua alte masini antice. Mi-ar fi placut sa stau la povesti cu ei, dar mai am de urmarit telenovele si lectii pe iPod pana cand voi fi capabil.

Bomberos din Lima

Inca Kola e bautura nationala a peruanilor (din 1935!), si se pare ca bate Coca Cola in topul preferintelor. N-am inteles, totusi, de ce e galbena ca urina si are gust de guma Turbo cu surprize…

Inca Kola